În atenţia tuturor fotbaliştilor din România: Memoraţi aceste reguli şi nu vă lăsaţi în baza Ambulanţei sau a medicilor!

Patrick Ekeng

Dinamovistul Patrick Ekeng a murit vineri seara din cauza unui stop cardio respirator suferit pe terenul de fotbal.

Moartea camerunezului de 26 de ani scoate la iveală din nou problemele din sistemul de sănătate românesc, dar şi proasta organizare a meciulurilor, în care Ambulanţele şi medicii aflaţi pe ele sunt parcă personaje decorative. Nu ştim sigur dacă viaţa lui Patrick Ekeng ar fi putut fi salvată, dar cu siguranţă nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit făcut pentru a se încerca evitarea acestei tragedii. 

În acest context, în care nu se pot baza pe nimeni şi nimic, vezi cazul echipei din LIga I care de două luni nu are medic la antrenamente, lecţiile de prim ajutor, chiar cele de la nivel elementar, pot face diferenaţa dintre viaţă şi moarte. Şi nu uitaţi, primele 4-5 minute sunt esenţiale pentru cel aflat în dificultate.

REGULI DE PRIM AJUTOR

Aceste proceduri efectuate corect şi rapid, chiar de către persoane care nu au pregătire medicală, pot salva viaţa unui pacient aflat în stop cardio respirator. 

Primul pas este eliberarea căilor aeriene prin hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei. 

Ne aşezăm lateral, apoi, cu o mână plasată pe frunte împingem capul victimei pe spate, cât se poate de mult, şi cu două degete de la mână cealaltă îi ridicăm bărbia. După ce am eliberat căile aeriene verificăm dacă persoană respiră sau nu. 

Ne aplecăm asupra victimei cu faţă către piept şi ascultăm la nivelul gurii zgomotele respiratorii. În acelaşi timp, simţim dacă există schimburi de aer: apropiem obrazul de nasul şi gura victimei şi observăm mişcările pieptului. 

Pentru a decide dacă victima respiră sau nu trebuie să ASCULTĂM, SIMŢIM ŞI VEDEM, în acelaşi timp, preţ de minimum 5-10 secunde. Cum decidem, aşadar, dacă pacientul se află sau nu în stop cardio-respirator? 

Pacientul se află în stop respirator dacă nu se observă distensia cutiei toracice, nu se aude zgomotul produs de trecerea curentului de aer prin căile respiratorii şi nici nu se simte suflul produs de respiraţie, plus cianoza tegumentelor, mai ales în jurul buzelor. Absenţa respiraţiei impune măsuri rapide de resuscitare. 

Cum procedăm pentru a face o respiraţie artificială corectă? 

Îngenuncheaţi lângă pacient. Cu capul victimei în hiperextensie, menţineţi gura uşor întredeschisă cu o mână, în timp ce cu cealaltă susţineţi fruntea şi pensati nasul. 

Inspiraţi profund aer, aşezaţi etanş gura pe gura victimei şi insuflaţi aer timp de 2-3 secunde. În acelaşi timp se verifică dacă toracele se ridica atunci când noi insuflăm. 

Fiecare respiraţie trebuie să fie suficient de puternică, astfel încât toracele să se ridice. Ar trebui să facem o ventilaţie la fiecare 4-5 secunde. 

Ţineţi capul victimei în hiperextensie cu bărbia ridicată, îndepărtaţi gura de la gura pacientului şi lăsaţi toracele să revină. Volumul de aer pe care îl insuflăm este mai important decât ritmul în care îl administrăm. 

Cea de-a treia componenţa a resuscitării este masajul cardiac. Acesta se începe odată cu respiraţia artificială, în raport de 2:15, adică 2 respiraţii gură la gură, urmate de 15 compresii toracice. 

Cum se face un masaj cardiac corect

Cel mai important este să găsim punctul pe care vom efectua compresiile toracice. Victima trebuie aşezată pe spate pe un plan dur. Dacă stă pe un plan moale, cum ar fi un pat, nu se pot efectua compresiuni toracice eficiente. Se localizează punctul de compresie situat în partea inferioară a sternului. 

Degetul inelar merge de-a lungul rebordului costal până la apendicele xifoid, locul de întâlnire a coastelor. La acest nivel, lângă acest deget se aşază alte două degete, respectiv degetul mijlociu şi cel arătător. După aceasta, aşezam podul palmei celeilalte mâini, tangent la cele două degete plasate pe piept. Aceasta este locul în care trebuie făcute compresiunile toracice. 

 Aşezam cealaltă mână peste cea situată pe stern, fără că degetele să se sprijine pe torace. Cu coatele întinse şi braţele perpendicular pe stern, se fac compresiunile, astfel încât să înfundăm sternul cu o adâncime de aproximativ 4-5 cm. 

Linia umerilor trebuie să fie paralelă cu linia longitudinală a pacientului. Frecvenţă compresiunilor externe trebuie să fie de 100/min. 

Pentru a efectua manevra corect şi a economisi energie, îngenunchiaţi aproape de pacient şi aplecaţi-vă înainte, cu mâinile deasupra pacientului, ţineţi spatele drept şi coatele întinse, astfel încât la aplicarea forţei să folosiţi şi greutatea corpului, nu numai musculatura braţelor. 

După 30 de compresiuni, efectuaţi două ventilaţii artificiale, apoi reluaţi compresiunile. Resuscitarea cardio pulmunoră continuă până la apariţia respiraţiei sau până la venirea echipajului medical.