FC Voluntari – Astra 1-2: meci decis de flerul lui Şumudică. A scos echipa din vrie cu două mutări inspirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Şumudică
Marius Şumudică

Campioana a ieşit din pasa proastă în care a bifat două eşecuri succesive: 0-2 cu Poli Timişoara şi 1-2 cu CFR Cluj.

Astra Giurgiu a urcat un loc în clasament, de pe 10 pe 9, făcând rocada cu adversara de astăzi, însă e departe de zona de play-off. 

Cu şapte etape înainte de terminarea sezonului regulat, campioana e la şase puncte de poziţia a 6-a, ultima care va duce în lupta pentru titlu şi pentru cupele europene în play-off.

Cheia succesului din deplasarea de la Voluntari a fost inspiraţia lui Marius Şumudică. După o primă repriză albă, tehnicianul a făcut două schimbări în debutul părţii secunde: Budescu şi Teixeira au intrat, Kortzorg şi Nicoară au ieşit. Jucătorii introduşi pe teren au punctat pentru Astra, Budescu făcând 1-0 (47), iar Teixeira majorând scorul (52).

Ivanovici a replicat pentru gazde (63), dar reuşita sa a fost una de consolare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite