Campionatul Mondial de handbal: victorie cu sufletul la gură pentru România! Cristina Neagu a fost magnifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu, 11 goluri contra Sloveniei  FOTO Mediafax
Cristina Neagu, 11 goluri contra Sloveniei  FOTO Mediafax

Naţionala de handbal a României a trecut de Slovenia cu 31-28, câştigând a doua partidă din Grupa A de la Campionatul Mondial. Cristina Neagu, cu 11 goluri marcate, a făcut un meci senzaţional.

Echipa de handbal a României are două victorii după primele două meciuri ale Grupei A de la Campionatul Mondial de handbal din Germania. A trecut de modesta naţională a Paraguayului, dar a bătut şi arţăgoasa Slovenie, echipă care a învins Franţa în prima etapă.

Dacă partida cu Paraguayul a fost una de rodaj, contra Sloveniei naţionala noastră a avut mult de tras. Chiar şi avertizate de forţa acestei echipe, şi în special a interului dreapta Ana Gros, fetele noastre nu au găsit mijlocele să o stăpânească pe handbalista lui Metz, care a zburdat vreme de 30 de minute. 

Slovenia a condus cam pe tot parcursul primei reprize la 4-5 goluri diferenţă (7-3, 9-5, 11-6), dar a avut un moment de cădere la 12-7. A primit trei goluri de la naţionala noastră, care a reuşit cum-necum să încheie repriza la egalitate cu oponenta ei, scor 14-14.

În partea a doua, lucrurile au stat mult mai bine. Gros a fost luată în primite de Elisei, Cristina Neagu a continuat să puncteze din toate poziţiile, iar Eliza Buceschi, Crina Pintea sau Aneta Udriştoiu au marcat şi ele când ne ardea buza mai tare. Folosită în poartă tot meciul, Denisa Dedu a avut şi ea câteva parade în momentele cruciale, iar România a încheiat meciul victorioasă, scor 31-28!.

Cu patru puncte din două jocuri, naţionala noastră este ca şi calificată în faza optimilor de finală, dar are nevoie să mai strângă puncte din partidele cu Spania, Angola şi Franţa pentru a încheia cât mai sus în grupă şi a evita astfel în optimi puternica Norvegie.

„Am început mai slab, şi eu, şi echipa, dar am rămas unite şi am reuşit ceea ce ne-am propus. În prima parte, apărarea nu a funcţionat, nu am putut să o anihilăm pe Ana Gros, după care am trecut la o apărare cu Elisei avansată şi am reuşit să o scoatem din joc“, a spus Eliza Buceschi la Telekom Sport.

Golurile României în partida cu Slovenia au fost marcate de: Neagu (11), Pintea (6), Buceschi (5), Elisei (4), Udriştoiu (4), Geiger (1). Din naţionala adversă s-a remarcat Ana Gros, cu 10 goluri. 

Ce a spus antrenorul Sloveniei despre Cristina Neagu


 

cristina neagu foto mediafax

Grupa A
România – Paraguay 29-17
Franţa – Slovenia 23-24
Spania – Angola 28-24
România – Slovenia 31-28
Angola – Franţa  19-26
Paraguay – Spania 15-32

Clasament: 1. Spania 4p, 2. România 4p, 3. Franţa 2p, 4. Slovenia 2p, 5. Angola 0p, 6. Paraguay 0p.

Program
Marţi
Slovenia – Angola 15.00
Franţa – Paraguay 19.00
România – Spania 21.30
Joi
Paraguay – Slovenia 15.00
România – Angola 19.00
Spania – Franţa 21.30
Vineri
Angola – Paraguay 15.00
România – Franţa 19.00
Spania – slovenia 21.30
Meciurili sunt transmise pe Telekom Sport

După disputarea meciurilor din grupe, primele patru naţionale se vor califica în optimile de finală, fază din care se va juca eliminatoriu până la medalii. Grupa A, cea a României, se încrucişează cu Grupa B. 
Astfel, de exemplu, dacă terminăm pe primul loc în Grupa A, vom juca în optimi cu locul patru din Grupa B. Aceasta e compusă din Norvegia, Suedia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Argentina.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite