Vitralii si decoratiuni autocolante cu o cutie de culori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Window Art este cea mai buna achizitie pentru cei care vor sa-si picteze ferestrele ca niste vitralii, sa-si impodobeasca portelanurile sau mobilierul din camera copiilor cu decoratiuni

Window Art este cea mai buna achizitie pentru cei care vor sa-si picteze ferestrele ca niste vitralii, sa-si impodobeasca portelanurile sau mobilierul din camera copiilor cu decoratiuni semitransparente sau cu personaje din desene animate etc. In plus, Window Art poate fi un cadou extraordinar, pentru a stimula atat creativitatea copiilor, cat si a adultilor care au imaginatie si talent... si care sunt pasionati de bricolaj. Window Art este o un set de vopsele pe baza de apa care, in contact cu aerul, formeaza pelicule solide, semitransparente, care se pot dezlipi de pe suprafata pe care au fost aplicate si lipi pe alte suprafete lucioase. Vopselele sunt complet netoxice si pot fi folosite la decorarea geamurilor, oglinzilor, a obiectelor de sticla, portelan, faianta etc. Cutia contine 4 flacoane de vopsea a cate 50 ml - culorile galben, rosu, albastru si verde - un flacon de vopsea neagra de contur, 2 folii transparente de plastic, o foaie A3 cu 5 modele de copiat si costa 349.900 lei. Modul de folosinta este urmatorul: 1. Se asaza folia transparenta din set - sau, dupa dorinta, o placa de sticla sau din alt material transparent - peste unul din modelele desenate de hartia A3. Se deseneaza conturul desenului prin aplicarea vopselei cu varful flaconului de culoare neagra. Conturul poate fi desenat si cu vopsea de alta culoare, dupa dorinta. 2. Conturul se lasa sa se usuce circa 30 de minute. Dupa aceea, se completeaza/umple desenul cu vopselele speciale Window Art, care se aplica in strat suficient de gros tot cu varful flaconului. 3. Dupa o pauza de 24 de ore, pentru uscarea completa a desenului, acesta se desprinde cu atentie de pe folie si se aplica prin apasare usoara pe obiectul dorit. Desenul este autocolant si se poate reutiliza de mai multe ori, prin desprindere si lipire pe suprafete lucioase, curate. Daca, dupa mai multe utilizari, desenul nu se mai lipeste la fel de usor, se umezeste cu apa pe spate si redevine autocolant. Se recomanda ca flacoanele sa fie inchise etans dupa utilizare. Trucuri de maestru in bricolaj: - pentru ca desenul sa nu se rupa cand e desprins, conturul trebuie sa fie executat din linii continui, neintrerupte; - contactul desenului cu apa trebuie evitata pana la uscarea sa completa; - nu sunt recomandate lipirile pe obiecte aflate la temperaturi foarte mari sau foarte mici.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite