Zambila acvatică, "vraciul" apelor poluate

Utilizarea zambilei de apă pentru epurarea apelor uzate este considerată o tehnologie simplă care nu necesită maşini şi echipamente costisitoare Zambilele de apă sunt plante acvatice

Utilizarea zambilei de apă pentru epurarea apelor uzate este considerată o tehnologie simplă care nu necesită maşini şi echipamente costisitoare

Zambilele de apă sunt plante acvatice potrivite pentru îndepărtarea nutrienţilor poluatori din ape, datorită creşterii rapide şi a faptului că plutesc.

Problema curăţării apelor poluate cu ajutorul zambilei de apă (Eichhornia Crassipes) a făcut obiectul unei lucrări de cercetare realizate între anii 1980 şi 2004.

Cercetările pe aceste plante au fost făcute în incinta Staţiei de epurare din judeţul Argeş, supranumită "Piramida de la Piteşti", de către prof. univ. dr. Marioara Godeanu, cercetător ştiinţific în domeniul biologiei, preşedintele Secţiei de Biologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Este vorba despre lucrarea "Obţinerea şi valorificarea speciei Eichhornia Crassipes pe lucii de apă". Biologul a fost sprijinit în toţi aceşti ani în care s-au derulat studiile de Universitatea Ovidius din Constanţa şi de multe alte instituţii de cercetare din întreaga ţară.

Cultura plantei, o alternativă

Aceste plante joacă un rol important pe Terra. Acestea au proprietatea miraculoasă de a reţine de 1.200 de ori mai mulţi poluanţi decât pot stoca apele reziduale.

"S-a constatat că un hectar de zambile de apă generează o cantitate de oxigen care asigură necesarul pentru 500 de persoane timp de 24 de ore", a subliniat cercetătorul.

Totodată, un hectar de zambile de apă ar putea să acumuleze din apele menajere azotul generat de aproape 595 de persoane şi fosforul generat de 180 de persoane, producând 67 de tone de materie uscată anual. De aceea, multe eforturi au fost îndreptate în această direcţie de utilizare.

"Ca un filtru de poluare, zambilele sunt indicate, deoarece nutrienţii de bază de care au nevoie pentru a supravieţui - azotaţi, fosfaţi, potasiu - sunt şi principalii poluanţi.

Cercetătorii au descoperit şi alte caracteristici importante ale acestor plante: asmilarea toxinelor, a pesticidelor şi a metalelor grele. De aceea, cultura zambilei este văzută din ce în ce mai mult ca o alternativă a metodelor de epurare a apelor.

Utilizarea zambilei de apă pentru epurarea apelor uzate este considerată o tehnologie simplă care nu necesită maşini şi echipamente costisitoare, multă muncă sau procese complexe de întreţinere. Este nevoie doar de spaţiu şi de vreme caldă.

Plantarea, pe vreme caldă

În România, zambila de apă este utilizată pentru depoluarea apelor cu încărcătură organică. Lăstarii obţinuţi iarna în sistemele climatizate sunt folosiţi pentru a popula suprafeţe de apă, atunci când temperatura aerului atinge 10-15 grade Celsius, iar în apă sunt cel puţin 10 grade Celsius.

Operaţiunea de curăţare a ecosistemului vizat pentru depoluare începe primăvara, prin scăderea pe cât posibil a nivelului apelor şi îndepărtarea reziduurilor grosiere: pungi de plastic, sticle de plastic, borcane, scânduri, crengi, resturi vegetale.

"După curăţare se aduc plantele din instalaţia biotehnologică tip piramidă de epurare şi obţinere de material pentru populare şi se plasează în zona de amonte. Plantele sunt aşezate în apă în aşa fel încât să plutească, iar rădăcina să fie strict în apă, şi nu răsturnate, pentru a nu se forma alge pe ele", a mai spus cercetătorul.

Periculoase în sezonul rece

Eichhornia Crassipes (zambila de apă) este considerată de unii autori cea mai productivă plantă de pe Pământ, având capacitatea de a-şi dubla masa în doar două săptămâni.

"În condiţii normale de creştere, 10 zambile se pot înmulţi până la 60.000 şi pot acoperi un hectar de apă în doar opt luni", a spus prof. univ. dr. Marioara Godeanu. Recoltarea plantelor şi valorificarea biomasei constituie alte două etape în procesul de epurare a apelor, care definitivează tehnologia de recuperare a substanţelor din ecosistemele acvatice poluate.

Potrivit studiului realizat de prof. univ. dr. Marioara Godeanu, după dezvoltare, plantele se recoltează de pe suprafaţa lacului chiar în timpul verii, pentru valorificarea lor diversă. "Recoltarea este obligatorie până în luna noiembrie. Acest lucru este necesar deoarece plantele lăsate pe lac după scăderea temperaturii la 5 grade Celsius mor. Mai mult, în sezonul rece, acestea pot determina colmatarea lacului şi totodată repunerea în circuit a nutrienţilor acumulaţi de plante", a precizat cercetătorul.

În studiile efectuate în România nu s-au observat dăunători ai plantelor în regim liber. În schimb, introducerea de plante duce la atragerea păsărilor sălbatice, cum sunt raţele, lişiţele, lebedele, care se hrănesc cu mici cantităţi de plante, cu organismele care se dezvoltă pe rădăcinile plantelor, cu peşti etc. În general, este mult mai rentabilă apariţia acestor păsări, în special raţe şi lişiţe, care constituie un mod de valorificare şi pentru populaţie.

Problema apei

Pentru mulţi dintre locuitorii Terrei problema apei este tot mai critică.

Accesul din ce în ce mai precar la apă al multor comunităţi umane demonstrează importanţa acestei resurse naturale.

O treime din populaţia lumii trăieşte în zone cu stres hidric, adică în regiuni lipsite de accesul continuu la resursele de apă.

Specialiştii spun că, până în anul 2025, două treimi din populaţia planetei va suferi din cauza lipsei de apă.

În prezent, aproximativ 6.000 de oameni, mai ales copii din ţările "lumii a treia", mor, zilnic, din cauza lipsei de apă sau a bolilor determinate de apa contaminată.

Efectele benefice ale plantei

Cercetătoarea Veronica Gitye a explicat că, în urmă cu mai bine de 20 de ani, utilizarea plantei a dat rezultate în depoluarea apelor reziduale orăşeneşti.

"În anii '80 am avut rezultate excelente referitor la utilizarea Zambilei de apă şi a Salatei de Nil (Pistia Stratiotes) în depoluarea apelor reziduale orăşeneşti.

În anumite condiţii am obţinut ape la un grad foarte avansat de epurare, cu toţi parametrii mult sub limitele cele mai severe reglementate pentru evacuare. Dintr-o cantitate nesemnificativă, propriu-zis de câteva kilograme, aplicate corespunzător, pe un luciu de apă de câteva hectare, în decurs de câteva luni, din luna aprilie până în iulie, s-a obţinut o cantitate de sute de tone de biomasă", a spus Veronica Gitye.

Plantele au avut efect benefic atât asupra depoluării apelor reziduale pe care s-au aplicat cât şi asupra îmbunătăţirii calităţii aerului din zona aplicată prin cantitatea enormă de oxigen produsă.

Specialistul a spus că recoltarea biomasei se face mecanizat, aceasta putând fi valorificată în multe feluri. "Biomasa este utilizată ca adjuvant în hrana animalelor. Porcii sunt mari iubitori de astfel de plante. După recoltare, dacă sunt tocate, din aceste plante acvatice se obţine biogazul.

De asemenea, din astfel de recolte se poate obţine un compost foarte bun pentru ameliorarea solurilor, dar şi hârtie de cea mai bună calitate. Prin extracţia de Pigmenţii clorofilieni extraşi din zambilele de apă sunt utilizaţi în industria farmaceutică şi în cosmetică", a mai spus specialistul.

Rezultate de succes

Veronica Gitye spune că, după '89, aplicarea plantelor nu s-a mai efectuat, iar până atunci s-a aplicat doar experimental, deoarece nu a fost prevăzută în tehnologiile de epurare existente.

"Deşi am fost printre primii în Europa cu rezultate în acest domeniu, alte ţări de pe continent ne-au luat-o înainte şi utilizează cu succes cele două tipuri de plante în epurare. În SUA se aplică demult, am şi fost apreciaţi de colaboratorii noştri din SUA referitor la rezultatele obţinute", a adăugat dr. ing. Veronica
Gitye.

Origine şi răspândire

Zambila de apă este originară din râul Amazon, America de Sud. Planta a fost introdusă în Statele Unite ale Americii în anul 1884, la Expoziţia Cotton States, în New Orleans, statul Louisiana. Aceasta s-a răspândit în sudul Americii, iar în 1895 a fost identificată în Florida.

În anul 1904 a fost menţionată prezenţa sa şi în California. Această plantă atractivă a fost adusă de turişti în peste 80 de ţări din lume în secolul trecut.

În prezent, este întâlnită în statele din sudul SUA, New York, Virginia, Kentucky, Missouri, Alabama, Texas, Arizona şi California, populând aproape două milioane de hectare de râuri şi lacuri.

Zambila de apă este o plantă acvatică ce poate ajunge până la înălţimea de 0,5 metri. Aceasta creşte pe lacuri, iazuri, râuri şi mlaştini.

"Această plantă creşte abundent în apele cu un mare conţinut de nutrienţi şi de aceea este utilizată în epurarea apelor uzate. Poate suporta variaţii mari de nivel al apei, curenţi, aciditate şi cantităţi reduse de nutrienţi. Sistemul radicular este populat de multe nevertebrate şi insecte, iar frunzele sunt consumate de unele păsări", a explicat cercetătoarea Marioara Godeanu.

1 hectar de zambile de apă ar putea să acumuleze din apele menajere azotul generat de aproape 595 de persoane

Zece zambile se pot înmulţi până la 60.000 şi pot acoperi un hectar de apă în doar opt luni
Marioara Godeanu, prof. univ. dr.

Un hectar de zambile de apă generează o cantitate de oxigen care asigură necesarul pentru 500 de persoane timp de 24 de ore
Marioara Godeanu, prof. univ. dr.

Biomasa este utilizată în fabricarea hârtiei, în industria farmaceutică şi în cosmetică, este un foarte bun compost pentru ameliorarea solurilor
Veronica Gitye, dr. ing.