În numele lui Hîldan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hîldan era recunoscut pentru agresivitatea sa din teren
Hîldan era recunoscut pentru agresivitatea sa din teren

Vineri s-au împlinit 12 ani fără „Unicul Căpitan“, dar la Dinamo s-a întors să joace Cătălin, nepotul de 10 ani al fostului fotbalist, care-i duce mai departe numele în Ştefan cel Mare.

5 octombrie 2000 e cea mai neagră zi din istoria lui Dinamo. În timpul unui amical, la Olteniţa, căpitanul de atunci al echipei s-a prăbuşit pe gazon şi nu s-a mai ridicat. Cătălin Hîldan avea numai 24 de ani şi o carieră frumoasă înainte, frântă de o moarte fulgerătoare.

La 12 ani de la acel crud episod, un puşti blonduţ, în vârstă de 10 ani, se antrenează pe sinteticul din „Ştefan cel Mare". A mai fost la Dinamo, la grupa lui Cornel Mirea, însă a plecat la Seven Star Junior, un club mai aproape de casă. Nu a putut sta departe de echipa sa şi din august a revenit printre „căţeluşii" lui. Acum, antrenorul Tudor Palade îl aşază în teren la grupa 2003. E mjlocaş dreapta şi poartă numărul 32 pe tricou. A înscris deja pentru „câini" şi primul gol i l-a dedicat unchiului său.

Duce mai departe numele lui Cătălin Hîldan

„Nu putea sta altundeva decât la Dinamo. Când era la Seven Star şi urma meciul cu Dinamo nu a dormit toată noaptea. Nici nu a putut să joace. L-am adus înapoi în «Ştefan cel Mare» şi e foarte fericit. Are trei antrenamente pe săptămână şi e mult mai ordonat. De exemplu, până acum nu dormea după-amiaza, acum doarme câte o oră. «Vine antrenamentul!», îmi spune", ne-a povestit tatăl său, Cristi, fratele lui Hîldan şi coordonatorul Centrului de Rugby al „câinilor".

„Îi place fotbalul şi, dacă va fi să ducă numele mai departe, e foarte bine. Important e pentru el să facă un sport", a continuat Cristi. Coincidenţe între el şi „Unicul Căpitan"? „Am decis împreună cu soţia să-i punem numele Cătălin.

Interesant e că am dus-o la spital să nască pe data de 22 aprilie, dar l-a adus pe lume a doua zi, pe 23. Atunci e Sfântul Gheorghe, iar fratele meu purta şi acest nume...Poate a fost un semn", a completat tatăl micuţului. „Şi numărul care-l poartă are o poveste. Când a ajuns la club, putea să aleagă o cifră mai mare de 30 şi s-a gândit la numărul 32 pentru că e inversul zilei sale de naştere.

Deja s-a integrat în echipă, a fost şi la un turneu la Târgu-Mureş, unde s-a întâlnit cu Hagi şi chiar au făcut o fotografie împreună de care e foarte mândru. Apoi, duminica trecută a jucat contra celor de la Eliade, au câştigat cu 2-0 şi el a înscris primul său gol pentru «câini».

I l-a dedicat lui Cătălin... partida următoare a marcat trei goluri şi bunicul (n.r. - Marin Hîldan) i-a promis o pereche de ghete. Le-am comandat, trebuie să sosească şi vrea să le personalizeze cu numele unchiului său", a mai povestit Cristi.



A fost să vadă meciul cu Pandurii

Partida Dinamo - Pandurii a fost una aparte pentru roş-albi. Luni seara, „câinii" au învins cu 3-0, iar victoria i-a fost dedicată „Unicului Căpitan". În plus, de acum înainte, liderul din teren al lui Dinamo va purta o banderolă personalizată cu chipul fostului mijlocaş. Pe lângă steagurile sau scandările galeriei conduse de Florentin Petre, gesturile jucătorilor sau cântecele dedicate, undeva în tribună, Cristi Hîldan îşi ascundea emoţiile.

„Am fost cu cel mic la meci. Am vrut să vin cu tata, dar mă bucur că nu am făcut-o pentru că l-ar fi copleşit emoţiile. Când rulau imaginile cu fratele meu pe ecran, mă uitam numai în sus şi cu greu mă abţineam să nu plâng. Nu am făcut-o pentru că băiatul meu se uita numai în ochii mei şi nu am vrut să mă vadă aşa", a dezvăluit Cristi.

„A fost o atmosferă extraordinară, le mulţumesc tuturor suporterilor şi celor din echipă. Mai ales lui Danciu, am văzut gestul său atunci când după ce a marcat a pupat steagul cu imaginea lui Cătălin. Aş vrea o sută de Danciu la Dinamo pentru o sută de ani! Am fost impresionat şi în momentul în care am văzut nişte copii care cântau despre Cătălin... Pentru noi în această perioadă e mereu o atmosferă apăsătoare", a mai spus tatăl lui Cătălin, puştiul care va duce numele mai departe.

138 de meciuri a jucat Hîldan în campionat pentru Dinamo şi a marcat 6 goluri.

CV: Unicul căpitan

Nume: Cătălin Hîldan
Data naşterii: 3 februarie 1976
Despre Hîldan:
- La zece ani a început să joace fotbal la Dinamo.
- A fost campion de la pitici până la juniori
- A jucat pe postul de mijlocaş şi a debutat în prima ligă cu Steaua
- A câştigat un titlu de campion (1999-2000) şi o Cupă a României (2000).
- A fost căpitanul lui Dinamo şi a purtat numărul 11. De la moartea sa, 5 octombrie 2000, numărul a fost retras la Dinamo.
- A decedat pe terenul de fotbal, în timpul unui amical pe care Dinamo l-a disputat la Olteniţa, cauza fiind un anevrism cerebral.
- În memoria sa peluza nord din „Ştefan cel Mare" se numeşte Peluza Cătălin Hîldan
- De la meciul cu Pandurii, căpitanul lui Dinamo poartă o banderolă personalizată cu chipul lui
- E înmormântat la Brăneşti, acolo unde galeria şi cei din club îi aduc un omagiu în fiecare an. Jucătorii s-ar putea să nu ajungă azi, pentru că au meci la Mediaş

Micuţul Cătălin (10 ani) are în cameră  un poster uriaş cu unchiul său
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite