FOTO Simona Halep la Birmingham: a pierdut meciul cu Mladenovici, a ieşit din sferturi. Scor final 6-2, 0-6, 6-7

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO Getty Images
Simona Halep FOTO Getty Images

Simona Halep a fost învinsă în sferturile de finală ale turneului de la Birmingham de Kristina Mladenovici, locul 43 WTA. După ce a câştigat primul set cu 6-2, Simona a capotat în partea a doua, 0-6, şi a cedat în tiebreakul setului decisiv.

Simona Halep a pierdut în sferturile de finală ale turneului de la Birmingham meicul cu Kristina Mladenovici, din Franţa, locul 43 WTA, scor 6-2, 0-6, 6-7. 

Halep a început perfect meciul şi a câştigat primul set cu 6-2. Modul în care Simona a controlat acest prim set nu avea cum să anticipeze desfăşurarea ulterioară a partidei. 

Dacă Mladenovici şi-a chemat fratele-antrenor la margine pentru a găsi soluţii, Simona a devenit dintr-o dată nervoasă, frustrată, incapabilă să-şi regăsească ritmul. În 23 de minute, jucătoarea din Franţa i-a administrat un sec şi neiertător 6-0.

În setul decisiv, Halep a jucat ceva mai bine. A găsit resurse să revină de la 5-3 şi să împingă partida în tiebreak. Aici, Simona a condus cu 4-3, moment în care Mladenovici a izbutit patru mingi la rând şi a închis meciul. 

Mladenovici a "terminat-o" pe Simona cu mai multe lovituri scurte şi şi-a chemat de trei ori antrenorul la margine pentru sfaturi. În schimb, Halep nu a apelat niciodată la Victor Ioniţă, preferând încă o dată să piardă pe mâna ei.

"Scurta e lovitura mea favorită. Câteodată o folosesc prea des şi e riscant, mai ales în faţa unei jucătoare cum e Simona, foarte rapidă, dar azi mi-a ieşit", avea să declare Mladenovici după meci.  

Rezumatul partidei dintre Halep şi Mladenovici

Kristina Mladenovici o va întâlni în semifinale pe Karolina Pliskova, din Cehia, care a trecut în primul meci al zilei de Carla Suarez Navarro, scor 6-2, 6-2.

După meciul de simplu, Halep are puţin timp de odihnă, pentru că va intra pe teren şi la dublu, alături de Heather Watson, din Marea Britanie. Ele joacă tot în sferturi cu Chan şi Zheng (Taipei / China), partidă ce va avea loc după ora 18.30. 

 Ce a spus Mladenovici după victoria cu Halep

Livetext, Simona Halep - Kristina Mladenovici, ora 14.40

Setul 1, 6-2 pentru Halep

1-0 pentru Mladenovici, care salvează o minge de break

1-1 Simona egalează pe serviciu, joc la 15, fără probleme

2-1 pentru Simona! Break Halep la 15!

3-1 Simona serveşte excelent, nu-i lasă nicio şansă Kristinei Mladenovici. "Ne arată de la început de ce e pe locul 3", spune comentatorul englez. 

3-2 pentru Simona, un prim joc mai liniştit al lui Mladenovici pe serviciu. 

4-2 pentru Simona, joc alb pe serviciu. Halep are 8 lovituri direct câştigătoare, Kristina doar două. 

5-2 pentru Halep, dublu break! Simona va servi pentru set, Mladenovici nu are resurse să răspundă la atacurile româncei şi face multe greşeli. 

6-2 Simona fructifică prima minge de set, serveşte şi joacă fără greşeală. Doar 27 de minute a durat primul set, la finele căruia Mladenovici şi-a chemat la margine fratele, care îi este şi antrenor. "Fii mai agresivă, stai mai mult în teren", i s-a transmis Kristinei.

8-3 la puncte câştigătoare, 4-10 la erori neforţate. 

Setul al doilea, 6-0 pentru Mladenovici

1-0 pentru Kristina Mladenovici, care a servit mult mai bine în comparaţie cu primul set, joc la 0

2-0 Break Mladenovici. Jucătoarea din Franţa a izbutit să câştige pe serviciul Simonei, fructificând a treia minge de break. Halep pare că a scăzut puţin ritmul, nu mai e la fel de concentrată. 

3-0 pentru Mladenovici, care serveşte bine şi se distanţează rapid. Primele semne de nervozitate pentru Simona.

4-0 pentru Kristina Mladenovici, 3 duble greşeli pentru Halep, care schimbă racheta. 

5-0 Mladenovici, care salvează o minge de break şi închide jocul cu doi aşi la rând. Ce răsturnare de situaţie! 

6-0 Set la zero pentru Kristina Mladenovici! Simona a încheiat setul cu a cincea dublă greşeală, e nervoasă şi frustrată, dar nu apelează la Victor Ioniţă. În schimb, adversara ei şi-a chemat din nou antrenorul. Două seturi în oglindă, urmează decisivul! 

23 de minute a durat primul set, cifre catastrofale în dreptul Simonei. 

Setul al treilea, 7-6 pentru Mladenovici

1-0 pentru Mladenovici, joc la 0. Nicio reacţie din partea Simonei, care pare blocată. Halep trebuie să rupa seria celor 7 jocuri consecutive ale Kristinei. 

1-1 Simona câştigă şi ea la 0 pe serviciu şi revine în meci. 

2-1 pentru Kristina Mladenovici, la capătul celui mai disputat joc al meciului, care a durat peste 9 minute. Din păcate, Simona n-a avut şansa breakului, reuşind doar să anihileze câteva mingi de joc ale oponentei sale. 

2-2 Simona revine rapid, cu doi aşi şi un joc la 15. 

3-2 pentru Mladenovici, se merge cap la cap cu serviciul. După două seturi complet diferite, ultima parte a meciului e şi cea mai echilibrată.  

3-3 Set strâns, serviciul Simonei îşi face din nou datoria. Pare că un break ar rupe jocul, să sperăm că Halep îl va reuşi. 

4-3 Mladenovici trece din nou în avantaj, joc la 30, niciun break în acest set. Kristina îşi cheamă din nou fratele-antrenor, Simona nu vrea să audă ce are de zis Victor Ioniţă. 

 5-3 break Mladenovici, primul break al setului şi jucătoarea de pe locul 43 WTA va servi pentru meci. 

5-4 Rebreak Simona, care rămâne în meci. Serveşte pentru egalarea situaţiei. 

5-5 Joc Simona, un game pe muchie de cuţit, pe care Mlade.ovici l-a salvat iniţial cu un challenge inspirat. Se intră în "prelungiri". 

6-5 pentru Mladenovici, Simona va servi pentru a împinge meciul în tiebreak. 

6-6 Joc Simona pe serviciu, final dramatic de meci, la tiebreak. 

Tiebreak:  Halep - Mladenovici 0-1, 1-1, 1-2, 2-2, 2-3, 3-3, 4-3, 4-4, 4-5, 4-6, 4-7!

7-6 pentru Mladenovici, Kristina o învinge pe Halep după aproape două ore de joc. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite