Angelo Niculescu, acuzat că a vrut să-l „termine“ şi pe Ilie Balaci: „Nu puteam să realizez cât de periculos e moşu’. Aşa s-a întâmplat şi cu Dobrin, în Mexic!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilie Balaci a rămas chiar şi acum, împreună cu Nicolae Dobrin şi cu Gheorghe Hagi, în controversa aproape imposibil de tranşat: cine a fost cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor? Fostul fotbalist a avut multe succese şi ca antrenor, în Africa şi Asia. Într-un interviu pentru „Adevărul“, „Minunea blondă“ a vorbit despre debutul său la Club Africain, unde a fost însoţit şi de Angelo Niculescu, fostul selecţioner al echipei naţionale.

După ’90, aţi antrenat în multe ţări arabe, atât în Maghreb, cât şi în Orientul Mijlociu. Cum aţi ajuns să intraţi în circuitul acela?

Să ştii că nu este mare diferenţă între noi şi ei. Nici ca mentalitate: aţi uitat că pe la noi au trecut turcii? Cred că sunt 300.000 de arabi în Bucureşti. Plecasem de la Severin şi am mers la federaţie. Nea Cornel Drăguşin mi-a spus: „Măi, băiatule, ştii limba engleză?“. Singura limbă pe care o vorbeam, un pic îndoielnic, era italiana. „Pune mâna şi învaţă engleza, cred că îţi găsesc o echipă în Ghana“, mi-a promis el. N-am zis nimic. Mi-am angajat o profesoară şi învăţam engleza. Într-o zi eram la federaţie, îl căutam pe nea Cornel şi m-am întâlnit cu doamna Rodica Şiclovan (n.r. – funcţionar în departamentul Relaţii Internaţionale al FRF), care mă întreabă: „Ce faci?“. Stau. „Este vicepreşedintele de la Club Africain Tunis, tocmai s-a întâlnit cu Angelo Nicolescu şi i-a propus să-l pună director tehnic al clubului. Te interesează?“. Mă interesează. Şi am plecat fără să ştiu o boabă franceză, mint, ştiam „bonjour“, „oui“ şi „merci“. Şansa vieţii. Ştii cum e. Mi-au promis aici că îmi dau 2.000 de dolari şi acolo mi-au dat 1.500. Eu sunt un tip mândru. Eram la masă cu vicepreşedintele, abia ajunseserăm, ne cazaserăm, eu şi nea Angelo, la un hotel, eram la o cafea, şi omul dă să plece la un moment dat, scoate din buzunar 10 dinari, asta însemnând 10 dolari, şi îi dă lui nea Angelo. El îi ia şi întreabă ce-i cu banii ăştia. Omul zice că sunt pentru cafea, pentru o ciocolată. I-am zis să ia banii, fiindcă am fost jucător profesionist în România şi că am bani. Adevărul este că aveam bani, 300 de mărci, pe care îi luasem de la Victor Becali în fuga aia, urmând să-i dea nevastă-mea, lucru care s-a şi întâmplat, a doua zi i-a dat banii. După episodul cu cafeaua, în seara aia, i-am zis lui nea Angelo: „Eu plec!“. M-am trezit dimineaţa, cu ei aveam întâlnire după-amiază, am căutat şi am găsit Taromul. Mă costa biletul 300 de dolari şi eu n-aveam decât 300 de mărci. Şi am fost obligat să rămân. Nu m-a deranjat faptul că salariul se micşorase subit, de la 2.000 la 1.500, pentru că ideea mea era să muncesc acolo, să fac ceva, să mă fac cunoscut. Dar modul cum ne-a tratat, ca pe servitori, m-a revoltat. Ne-am apucat de muncă, ne-am mutat la un alt hotel. Când plecasem de acasă, îmi luasem un ghid de conversaţie în limba franceză.

Aveaţi translator la echipă?

Nea Angelo vorbea franceza destul de bine. Şi eu deja vorbeam engleză, cât să mă descurc. Şansa mea? Suporterii. Vine unul şi-mi spune: „Monsieur, vedeţi că aveţi un jucător pe care ăştia l-au suspendat, este căpitanul echipei. L-au suspendat pentru că era în conflict cu conducerea şi este cel mai bun jucător din Tunisia“. Când am ajuns la antrenament, i-am zis preşedintelui: „Îl vreau pe Lotfi Rouissi, să mi-l aduceţi înapoi, să-l văd şi eu!“. Ăla s-a numit şansa mea, pentru că vorbea engleza, franceza, italiana. Terminase Facultatea de Drept. Şi atunci nu mai aveam neapărat nevoie de nea Angelo, să-mi traducă. Vorbeam cu ăsta şi el traducea, transmitea mai departe. Plus că aveam cam 35 de ani, puteam să alerg, mă băgam cu ei la joc. Permanent, între antrenamente sau seara, eram cu acel ghid de conversaţie. Deja, într-o lună înţelegeam tot-tot ce se vorbea în jurul meu. Îmi trebuia doar un declic ca să vorbesc. Şi, la un moment dat, ne-a chemat preşedintele, după perioada de pregătire. Eu bănuiam că era ceva în neregulă cu Angelo Niculescu, că eu intram pe teren, el stătea la umbră. Şi mai venea pe teren cu un caiet deschis, cu paginile albe şi mă întreba: „Da’ ce mai faci? Da’ ce cutare?“. Continua, după care se retrăgea şi iar mai intra, după cinci minute. Nu puteam să realizez cât de periculos e moşu’. Aşa s-a întâmplat şi cu Dobrin, la Mondialul din Mexic. Mă rog, ne întreabă preşedintele cutare şi moşu’ vorbeşte franceză, dar fără să ştie că eu înţeleg perfect. „Nu, că la echipă eu fac tot, eu fac programul! Balaci doar execută, nu ai văzut că eu intru în teren?“ M-am enervat. A venit declicul, am început să vorbesc şi îl întreb pe preşedinte: „Cine e antrenor aici?“. „Păi, dumneata!“ „Cine e responsabil?“ „Păi, dumneata“ „Dacă se pierde, cine va fi dat afară?“ „Dumneata!“ „Din momentul ăsta, eu nu mai am nevoie de Angelo Niculescu! Afară!“ După aia am aflat că el fusese angajat ca director tehnic al centrului de juniori, să reorganizeze tot. Din momentul ăla am început eu să lucrez fără el. Aveam nevoie de o extremă dreapta şi l-am găsit pe Adel Sellimi, cel care a jucat ulterior la Freiburg. L-am luat pe Adel când avea 16 ani şi jumătate şi l-am făcut titular la primă echipă. Şi am câştigat, în anul ăla, campionatul şi Cupa Campionilor Africii, fără Angelo. Că el s-a umflat acolo în pene, că el a făcut, el a dres. Nu a avut nicio treabă cu ei.

Aţi luat Cupa Tunisiei, campionatul şi Cupa Campionilor Africii.

Da. Trei trofee. După care am plecat în Maroc. „Când eu am venit, mi s-a spus că este un club mare, Club Africain. Probabil, de-a lungul timpului, dar în ultimii 11 ani nu aţi câştigat un campionat, în ultimii 17 ani nu aţi câştigat o Cupă. Le-am câştigat eu“, le-am spus tunisienilor. Şi adaug: „Uitaţi care e povestea! Toţi banii din lume dacă mi-i daţi, nu mai rămân. Vă salut, la revedere!“. N-am uitat episodul care m-a indignat, cu cei 10 dinari pentru cafea.

Citeşte neapărat interviul complet acordat de Ilie Balaci "Weekend Adevărul"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite