Piţurcă s-ar mulţumi şi cu patru puncte din "dubla" cu Ungaria şi Turcia. Vezi de ce a vrut să se amâne etapa a 7-a a Ligii I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va juca pe 6 septembrie cu Ungaria şi pe 10 septembrie cu Turcia, ambele meciuri la Bucureşti, două partide decisive pentru calificarea la barajul pentru turneul final al campionatului Mondial, din Brazilia 2014.

Selecţionerul Victor Piţurcă  a trimis ieri lista lărgită a stranierilor pentru aceste jocuri, pe care nu se regăseşte şi Adrian Mutu, aflat de mai mult timp în conflict cu antrenorul naţionalei. „Eu nu mă mai bazez pe Mutu, deoarece nu mai am încredere în el. Dacă va juca bine şi va da goluri, poate ca pe viitor să mai joace la naţională, dar acum nu mă mai bazez pe el”, a precizat Piţurcă la Radio Gsp. În schimb, el l-a trecut pe listă pe Raul Rusescu, de la Sevilla, chiar dacă acesta n-a fost nici măcar în lot în prima etapă a campionatului spaniol. Piţi va apela din nou la Papp, Keşeru şi la Tamaş, nu şi la Chiţu, rezervă la Valenciennes.
Se bazează tot pe Latovlevici
O problemă delicată este cea a celor doi fotbalişti care n-au echipe: Torje şi Marica. „Eu sper ca zilele acestea ei să semneze cu alte formaţii. Torje se pregăteşte la Udinese, dar nu intră în vederile primei echipe, însă a mai jucat prin amicale. Marica face antrenamente la Mogoşoaia cu preparatorul fizic al echipei naţionale şi aşteaptă să se concretizeze una dintre ofertele pe care le are. Ei sunt jucători importanţi pentru România, iar dacă voi apela la ei o fac pe riscul meu”, a  spus Piţurcă.  Destule probleme sunt şi pe partea stângă a apărării, acolo unde Raţ nu joacă la West Ham, iar Latovlevici a evoluat prost contra Slovaciei. „Nu există alte soluţii şi nici nu au cum să apară în zece zile. Mă bazez tot pe ei. Latovlevici dacă nu ar fi făcut atâtea greşeli era demult titular la naţională”, a mai precizat selecţionerul.
Minimum 4 puncte cu Ungaria şi Turcia
Pentru a lua o opţiune serioasă în perspectiva barajului, România ar trebui să bată atât Ungaria cât şi Turcia, dar într-o anumită conjunctură Piţi ar fi mulţumit şi cu patru puncte. „Depinde şi de cum vor fi meciurile. Trebuie să fim foarte atenţi. Ungurii sunt extrem de periculoşi atunci când sunt atacaţi. Profită foarte bine de spaţiile care se creează, deoarece au jucători rapizi pe benzi. Unul dintre ei joacă la echipa lui Dan Petrescu. O să vorbesc cu Dan despre el”, a mai spus Piţurcă.
S-a temut de accidentări
Selecţionerul a dezvăluit şi de ce a ţinut să amâne etapa a 7-a a Ligii I: „Steaua şi celelate echipe care joacă în cupele europene au deja un grad de oboseală şi pe acest fond pot apărea accidentări, iar la naţională se cunoaşte imediat când lipseşte un fotbalist important. Mi-a fost teamă să nu se rupă vreunul, din cauza programului încărcat”

„Dacă un jucător vrea să se retragă de la naţională, eu nu-l voi ţine cu forţa. Radu Ştefan a făcut-o dar Marica n-are astfel de gânduri”
Victor Piţurcă, selecţioner România
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite