Vremea în weekend: meteorologii anunţă maxime de 25 de grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meteorologii anunţă maxime de 25 de grade.
Meteorologii anunţă maxime de 25 de grade.

Vineri, vremea se va menţine caldă în special în sudul şi în sud-estul ţării, temperaturile ajungând chiar şi la 25 de grade, anunţă meteorologii. În zilele următoare, însă, se va răci uşor, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Vineri, vremea se va menţine caldă în sudul şi sud-estul ţării, dar în restul teritoriului se va răci uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi în nordul Munteniei, unde izolat se vor semnala ploi slabe de scurtă durată. În nordul Carpaţilor Orientali la peste 1800 m, trecător vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări cu precădere în sud-vest, centru şi nord-est, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaţilor Meridionali, va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 grade în depresiuni şi 12 grade pe litoral.

În Capitală, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 7...9 grade. La munte, cerul va fi temporar noros. Izolat va ploua slab, iar în nordul Carpaţii Orientali, la peste 1800 m, trecător vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare, iar în zona înaltă, mai ales a Carpaţilor Meridionali, va sufla tare. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.

Sâmbătă, în ţară, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul, nord-estul ţării, precum şi la munte, unde izolat, cu precădere noaptea, vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va avea intensificări locale în Moldova, Dobrogea şi în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în nordul Moldovei şi 21...22 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 1 şi 11 grade. Spre sfârşitul intervalului, în zonele joase din vest şi centru, izolat se va semnala ceaţă.

La munte, cerul va fi temporar noros şi izolat, cu precădere noaptea, în Carpaţii Orientali, vor fi condiţii să plouă slab. Local vântul va avea intensificări, îndeosebi în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Valorile de temperatură vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Spre sfârşitul intervalului, pe văi şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă.

Duminică, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Carpaţii Orientali, unde cu totul izolat vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales după-amiaza şi seara şi la altitudini mai mari. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite