Definiţia arbitrului „bandit“: de ce Tudor e cel mai mare stelist cu fluier în gură. Istoricul gafelor într-o singură direcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Tudor are toate motivele să-l îmbrăţişeze pe Adi Popa la cât de mult a ajutat Steaua prin deciziile sale. FOTO: Răzvan Lupică / Mediafax
Alexandru Tudor are toate motivele să-l îmbrăţişeze pe Adi Popa la cât de mult a ajutat Steaua prin deciziile sale. FOTO: Răzvan Lupică / Mediafax

Steaua a transferat mulţi fotbalişti pe bani grei în ultimii ani, însă, probabil, nici unul dintre ei n-a adus echipei atât de multe puncte, precum arbitrul Alexandru Tudor.

La Botoşani, campioana şi-a permis să odihnească nouă titulari faţă de confruntarea cu Partizan Belgrad, însă acest lucru n-a contat, cât timp a avut un „aliat“ puternic pe teren, un al 12-lea jucător. 

Acelaşi Alexandru Tudor a sărit în ajutorul roş-albaştrilor într-un joc în care, după deschiderea scorului de către „renegatul“ Gabi Iancu, oaspeţii au fost în corzi timp de 88 de minute.

În minutul 56, Batin l-a depăşit pe Toşcă în viteză, a intrat în careu, a fost faultat de fundaşul stelist, dar Tudor, la vreo 40 de metri de fază, n-a dictat nimic! La final, tehnicianul moldovenilor, Leo Grozavu, a povestit ce i-a transmis centralul întâlnirii.

„Tudor m-a ameninţat la finalul partidei că mă va prinde data viitoare! În România, bunul simţ e foarte rar. De câte ori arbitrează Botoşaniul, domnul Tudor creează stări de tensiune, creează probleme. Când eşti arbitru înalt cotat, trebuie să fii mai aproape de faze, nu la 40 de metri. Pot fi acuzat de subiectivism, dar am văzut clar. A fost penalty. Ştiam că o să avem o misiune imposibilă de când am văzut că e delegat domnul Tudor. Asta e, ne ducem soarta mai departe. Am dominat jocul, am pus Steaua sub presiune, dar n-a fost să fie. Dacă vom juca aşa cum am făcut-o acum, sunt convins că vom obţine puncte în următoarele meciuri. Astăzi, cu <<ajutorul>> domnului Tudor, n-am obţinut niciun punct“, a declarat antrenorul celor de la FC Botoşani.

„E în lumea lui, e frustrat“

La fel de vehement a fost şi finanţatorul gazdelor, Valeriu Iftime. „Avem nevoie de oameni corecţi în fotbal, iar meciul cu Steaua ar fi trebuit să se încheie cel puţin egal. L-a ameninţat pe Grozav pentru data viitoare? Să dea Dumnezeu ca data viitoare să fie normal la cap. Îl acuz pentru că a fost şmecher şi fin. A fost un arbitru care ne-a lucrat la două-trei faze. Tudor e prea dur, e din altă lume. Atunci când pari frustrat, e o problemă“, a spus Iftime.

Vor depune memoriu

FC Botoşani intenţionează să se adreseze Comisiei Centrale a Arbitrilor, după greşeala mare comisă de Alexandru Tudor sâmbătă seară.

„Vom face un memoriu. A fost penalty, au spus şi jucătorii. Nu e normal ca la finalul jocului un arbitru să ameninţe. Pun o întrebare: de câte ori s-a greşit în defavoarea Stelei cu Tudor la centru? Tudor, la experienţa lui, trebuia să vadă faza cu penalty-ul nostru“, a spus preşedintele moldovenilor, Cornel Şfaiţer.

E protejat de CCA

Faptul că Alexandru Tudor a mai stricat un meci în favoarea Stelei nu e nicio noutate. La o simplă căutare pe google apar mai multe cazuri în care centralul bucureştean a sărit în ajutorul roş-albaştrilor în momente decisive. „Adevărul“ prezintă în rândurile de mai jos istoricul erorilor pro-Steaua comise de cel poreclit „Brad Pitt“.

Curios e faptul că, deşi din 2008 până acum, conducerea CCA s-a schimbat de multe ori, Alexandru Tudor continuă să fie delegat la partidele Stelei!

Batin îi ia faţa lui Toşca, iar acesta îl împinge, îl dezechilibrează. Tudor trebuia să acorde lovitură de pedeapsă şi cartonaş galben. E 11 metri fără discuţie. Dan Lăzărescu fost arbitru internaţional

ISTORICUL GREŞELILOR PRO-STEAUA DIN 2008 PÂNĂ ACUM 

Sezonul 2007 – 2008, etapa a 21-a: Steaua – CFR Cluj 3-1

Context: Cele două echipe erau în luptă pentru titlu care, ulterior, a ajuns în Gruia. Totuşi, la meciul direct, Alexandru Tudor a făcut praf partida.

Greşelile lui Tudor: Două penalty-uri refuzate CFR-ului. În minutul 58, Semedo a căzut în careu după un contact cu Zapata, dar centralul a închis ochii la un 11 metri evident. În schimb, a dat corner pentru clujeni, deşi niciun stelist nu atinsese balonul!

CFR a solicitat al doilea penalty, în minutul 67, după ce Cadu a fost prins între Zapata şi Pepe Moreno. Ultimul a atins mingea doar după ce l-a dărâmat pe căpitanul CFR-ului.

Reacţia CFR-ului: „Au fost peste 30 de faze pe care le-am selectat şi în care am fost nedreptăţiţi. Sunt prea multe ca să fie greşeli. S-au făcut greşeli pe care un arbitru nici la Divizia C n-are voie să le facă“, a spus preşedintele Iuliu Mureşan.

Reacţia lui Tudor: „Îmi reproşez că arbitrajul meu n-a fost pe măsura jocului Steaua - CFR Cluj. După un asemenea joc, trebuia să se vorbească despre calitatea lui, despre acţiuni, despre echipe, despre antrenori, nu despre arbitraj. Asta trebuia să reuşesc eu“.

Sezonul 2012-2013, etapa a 28-a: Steaua – Petrolul 2-2

Context: Duelul celor două echipe aflate în lupta pentru titlu a fost stricat, iarăşi, de Alexandru Tudor. Steaua a condus cu 1-0 şi 2-1, după ce a transformat loviturile de la 11 metri acordate de centralul bucureştean. Dacă la primul penalty faza a fost discutabilă şi, oricum, decizia a venit la indicaţia tuşierului Sebastian Gheorghe, în schimb, la al doilea penalty, eroarea lui Tudor a fost evidentă. 

Greşeala lui Tudor: În minutul 78, la scorul de 1-1, după un corner pentru Steaua, Chiricheş l-a faultat pe Geraldo, lovindu-l cu piciorul în spate. Tudor a lăsat jocul să curgă, deşi se impunea să dicteze fault în atac. Balonul a sărit în careu şi apoi în braţul lui Manasse, iar centralul a arătat punctul cu var.

Reacţia Petrolului: „Am câştigat un punct şi împotriva arbitrajului. Geraldo a fost faultat clar înainte de a se acorda al doilea penalty al Stelei. Oricum, maniera lui Tudor a fost împotriva jocului. Fluieră orice, întrerupe pentru orice. Afară, dă lecţii de arbitraj, apoi vine aici şi strică jocurile. N-ai cum să joci cu el arbitru“, a declarat antrenorul Cosmin Contra.

Reacţia Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF): „Alexandru Tudor e un arbitru corect, bun, numai că, de multe ori, vrea să iasă el în evidenţă, şi nu echipele. El şi la primul penalty a greşit, dar ăsta e fotbalul. La cel de-al doilea penalty, faza a fost precedată şi de un fault în atac comis de Chiricheş“, a spus preşedintele Dumitru Dragomir.

Sezonul 2013-2014, etapa a 12-a: FC Braşov – Steaua 1-2

Context: Steaua traversa un moment greu după înfrângerile dure din grupele Ligii Campionilor, 0-3 cu Schalke şi 0-4 cu Chelsea, plus un egal smuls, acasă, cu FC Basel (1-1). A primit, în schimb, o mână de ajutor din partea lui Tudor în campionat.

Greşeala lui Tudor: Golul victoriei Stelei a venit după un fault în atac nesancţionat de central. Înainte să marcheze cu capul pentru 2-1, Gardoş l-a faultat clar pe Bogdan Străuţ. 

Reacţia Braşovului: „Stegarii“ au atacat brigada de arbitri, dar l-au nominalizat doar pe tuşierul Aurel Oniţă. Datorită poziţionării sale, acesta ar fi putut semnala faultul comis de Gardoş, dar n-a intervenit.

Sezonul 2013-2014, etapa a 19-a: Steaua – Astra 3-1

Context: Alt meci între două echipe aflate în lupta pentru titlu, influenţat de o greşeală mare a lui Alexandru Tudor chiar la începutul jocului.

Greşeala lui Tudor: În prima repriză, în minutul 26, la scorul de 1-0 pentru Steaua, la un corner pentru bucureşteni, Kapetanos l-a lovit cu pumnul în piept pe Andrei Mureşan, după care i-a tras o palmă peste ceafă! Tudor n-a intervenit, Mureşan a căzut, moment în care spiritele s-au incins. După ce jucătorii celor două formaţii s-au calmat, Tudor a dat câte un „galben“ pentru Kapetanos şi Mureşan, deşi atacantul grec al Stelei ar fi trebuit să vadă „roşu“ direct!

Ce s-a întâmplat ulterior: Greşeala lui Tudor a fost atât de flagrantă încât, la trei zile după meci, Kapetanos a fost suspendat două etape pe baza probelor video şi a primit şi o amendă de 2.000 de lei.

Reacţia Astrei: „Tudor a făcut o ruşine de meci. S-a făcut că nu vede două lovituri ale unui derbedeu! E o mare ruşine să intervină Comisiile peste tine ca arbitru, prin proba video şi să ia măsuri. E o confirmare a unui arbitraj părtinitor. O să facem o adresă oficială pentru ca Tudor să nu mai arbitreze niciodată Astra!“, a spus finanţatorul Ioan Niculae.

Sezonul 2014-2015, Cupa României, sferturi: CS U Craiova – Steaua 0-1

Context: Steaua traversa încă un moment delicat, la şapte zile după înfrângerea cu Aalborg (0-1), care aproape că o elimina din Liga Europa. În ultimul meci disputat pe „Ion Oblemenco“, bucureştenii au beneficiat, din nou, de o decizie discutabilă a lui Tudor. 

Ce a făcut Tudor: În minutul 68, Râpă a fost găsit cu o pasă filtrantă în careul lui Bălgrădean, a ciupit mingea pe lângă portarul Craiovei şi a fost agăţat de acesta. După două secunde de ezitare, Alexandru Tudor şi-a luat inima în dinţi şi a indicat punctul cu var. Penalty-ul a fost catalogat drept discutabil de mai toţi cei care au comentat faza.

Reacţia Craiovei: „Alexandru Tudor şi-a bătut joc de un oraş întreg. Să dai acest penalty e penibil. Tudor a decis meciul cu un penalty inventat. E o decizie urâtă şi ireală, o eroare flagrantă. Nu poţi să dai acest penalty. Sunt indignat şi îmi vine să plâng. Alexandru Tudor a râs de Oblemenco, de Balaci, de Cârţu şi de Săndoi“, a spus Gică Craioveanu.

În Cipru l-au scos cu poliţia din stadion!

Alexandru Tudor e arbitru FIFA din 2001, iar mai nou strică şi meciuri internaţionale. La 28 august 2014, el a condus la centru returul „dublei“ Omonia Nicosia – Dinamo Moscova din play-off-ul Ligii Europa. Ruşii, pregătiţi atunci de Dan Petrescu, erau aproape de eliminare după 2-2, acasă, în prima manşă. În retur, echipa „Bursucului“ a fost salvată de Tudor. Acesta le-a anunlat ciprioţilor două goluri şi a validat, în minutul 90+3, un gol scandalos înscris de Dinamo Moscova, care a dus la calificarea echipei lui Dan Petrescu! Ciprioţii au luat foc, au insistat că golurile lor anulate au fost regulamentare, iar reuşita de 2-1 a fost precedată de două faulturi în atac comise asupra portarului. Scandalul a fost atât de mare, încât Alexandru Tudor şi asistenţii săi, Aurel Oniţă şi Miklos Nagy, au fost scoşi cu poliţia din stadion. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite