SENZAŢIONAL Izbaşa, campioană olimpică la sărituri! A doua medalie de AUR pentru România

SENZAŢIONAL Izbaşa, campioană olimpică la sărituri! A doua medalie de AUR pentru România

Sandra Izbaşa, în finala olimpică

Gimnasta Sandra Izbaşa a câştigat, duminică, medalia de aur, în finală la sărituri, a opta pentru delegaţia României, la Jocurile Olimpice de la Londra.

UPDATE 2: "Este o mare bucurie, o mare realizare profesională şi pentru Sandra, dar şi pentru noi antrenorii, care am convins-o cu greu să facă sărituri de finală. S-a dovedit că a meritat. Finalele pe aparate sunt finalele nervilor tari. Sandra venea cu şansa a doua, după americancă, dar ea a căzut în fund şi Sandra a avut nervii tari să-şi facă săriturile. A plâns de bucurie, nu se mai oprea, încă nu am avut timp să vorbim, dar ne bucurăm mult pentru ea. Le muţumim şi celor de acasă, pentru încurajări şi îi rugăm să o facă până la capăt, dar şi să încurajeze toţi sportivii români, şi pe cei care nu au astfel de rezultate, pentru că simpla calificare la Olimpiada înseamnă enorm", a declarat Mariana Bitang, foarte emoţionată, după ce Sandra Izbaşa a câştigat medalia de aur.

UPDATE 1: Sandra Izbaşa a fost aleasă Atleta Anului 2008 de către Federaţia Română de Gimnastică. Din 2009, este studentă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. În 2008, a făcut parte din lotul României prezent la Jocurile Olimpice de la Beijing, împreună cu Steliana Nistor, Anamaria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi, Andreea Grigore şi Andreea Acatrinei. Sandra a câştigat medalia de aur la sol cu acel prilej, dar şi bronzul cu echipa.

Sandra Izbaşa a intrat ultima în finala de la sărituri, având a doua notă în calificări. Izbaşa a fost notată în finală cu 15.383 la prima săritură şi cu 15.000, la acea de-a doua, iar cu media de 15.191 a obţinut medalia de aur, care este a opta pentru România la actuala ediţie a JO.

Pe podium au mai urcat Mc Kayla Maroney (SUA, 15.083) şi Maria Paşeka (Rusia, 15.050). Sportiva canadiană Elisabeth Black, care a fost notată cu 0.000 la prima încercare, din cauza aterizării pe burtă, s-a accidentat şi nu a mai putut efectua a doua săritură.

Gimnasta română a mai cucerit o medalie la JO de la Londra, bronz, în competiţia pe echipe. Celelalte finale individuale cu românce la start sunt: sol (Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa) şi bârnă (Cătălina Ponor, Diana Bulimar), ambele programate marţi.

CLASAMENTUL FINALEI

1. Sandra Izbaşa 15.191

2. Mc Kayla Maroney 15.083

3. Maria Paşeka 15.050

4. Janine Berger 15.016

5.Yamilet Pena Abreu 14.516

6. Brittany Rogers 14.483

7. Oksana Şuşovitina 14.466

8. Elisabeth Black 0

După nouă zile ale competiţiei olimpice, România are opt medalii (2-4-2), cucerite astfel: aur - Alin Moldoveanu (tir) şi Sandra Izbaşa (sărituri); argint - Alina Dumitru, Corina Căprioriu (ambele judo), Roxana Cocoş (haltere) şi echipa masculină de sabie; bronz - echipa feminină de gimnastică şi Răzvan Martin (haltere).

Vezi ce a spus Sandra Izbaşa după festivitatea de premiere


citeste totul despre: