Naţionala României la Mondialul de Fotbal Danone, alături de Hagi şi Zidane!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Electrica Timişoara, deţinătoarea Cupei ”Hagi Danone” 2013, participă la Finala Internaţională Cupa Naţiunilor Danone, în perioada 5 – 7 septembrie, la Londra.

Juniorii timişoreni vor evolua în grupa G, alături de Spania, Ucraina şi Arabia Saudită. Finala se va disputa pe stadionul Wembley, din Londra, Anglia, iar Gheorghe Hagi, ambasadorul Cupei „Hagi Danone”, va fi alături de ei!

Turneul final mondial este dedicat câştigătoarelor competiţiilor naţionale Danone, din 32 de ţări.
Pe durata şederii la Londra, copiii vor participa la activităţi educative despre nutriţie sănătoasă, vor participa la ceremonia de deschidere a competiţiei şi la cea de premiere a tuturor celor 32 echipe, vor face un tur al Londrei şi nu în ultimul rând, se vor bucura de fotbal împreuna cu cei 400 de participanţi la competiţia mondială.
În Anglia, campionii României vor avea şansa să joace pe Wembley, stadionul supranumit de Pele, „catedrala fotbalului”; locul de unde naţionala României nu a plecat niciodată învinsă. Noul stadion Wembley, inaugurat în 2007, a fost gazda a două finale ale UEFA Champions League, în 2011 şi 2013, marcând astfel un record în istoria competiţiei.
Echipa României îl va avea alături pe Gheorghe Hagi, ambasadorul Cupei ”Hagi Danone”, chiar în ziua disputării meciului final de pe stadionul Wembley, locul unde, în urmă cu 28 ani, „Regele fotbalului românesc” lăsa o amintire memorabilă, zguduind bara porţii lui Peter Shilton cu un şut de la 25 de metri distanţă.
”Sunt încântat că aceşti puşti vor avea şansa să joace pe un stadion încărcat de istorie, la o competiţie mondială. Eu am jucat aici când aveam 20 ani şi o făceam chiar în tricoul echipei naţionale a României. A fost o mândrie şi o onoare pentru mine şi nu am uitat acel moment. Să nu uite nici ei că reprezintă România şi că noi suntem alături de ei!”, a declarat Gheorghe Hagi.
Puştii de la Electrica Timisoara îl vor întâlni la Londra şi pe ambasadorul Cupei Naţiunilor Danone, Zinedine Zidane. Alături de ZiZou se regăsesc şi alţi foşti internaţionali în calitate de ambasadori ai competiţiei din ţările lor: Javier Zanetti în Argentina, Dimităr Berbatov în Bulgaria, Vitor Baia în Portugalia, Cafu în Brazilia.
“Pentru cei 400 de copii participanţi e un vis devenit realitate: să joace prima dată într-un loc extraordinar, cum e Wembley. Îţi poţi imagina, să ai 10 ani şi să joci pe un stadion unde au jucat idolii tăi cu puţin timp în urmă…vreau doar atât să vă spun: să vă bucuraţi!” le transmite Zinedine Zidane copiilor.
La Finala Internaţională Cupa Naţiunilor Danone, juniorii din România vor avea şansa să fie parte dintr-un fenomen mondial, o competiţie la care au luat parte în 2013 peste 2,5 milioane de copii, de pe patru continente.
Lotul României pentru finala Danone Nations Cup de la Londra este următorul: Robert Popeţ, Alexandru Daminescu, David Miculescu, Nicolae Şofran, Denis Dreţcanu, Gino Buşu, Victor Bînzar, Lucian Vidican, Eric Pascu, Răzvan Morariu, Casian Vicol, Andrei Carabaş, jucători şi Marius Nichitean antrenor.
Fiţi la curent cu evoluţia echipei noastre pe siteul oficial: www.cupahagidanone.ro şi pe pagina de facebook a Cupei Hagi Danone: facebook.com/cupahagidanone. Puteţi descărca materiale foto şi video de pe site-ul oficial: pressarea.danonenationscup.com.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite