Primul meci din istorie din Liga 1 jucat la Sfântu Gheorghe. Fanii covăsneni au făcut o atmosferă excelentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arena din Sf. Gheorghe
Arena din Sf. Gheorghe

4.500 de spectatori au asistat luni seara la primul meci din Liga 1 jucat vreodată la Sf. Gheorghe, cel dintre Sepsi şi FC Voluntari.

Pentru acest meci, oficialii gazdelor au tras din greu să primească omologarea stadionului şi au adus o nocturnă mobilă. 

“Vreau să remarc atmosfera care a fost în această seară pe stadion, extrem de civilizată, plăcută…“, a spus Claudiu Niculescu, antrenrul oaspeţilor.

Sepsi Sfântu Gheorghe a remizat, luni seară, scor 2-2, de FC Voluntari, într-un meci din etapa a doua a play-out-ului Ligii I. Primele trei goluri au fost marcate din penalti, iar al patrulea, al oaspeţilor, a fost înscris în minutul 90+2.

Au marcat: Fulop ’49 (penalti), ’71 (penalti) / Marinescu ‘45+1 (penalti), Bălan ‘90+2.

Claudiu Niculescu a acuzat arbitrajul după meci: „În momentul în care nu eşti liniştit în totalitate în clasament se vede tracul în jocul ambelor echipe. “A fost un meci încrâncenat, cu agresivitate destul de ridicată. Am suferit în repriza secundă. Un penalti am înţeles că nu a fost absolut deloc. Şi am înţeles că la faza premergătoare golului doi ar fi fost un ofsaid destul de mare. Penaltiul numărul unu al lor toată lumea mi-a spus că nu a fost şi că la faza golului doi al lor a fost ofsaid. Nu dau vina pe arbitraj, doar remarc ceea ce mi s-a transmis”, a spus Niculescu la Digi Sport.

Nici Eugen Neagoe nu a fost mulţumit, considerând că echipa a mai trebuia să priemască un penalty la 2-1: „”Cred că a fost penalti şi atunci, probabil, se făcea 3-1 şi se termina meciul. Din păcate, ăsta este fotbalul, am fost egalaţi în prelungiri. Chiar dacă Voluntariul, în repriza a doua, ne-a adus în terenul nostru fără voia noastră, am avut nişte contraatacuri foarte periculoase. Îmi pare rău că am pierdut două puncte, era foarte important să câştigăm acest joc. N-am ce să le reproşez băieţilor, au făcut tot ce trebuia, dar au făcut unele greşeli. Asta este situaţia. Dacă oamenii care ne conduc, care ne arbitrează au direcţie să arbitreze împotriva noastră, măcar să ne spună, să nu ne mai batem, să muncim în fiecare zi”, a spus Eugen Neagoe la Telekom Sport.“ 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite