FOTO A murit Cristian Ţopescu. Reputatul comentator sportiv s-a stins la vârsta de 81 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

La aproape o săptămână după ce a fost internat de urgenţă la Spitalul Elias, fostul mare comentator s-a stins din viaţă.

Galerie foto

Cristian Ţopescu a fost internat la spital la data de 8 mai cu mai multe afecţiuni, printre care şi diabet, însă, în ciuda eforturilor medicilor, n-a mai putut fi salvat.

„Da (n.r. - a murit) la ora 16.00, în Terapie Intensivă. Cauza morţii: degradarea stării generale, nu s-a mai putut face nimic“, a spus purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Silviu Negoiţă, potrivit Agerpres.

„Cristian George Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, s-a internat marţi, 08.05.2018, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în stare gravă în contextul acutizării unor afecţiuni cronice. Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă şi tratament în secţia de Terapie Intensivă. Decedează azi, 15.05.2018, ora 16, prin stop cardiorespirator iresuscitabil“, scrie într-un comunicat transmis de Spitalul Elias.

Citeşte un interviu cu Cristian Ţopescu, acorda ziarului Adevărul în 2012: „Luam una dintre cupele tatălui meu şi ziceam că e microfon. Descriam trecători, tramvaie. Mă jucam de-a crainicul străzii“

Născut la 26 martie 1937, Cristian George Ţopescu a moştenit dragostea pentru sport de la tatăl său, Felix Ţopescu, membru al echipei hipice a României, participantă la Olimpiada din Berlin din 1936.

„Tatăl meu a fost ofiţer de cavalerie. El mi-a dat o educaţie sportivă şi militară (disciplină, rigurozitate, cinste, corectitudine). Mama a fost economistă. Calmă, blajină, nu m-a lovit (părinteşte) niciodată. Tata m-a <<altoit>> uneori, când eram obraznic. Am crescut într-o familie caracterizată prin dragoste, înţelegere, toleranţă şi, fiind singurul copil, recunosc că am fost cam răsfăţat. Dar mi-a trecut repede răsfăţul“, spunea Cristian Ţopescu într-un interviu.

Până să ajungă un uriaş comentator sportiv, Cristian Ţopescu a practicat hipismul la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti, între 1953-1964. Studiile sale s-au legat, de asemenea, de sport, el fiind licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (1970).

Ca şi sportiv de performanţă, Cristian Ţopescu s-a mândrit cu două titluri de campion naţional la hipism, în proba de sărituri peste obstacole, cucerite în 1960 şi 1962.

Cristian Ţopescu şi-a început cariera de jurnalist / comentator din 1964, după ce a încheiat socotelile cu sportul de performanţă. S-a angajat la Televiziunea Română şi de aici a fost prezent la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară şi la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Cristian Ţopescu a condus redacţia de Sport la TVR, între 1992 şi 1997, ajungând, ulterior, director adjunct al TVR în perioada 1997-1999.

Dincolo de mii de transmisii pe care le-a avut de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene, reputatul jurnalist a publicat şi numeroase articole în presa sportivă şi a scris şi volumele „Steaua, performanţă şi prestigiu“ (1988), în colaborare cu Octavian Vintilă, şi „Fair play“ (2003). Biografia lui Cristian Ţopescu a apărut în 2002, cartea fiind întitulată „Cristian Ţopescu — Evenimente, succese, sancţiuni la microfonul TV“, scrisă de Alexandru Răducanu.

Pe lângă funcţiile ocupate la TVR, cariera profesională a lui Cristian Ţopescu a cuprins şi următoarele etape:

*A ocupat funcţia de director al cotidianului Prosport (2003-2007), fiind, în această perioadă, şi vicepreşedinte al Fundaţiei ProSport, ProFamilie, ProEducaţie. 

*A fost reporter sportiv la Radio Europa FM

*Director de relaţii publice, imagine şi mass-media la Fotbal Club Steaua

*Comentator la canalul Eurosport

*Senior editor la Radio Sport Total şi la Adevărul, acolo unde coordonat suplimentul Adevărul Sport.

A fost şi senator PNL

Cristian Ţopescu a cochetat şi cu lumea politică şi a candidat din partea Partidului Naţional Liberal la alegerile parlamentare din noiembrie 2008, obţinând un fotoliu de senator. Astfel, a ajus membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi în Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă.

Decorat şi premiat în mod repetat

*Diploma de Onoare CIO (1994)

*Trofeul Comitetului Olimpic Român pentru „Promovarea Olimpismului“ (1997)

*A primit Ordinul Olimpic „Colanul de Aur“ (1998)

*A fost distins cu: Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler (2003)

*Ordinul Meritul Sportiv

*La 25 octombrie 2007, preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu, a semnat decretul prin care colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea). 

*Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta din Bucureşti, Decoraţia regală „Nihil Sine Deo“, pentru merite deosebite aduse sportului românesc.

*În martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat Ordinul „Steaua României“.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Omul a murit, dar vom rămâne cu legenda: Cele mai frumoase comentarii ale lui Cristian Ţopescu

AUDIO Ţopescu, interzis de Elena Ceauşescu: Ascultă comentariul care i-a adus suspendarea din funcţie

România îl plânge pe Cristian Ţopescu: Hagi, Nadia, Patzaichin, primele reacţii. Curg mesaje din toate direcţiile

Fanii lui Dinamo au batjocorit momentul de reculegere pentru Cristian Ţopescu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite