Seară neagră pentru fotbalul românesc, CFR Cluj se umple de ridicol. Campioana pierde cu 3-2 returul cu Dudelange, 5-2 la general pentru echipa din Luxemburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a cedat cu 2-0 meciul tur din play-off-ul Ligii Europa cu Dudelange, campioana României a pierdut şi acasă. A fost 3-2 pentru formaţia din Luxemburg, care a condus cu 3-0 şi n-a avut nicio emoţie în privinţa calificării.

CFR Cluj, campioana României, a dovedit încă o dată cât de jos a ajuns fotbalul românesc.

După 2-0 cu Dudelange în deplasare, CFR Cluj a cedat şi acasă în faţa echipei luxemburgheze. Atacantul Sinani a marct cu două şuturi superbe, în minutele 51 şi 54, profitând de erorile mijlocaşilor ceferişti. Iar Turpel a dus scorul la 3-0 în minutul 78, aşezând bomboana pe coliva fotbalului românesc.

La 3-0 pentru Dudelange, CFR Cluj a marcat două goluri inutile, prin Tambe (85) şi Omrani (88). 3-2 pentru Dudelange, care o elimină pe CFR Cluj din Europa League cu 5-2 la general. 

Trebuie spus că, după trei meciuri jucate în campionatul din Luxemburg, Dudelange e pe penultimul loc, iar în ultima etapă a a pierdut cu 4-1 meciul de acasă cu Mondorf-les-Bains. Şi încă un amănunt, este pentru prima dată în istoria fotbalului luxemburghez când o echipă din această ţară ajunge în grupele unei cupe europene. 

Rămâne de văzut cine va plăti pentru această prestaţie ridicolă a echipei din Gruia dacă ne gândim că Edward Iordănescu a fost dat afară după trei meciuri pentru a i se face loc portughezului Antonio Conceicao. Iar creierul acestor operaţiuni a fost Iuliu Mureşan, care a preluat puterea în cadrul clubului doar pentru a-l duce spre dezastru. 

Fanii au fluierat copios prestaţia favoriţilor, iar spre final au părăsit arena din Gruia nemulţumiţi. 

Golurile

Au marcat: Tambe '85, Omrani '88 / Sinani '51 şi '54, Turpel '78;

Min. 51, 0-1, Ioniţă a pierdut o minge la mijlocul terenului, balonul a ajuns la Sinani care a marcat cu un şut de la aproxiamtiv 20 de metri. Golul a fost spctaculos, mingea lovind bara, aproape de vinclu, şi intrând în plasă;

Min. 54, 0-2, Sinani a marcat al doilea gol, cu un şut la coluţul lung, din interiorul careului, după o nouă minge pierdută în propria jumătate de gazde;

Min. 78, 0-3, Turpel a marcat cu un şut din careu, mingea l-a lovit pe Fernandez, dar a ricoşat în poartă.

Min. 85, 1-3, Tambe a profitat de un moment de relaxare în apărarea oaspeţilor şi a marcat cu un şut de la 14 metri;

Min. 88, 2-3, Omrani a finalizat o acţiune de contraatac a clujenilor, marcând cu un şut din careu, după o centrare primită de la Tambe.

Au evoluat următoarele echipe:

CFR Cluj: Fernandez - Manea, Vinicius, Lang, Camora - Bordeianu (Păun '53), Males - Mailat (Tambe '46), Al. Ioniţă, Omrani - Ţucudean (Julio Baptista '68). Antrenor Antonio Conceicao;

Dudelange: Frising - Malget (Jordanov '78), Schnell, Prempeh, El Hriti - Stelvio Da Cruz, Sinani (Ibrahimovic '87), Clement - Stolz, Turpel (Pokar '90+2), Melisse. Antrenor Dino Tippmoller.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite