Foşti campioni ai României au trecut pe teren mic şi luptă pentru o sumă spectaculoasă în Liga Prieteniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigel Coman
Gigel Coman

Foşti fotbalişti din naţionala României şi Liga I precum Gigel Coman, Dorel Stoica, Răzvan Pădureţu, Alexandru Ioniţă, Stelian Stancu sau Constantin Schumacher sunt printre cei aproximativ 4.000 de participanţi la ediţia din acest an a Ligii Prieteniei, turneul unde marele premiu anunţat de organizatori se ridică la 10.000 de euro.

Deşi unii dintre ei au agăţat de ceva vreme ghetele în cui şi chiar au devenit antrenori cu acte, foştii fotbalişti participă regulat la competiţiile de fotbal amator, pe teren mic, unde sistemul folosit este de 5+1. În total, aproximativ 4.000 de jucători din toată ţara iau parte în acest an la competiţia care va avea turneul final la Sud Arena din Capitală între 14 şi 16 iulie, iar de această dată, nu va mai fi doar o simplă competiţie, ci o confruntare pentru o sumă record în fotbalul mic.

Superliga Ligii Prieteniei, competiţia open va strânge nu doar cele mai bune echipe din ţară, ci şi din străinătate, înscrierea fiind liberă. În total, 64 de echipe vor fi prezente la turneul ajuns la a patra ediţie.
„Dacă până acum premiile erau mai mult simbolice, începând de la ediţia trecută am ridicat ştacheta la 5.000 de euro, iar acum la 10.000, însă nu vrem să ne oprim aici. Încă din campionatele regulate, cele eliminatorii, pot lua parte la competiţie şi jucătorii profesionişti, suntem un campionat deschis tuturor, am lansat chiar şi o competiţie feminină”, a declarat Nicoleta Bojică, organizatoarea turneului. Campionatul se desfăşoară în peste 20 de oraşe de pe întreg cuprinsul ţării şi sunt prezenţi peste 4.000 de jucători, organizatorii anunţând că înscrierile continuă. Ediţia de iarnă 2017 a fost câştigată de Omar Sales Braşov, acolo unde printre jucători s-a aflat şi vice-căpitanul naţionalei de minifotbal, Radu Burciu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite