Ce fete, ce calificare: Numărăm zilele până în 2019! Ce urmează pentru echipa de Fed Cup a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a trecut, fără emoţii, de Elveţia şi a ajuns în Grupa Mondială la Fed Cup. Halep şi colegele ei vor reveni pe teren abia la anul, atunci când speră să ajungă, în premieră, în finala competiţiei.

Pe vremuri, România avea o Generaţie de Aur la fotbal, acum, ea se mândreşte cu una identică la tenisul feminin! 

Cu şase jucătoare în Top 100 mondial şi cu victorii pe bandă la Fed Cup, nu mai există dubii: România e o forţă în sportul-alb al fetelor. Sâmbătă şi duminică, Halep (1 WTA), Begu (38 WTA), Cârstea (34 WTA) şi Buzărnescu (40 WTA) au dat totul pentru echipă şi au dus România printre primele opt naţionale ale lumii. A fost 3-0 cu Elveţia după primele trei dueluri şi, drept urmare, eşecul de la dublu nici n-a mai contat.

În 2019, tricolorele vor evolua, din nou, în Grupa Mondială, acolo unde au fost, ultima dată, în 2016. Doar că, până la noul sezon al competiţiei, sunt şanse mari ca formatul să fie schimbat. Pe scurt, e posibil ca, la anul, numărul naţionalelor participante în elita tenisului feminin să fie dublat prin comasarea Grupelor Mondiale I şi II. Astfel, se va forma un singur prim eşalon valoric, exact după modelul din Cupa Davis la masculin. 

Cu cine putem juca în Grupa Mondială?

Dacă Fed Cup va rămâne cu opt echipe în Grupa Mondială, viitoarea adversară a tricolorelor se va alege dintre Germania, Franţa, Cehia, SUA (semifinalistele actualei ediţii) sau Australia, Belgia şi Belarus. Tragerea la sorţi va avea loc în vară, probabil, după French Open.

Dacă Grupa Mondială va fi mărită la una formată din 16 naţionale, atunci înseamnă că meciurile cu Elveţia s-au disputat degeaba! Asta deoarece, toate echipele învinse în barajele din weekend vor fi incluse şi ele în Grupa Mondială din 2019.

România – Elveţia, scor 3-1

Sâmbătă

Simona Halep (1 WTA) - Viktorija Golubici (115 WTA) 6-3, 1-6, 6-1

Irina Begu (38 WTA) - Timea Bacsinszky (46 WTA) 6-4, 6-1

Duminică

Simona Halep (1 WTA) - Patty Schnyder (149 WTA) 6-2, 6-1

Cârstea / Buzărnescu – Golubici / Teichmann 6-0, 0-6, 6-10 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite