INCREDIBIL! Steagul României, interzis la meciul cu Froch

Românii din Nottingham care şi-au cumpărat bilete la meciul dintre Lucian Bute şi Carl Froch au avut parte de o surpriză scandaloasă: au fost informaţi că nu au voie în Capital FM Arena, locul disputei, cu drapelul tricolor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comunitatea românilor de la Nottingham numără în jur de 1.000 de persoane, reunite în jurul bisericii ortodoxe unde oficiază părintele Dan Petru Ghindea. Unii dintre români şi-au cumpărat bilete la meciul de sâmbătă, dintre Lucian Bute şi Carl Froch.

"Probabil este vorba despre o măsură organizatorică, pentru a nu exista incidente. Dar nu mi se pare normal", a spus preotul Ghindea, stabilit la Nottingham, conform prosport.

Lucian Bute îşi pune în joc pentru a zecea oară centura mondială, în faţa englezului Carl Froch. Meciul va avea loc la Capital FM Arena din Nottingham pe 26 mai, într-o gală care va începe la ora 21:30. Lupta va fi transmisă în direct şi în exclusivitate în România de postul The Money Channel.

citeste totul despre: