Chiajna a făcut „Unirea“ cu Urziceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Minea, primarul Chiajnei
Mircea Minea, primarul Chiajnei

Finanţatorul Dumitru Bucşaru a aşteptat finalul anului pentru a-şi lua banii din drepturile TV şi a vândut Unirea Urziceni primăriei din Chiajna.


De Sărbători, Bucşaru le-a făcut un cadou neplăcut suporterilor din Urziceni. Locuitorii oraşului nu-şi vor mai putea susţine favoriţii deoarece patronul Unirii a cedat 50 la sută din acţiunile echipei către Primăria Chiajna, iar meciurile din returul campionatului se vor disputa în mica localitate ilfoveană. Dumitru Bucşaru a înaintat la LPF o hârtie prin care îşi motivează mutarea la Chiajna prin intrarea stadionului din Urziceni în reparaţii, astfel, un an şi jumătate poate evolua pe alt teren, conform regulamentului.

„Din două echipe facem una puternică"

Primarul comunei, Mircea Minea, a confirmat mutarea şi a spus că din sezonul următor, noua echipă se va numi Unirea Chiajna. „Din două echipe vrem să facem una puternică, pentru a putea să rezistăm în Liga I. Proiectul nostru este pe termen lung, avem o bază cu zece terenuri de antrenament, două săli de sport, hotel, tot ceea ce trebuie pentru un club care se respectă. Stadionul este în genul celor din Anglia, singurul acoperit din ţară", a spus Minea.

Locul din liga secundă a Concordiei va fi cedat celor de la ACS Berceni, iar locul acestora din al treilea eşalon va fi ocupat de echipa a doua a Concordiei. Todoran, Rusescu, Epaminonda, Cernea, Bălgrădean, Muşat, Pădureţu şi Blay sunt singurii jucători care vor continua şi la noua echipă până la finalul sezonului. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite