Ciprian Bălănescu şi Vladimir Drăghia iau startul la Herbalife TriChallenge Braşov 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a patra ediţie a Triatlonului Herbalife Braşov, evenimentul sportiv organizat de către Asociaţia Şapte Scări Braşov & Smart Atletic şi cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon, va avea loc în data de 3 iulie, în oraşul Braşov.

La competiţie sunt aşteptaţi peste 700 de participanţi, între care şi campionul Ciprian Bălănescu  dar şi actorul Vladimir Drăghia, şi peste 10.000 de spectatori.

Începând cu acest an, Triatlonul Herbalife Braşov intră sub egida brand-ului TriChallenge împreună cu alte două mari evenimente de triatlon ale aceluiaşi organizator: TriChallenge Mamaia şi TriChallenge Izvorani.
Herbalife România este partenerul principal al evenimentului şi va oferi produse de nutriţie tuturor participanţilor.
“Evenimentul, cunoscut până acum ca Herbalife Braşov Triathlon, se va numi Herbalife TriChallenge Braşov. Competiţia va fi pe măsura aşteptărilor, traseul este impresionant de frumos şi spectaculos ca dificultate. Suntem nerăbdători, deoarece Braşovul va deveni centrul mişcării în aer liber, al spiritului de echipă şi al sănătăţii date un stil de viaţă activ. Îi aşteptăm la start pe toţi cei care doresc să îşi depăşească limitele,” a declarat Vlad Stoica, Preşedinte Smart Atletic.
Triatlonul va avea loc în oraşul Braşov şi va presupune parcurgerea succesivă a trei probe – înot, bicicletă şi alergare. Vor exista două tipuri de distanţe: distanţa Olimpică (1,5 km înot, 47 km bicicletă, 8 km alergare) şi distanţa Sprint (500 m înot, 27 km bicicletă, 4 km alergare). Concurenţii se pot înscrie la categoria individual sau ştafetă, pentru ambele tipuri de distanţe. Probele de alergare şi de ciclism se vor desfăşura pe asfalt, iar proba de înot în lacul Codlea.
Înscrierile la Herbalife TriChallenge Braşov 2016 mai sunt deschise pana la 27 iunie! http://www.brasovtriathlon.ro/inscriere /

Vladimir Drăghia se antrenează cu  Ciprian Bălănescu, ambasadorul TriChallenge Braşov!
Actorul Vladimir Drăghia a acceptat provocarea de a participa la primul său triatlon şi, de două luni de zile, se antrenează alături de Ciprian Bălănescu, multiplul campion naţional la triatlon, pentru a participa la TriChallenge Herbalife Braşov la categoria individual - proba sprint.

Fost sportiv de performanţă, Vladimir Drăghia, a făcut parte din lotul olimpic de înot şi se implică deseori în evenimente umanitare.  La Braşov, Vladimir face echipă cu Special Olympics România şi va participa în paralel şi  la proba de ştafetă – sprint, împreună cu Mohammad Abedin, alias Muki, sportiv cu nevoi speciale.
Iniţiativa promovează obiectivele Fundaţiei Special Olympics, organizaţie care contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, oferindu-le şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi a evenimentelor competiţionale, organizate pe tot parcursul anului.

Competiţii şi rezultate  - pregătire pentru triatlon
Până la triatlonul de la Brasov, Ciprian Bălănescu şi-a mai adjudecat un titlu, câştigând concursul de triatlon Callatis NoStress Triathlon Şosea, trecând linia de finish după 01:56:35. Al doilea clasat a terminat cursa la diferenţa de patru minute.
„Este un premiu foarte important pentru mine, deoarece face parte din Super Liga Romanian Triathlon Series (RTS). Sunt 33 de sportivi înscrişi în Super Liga RTS, care sunt, teoretic, cei mai buni triatlonişti ai României”, a declarat Ciprian Bălănescu.
Şi Vladimir Drăghia şi-a evalua performanţa înainte de triatlon, participând la sfârşitul lunii mai la Maratonul Internaţional Braşov.  A reuşit să termine proba de 10 km în  45 de minute, ocupând locul 21 în clasamentul general, dintre cei  300 sportivi înscrişi. La categoria de vârstă 18-34 de ani, Vladimir a terminat cursa pe locul 13.
Herbalife este sponsor oficial în domeniul nutriţiei pentru mai mult de 250 de atleţi, echipe şi evenimente sportive de talie mondială printre care Cristiano Ronaldo, LA Galaxy, Triatlonul de la Los Angeles şi competiţia IronMen din Polonia. În România, Herbalife este sponsorul oficial în nutriţie al Ancăi Bucur, 3x Miss Fitness Universe, al lui Ciprian Bălănescu, multiplu campion naţional la triatlon şi duathlon şi al echipei de fotbal FC Viitorul.

Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul oficial al Herbalife Braşov Triatlon – http://www.brasovtriathlon.ro/

draghia
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite