ANALIZĂ Simona Halep, simbolul Constanţei şi al constanţei. Performanţă unică a jucătoarei de pe locul 1 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO EPA-EFE
Simona Halep FOTO EPA-EFE

Turneului Campioanelor începe săptămâna viitoare la Singapore. Din 2014 şi până acum, doar o jucătoare a fost prezentă an de an la această întrecere a elitelor: Simona Halep.

Simona Halep a ajuns locul unu mondial după 193 de săptămâni la rând în care a fost printre cele mai bune 10 jucătoare ale lumii. Mai mult de atât, românca este singura care s-a calificat la fiecare ediţie a Turneului Campioanelor, din 2014 şi până acum.

Cu aceste performanţe, Simona Halep a devenit un simbol al constanţei, într-o lume a tenisului feminin caracterizată prin multă instabilitate, în special după retragerea temporară a Serenei. Să ne gândim doar la Kerber, care a luat două Grand Slamuri în 2016 şi s-a prăbuşit sezonul actual, sau la Ostapenko, victorioasă la Roland Garros şi transformată mai apoi, până la turneele din China, într-o apariţie „fantomă“ în circuit. Sau la succesiunea de lideri post-Serena, patru la număr: Kerber, Pliskova, Muguruza, Halep. Meritul Simonei este că a reuşit să menţină ştacheta ridicată şi să nu aibă fluctuaţii atât de mari precum oponentele ei. 

Aşa se face că din 2014 şi până la ediţia de săptămâna viitoare a Turneului Campioanelor, vorbim despre 19 jucătoare calificate la Singapore, Simona fiind singura care a fost prezentă an de an.


S-a ocupat şi ultimul disponibil
Turneul Campioanelor reuneşte cele mai bune opt jucătoare ale lumii, pe baza punctajelor acumulate de la începutul sezonului. Pentru ediţia din acest an (22-29 octombrie) s-au calificat: Simona Halep, Garbine Muguruza, Karolina Pliskova, Elina Svitolina, Caroline Wozniacki, Venus Williams, Jelena Ostapenko şi Caroline Garcia.

 Halep şi Muguruza, în grupe diferite
La Turneul Campioanelor, cele opt jucătoare vor fi împărţite în două grupe de patru, unde vor juca fiecare cu fiecare.. Primele două din fiecare grupă se vor califica în semifinale, unde vor juca încrucişat. Simona Halep şi Garbine Muguruza, primele două tenismene ale lumii, vor fi repartizate în grupe diferite şi se vor putea întâni în semifinale sau în finală. Despărţite de doar 40 de puncte, Simona trebuie să obţină o performanţă similară  sau mai bună faţă de jucătoarea din Spania pentru a se menţine pe locul unu WTA. Dar şi Muguruza are sete de revanşă: „Sper să pot să mă antrenez în curând pentru ultimul turneu al anului, care e unul dintre favoritele mele. E ultimul meu obiectiv pentru acest an. Câştigarea Turneului Campioanelor îmi va garanta şi primul loc WTA la finalul lui 2017. Ar fi un rezultat excelent. Nu neg că îmi doresc mult asta. O să dau totul pentru a ajunge în finală“.


Finalistă în 2014 
La prima ei participare la Turneul Campioanelor, Simona Halep a reuşit o victorie istorică în faţa Serenei Williams scor 6-0, 6-2, după care a refuzat să se predea în faţa Anei Ivanovici pentru a o scoate din cursă pe americancă. Serena şi-a luat revanşa în finală, câştigând meciul cu Simona tot categoric: 6-3, 6-0. La următoarele două ediţii, Halep a ieşit din faza grupelor. În 2015, ea a câştigat meciul de debut cu Fliavia Pennetta, după care s-a înclinat în faţa Mariei Şarapova şi a Agnieszkăi Radwanska. În 2016, Halep a avut un parcurs similar: s-a impus în partida de debut, de data aceasta cu Madison Keys , apoi a cedat în faţa iui Angelique Kerber şi a Dominikăi Cibulkova.

serena

Turneul Campioanelor
2014
Jucătoare participante: Serena Williams, Maria Şarapova, Petra Kvitova, Simona Halep, Eugenie Bouchard, Agnieszka Radwanska, Ana Ivanovici, Caroline Wozniacki
Finala: Serena Williams – Simona Halep 6-3, 6-0

2015
Jucătoare participante: Simona Halep, Garbine Muguruza, Maria Şarapova, Petra Kvitova, Agnieszka Radwanska, Angelique Kerber, Flavia Pennetta, Lucia Safarova. Accidentată, Serena Williams s-a retras înaintea competiţiei
Finala: Agnieszka Radwanska – Petra Kvitova 6-2, 4-6, 6-3

2016
Jucătoare participante: Angelique Kerber, Serena Williams, Agnieszka Radwanska,  Simona Halep, Karolina Pliskova, Garbine Muguruza, Madison Keys, Dimonika Cibulkova
Finala: Dominika Cibulkova – Angelique Kerber 6-3, 6-4

2017
Jucătoare participante: Simona Halep, Garbine Muguruza, Karolina Pliskova, Elina Svitolina, Caroline Wozniacki, Venus Williams, Jelena Ostapenko, Caroline Garcia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite