Baby Federer! Singurul jucător de tenis care le-a avut în pat pe Serena Williams şi pe Şarapova este unic în istoria tenisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grigor Dimitrov, câştigător la Bucureşti acum 3 ani
Grigor Dimitrov, câştigător la Bucureşti acum 3 ani

Bulgarul Grigor Dimitrov a câştigat Turneul Campionilor de la Londra, după ce l-a învins în finală pe David Goffin, 7-5, 4-6, 6-3, scriind o nouă filă de istorie în cariera personală, dar şi în cea a sportului bulgar.

Poreclit cu ani în urmă Baby Federer, pentru talentul său imens, Dimitrov (26 de ani) a părut la un moment dat că îşi iroseşte calităţile sportive, în favoarea posturii de Don Juan al ATP-ului. Campion la Wimbledon şi la US Open, în 2008, la juniori, el a câştigat primul său titlu important abia anul acesta, în august, când a triumfat la Mastersul de la Cincinnati. 

Până atunci, din 2013 cucerise doar şase titluri, însă la turnee fără prea mare strălucire, precum Stockholm, Mexico City, Bucureşti (2014), Eastbourne, Brisbane şi Sofia.

În schimb, în anii în care n-a câştigat nimic, Dimitrov a punctat în plan personal două idile preţioase, fiind unic în tenis pentru „trofeele“ personale, una cu Serena Williams, de scurtă durată, şi una cu Maria Şarapova, de vreo doi ani. De ultima s-a despărţit după ce a „tradus-o“ cu un fotomodel bulgar, dar chiar şi aşa sunt în relaţii bune. Ulterior, Grigor a intrat într-o relaţie cu Nicole Scherzinger, fosta iubita a pilotului de Formula 1, Lewis Hamilton, mai mare cu 11 ani decât el. 

serena
sarapova

Cu sau fără legătură cu aceste legături din viaţa personală, Dimitrov ajunsese anul trecut pe locul 39 în lume şi mulţi s-au grăbit să-l catalogheze ca pe unul care „s-a născut talent şi a murit speranţă“. 2017 a fost însă cel mai bun an din cariera lui. După titlul de la Brisbane a urmat o semifinală la Australian Open, în care a pierdut greu în faţa Rafael Nadal, după patru ore şi 56 de minute, epuizându-l pe spaniol. Au urmat în vară titlurile de la Cincinnati şi Sofia, calificarea la Turneul Campionilor şi acum câştigarea acestuia. Cea mai importantă performanţă din cariera sportivului bulgar, care n-a câştigat niciun Grand Slam, dar care va termina anul 2017 pe locul trei în lume, după Nadal şi Federer.

Originar din Haskovo, Grigor este fiul unui antrenor de tenis şi al unei foste voleibaliste. La 16 ani, el a plecat să se antreneze la Academia Sanchez-Casal, una dintre cele mai renumite din lume, iar la 17 ani s-a mutat la Academia lui Patrick Mourtadoglou, de la Paris, unde şi-a petrecut următorii patru ani şi unde s-a cunoscut şi cu Serena Williams.

Dimitrov este la momentul actual vârful de lance al sportului bulgar, care, ca şi cel românesc, suferă cumplit. El este, de asemenea, cel mai bun jucător de tenis din istoria Bulgariei şi a depăşit zece milioane de dolari câştigaţi din tenis.

FOTO Cum arăta Sorana Cîrstea la vârsta la care s-a apucat de tenis

VIDEO Primul interviu acordat de Simona Halep, la vârsta de 16 ani. Cum a recaţionat ea câmd a fost întrebată dacă are iubit

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite