CTP visează la o finală de vis la Australian Open 2017. Pe cine îşi doreşte în ultimul act al primul Grand Slem al anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu urmăreşte meciurile de la Australian Open 2017, în special cele de pe tabloul masculin al competiţiei.

CTP a remarcat jocul perfect al lui Roger Federer din optimi, contra japonezului Kei Nishikori, dedicându-i un editorial pe republica.ro.

De mai bine de 15 ani, nu încetez să mă mir în faţa acestei minunăţii numite Roger Federer, de parcă l-aş vedea prima dată.

În ultimele 6 luni, cât n-a jucat din pricina genunchiului, tenisul a fost mai cenuşiu fără el. Mă întrebam dacă mai poate să revină, când se apropie de 36 de ani.

Şi iată-l învingător, ca scos din cutie, într-o bătălie de 5 seturi, 3 ore şi jumătate, cu tânărul şi ferocele samurai Kei Nishikori, nr. 5 mondial.

Tenisul japonezului e poate cel mai iute din circuit. Loveşte mingea tot timpul foarte devreme şi accelerat, cu pregătire scurtă şi zvâcnită, un soi de karate cu racheta. Are o deplasare şi o elasticitate comparabile cu ale lui Djoković, fiind capabil să returneze înfricoşător de multe mingi ca şi pierdute. E un chin să-i faci punct în schimburi de pe fundul terenului. 

În sfertul de finală, Federer îl va întâlni pe fantasticul învingător al lui Murray, stângaciul mânaci Mischa Zverev, care aminteşte de Laver, Orantes, Vilas, McEnroe... Ne aşteaptă un meci al tenisului din toate timpurile...

Şi ce-ar fi să primim de la acest Australian Open şi darul cel mare, la care nici nu îndrăznesc să mă gândesc – o finală Federer-Nadal!

Citeşte integral editorialul lui Cristian Tudor Popescu pe republica.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite