VIDEO INTERVIU Sorin Roşca Stănescu: „Ce dacă am fost la închisoare? Sunt un model de urmat pentru tinerii ziarişti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă e proaspăt ieşit din închisoare şi chiar dacă a amestecat jurnalismul cu politica şi cu afacerile, Sorin Roşca Stănescu e trist că presa din România n-a fost formată numai din oameni ca el.

“Adevărul” continuă seria de interviuri despre presa ultimilor 25 de ani cu un ziarist controversat, dar reprezentativ pentru multe redacţii. Sorin Roşca Stănescu a fost reporter de investigaţii la toate marile ziare ale României postcomuniste. În 1994 şi-a făcut propria gazetă, "Ziua", la care a fost director şi acţionar alături de naşul său, Dinu Patriciu. În 2010, "Ziua" şi-a încetat apariţia. În 2014, Dinu Patriciu a murit. În acelaşi an, Sorin Roşca Stănescu a ajuns la închisoare pentru utilizare de informaţii privilegiate în Dosarul Rompetrol.

Pare un final tragic al unei mari aventuri. Dar Sorin Roşca Stănescu merge mai departe. Nu găseşte nimic greşit în cei aproape 50 de ani de presă pe care-i duce în spate: nici ambivalenţa securist-ziarist din anii '70-‘80, nici cadourile de mii de dolari primite la conferinţele de presă prin anii ‘90, nici ştampila de şantajist care i s-a lipit pe frunte în anii 2000, nici intrarea în politică, nici prietenia cu afaceriştii controversaţi. Totul a fost bine pentru ziaristul Sorin Roşca Stănescu. În interviul de mai jos, rosteşte, involuntar, o frază-monument. Ea conţine esenţa acestui lung dialog: „Am ţinut atât de mult la statutul de ziarist şi la prestigiul redacţiei încât am fost odată cu Dinu Patriciu la Miami, în concediu…”.

„Adevărul”: Cum vi se pare presa scrisă din zilele noastre?
Sorin Roşca Stănescu: E un dezastru, în mare parte planificat. Toată presa scrisă serioasă intră în faliment sau riscă falimentul. Mă gândesc la precaritatea salariilor, la inconsistenţa departamentelor de investigaţii, care sunt chintesenţa presei scrise. Mă gândesc la duplicitatea unor jurnalişti, la infestarea accentuată a redacţiilor cu ziarişti care moralmente pot fi puşi sub semnul întrebării, dar şi cu ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete care devin drone ale unor informaţii dirijate.

E ciudat că vorbiţi tocmai dumneavoastră de infestarea redacţiilor cu ofiţeri acoperiţi, după ce aţi recunoscut că în anii ’70 aţi lucrat şi la Securitate, şi în presă…
Nu numai că am recunoscut, dar am ţinut şi o conferinţă de presă la hotelul Intercontinental din Bucureşti, cu titlul „Cum n-am fost, dacă-am fost?“. Acolo am contrazis două decizii scrise ale CNSAS, conform cărora eu nu aş fi fost colaborator al Securităţii. Am spus „nu-i adevărat, am fost colaborator al Securităţii, al Brigăzii Antiteroriste, şi lupt împotriva poliţiei politice şi lupt împotriva Securităţii“. Ăsta a fost mesajul meu. Deci nu mai e problema mea, e problema celor care sunt şi acum ofiţeri acoperiţi sau colaboratori ai serviciilor secrete.

Dumneavoastră aţi fost şi nu mai sunteţi?
Conform unor rapoarte ale Brigăzii Antiteroriste, eu din 1986 nu mai am legătură cu Securitatea…

Se poate să îţi dai demisia dintr-un serviciu secret?
Da, se poate ieşi din mizeria asta în două feluri: cu picioarele înainte, adică să rămâi până la moarte, sau făcând un scandal major, dezicându-te în mod public, asumându-ţi răspunderea pentru faptul că ai colaborat. Şi atunci, evident că nu mai eşti acolo, din moment ce procedezi în felul ăsta extrem de tranşant. Eu am făcut asta în 1986, deci sub Ceauşescu.

Aţi făcut un asemenea scandal?
Da. A fost public, mi-am depus carnetul de partid şi mi-am dat demisia de la ziarul „Informaţia Bucureştiului“, spunând că nu mai sunt de acord cu politica lui Ceauşescu şi că doresc să ies din Partidul Comunist.

Această renunţare la statutul de colaborator aţi făcut-o mergând efectiv la Securitate şi spunând „vreau să încetez“?
Da, bineînţeles.

image

Şi ei au acceptat?
Păi nu au mai avut încotro. Pentru că le-am spus că, în caz contrar, devoalez tot. Simplu!

Ce înseamnă că devoalaţi tot?
Scriam la „Europa Liberă“! E foarte simplu.

Nu cred că un cetăţean român putea ameninţa Securitatea în 1986.
Ba da, că şi Securitatea din România ne ameninţa pe noi. Mi-au spus că o să-mi omoare fata. Că o să treacă o maşină cu roţi mari şi o să-i prindă părul.

Şi când i-aţi ameninţat, securiştii ce-au spus? Au făcut un pas înapoi?
În secunda aia am fost abandonat şi n-a mai încercat nimeni să mă contacteze.

Şi activitatea dumneavoastră în timpul colaborării care a fost?
Dacă dumneata erai stundent palestinian şi erai bănuit că faci activităţi teroriste, eu încercam să mă împrietenesc cu dumneata şi să aflu ce isprăvi mai vrei să faci în plan terorist. Cam asta a fost…

În perioada în care colaboraţi cu Securitatea aveaţi şi meseria de ziarist.
În aceeaşi perioadă, da. La revista „Viaţa Studenţească“ şi la „Amfiteatru“, făceam anchete. Spre deosebire de mulţi ziarişti pe care îi respectaţi, eu nu am scris nicio cronică sau odă la adresa PCR-Ceauşescu. Dezvăluiam lucruri grave făcute de rectori, de preşedinţi ASC (n.r. - Asociaţia Studenţilor Comunişti) din centrele universitare. Presa studenţească era privită de Partidul Comunist ca o supapă, avea tiraje mici şi eram lăsaţi în pace. Acum e altceva. Ce interes are, spre exemplu, Serviciul de Informaţii Externe să aibă ziarişti plătiţi de ei? Alt interes nu există decât acela de a încerca, prin intermediul presei, să zăpăcească opinia publică, să o infesteze cu informaţii false şi s-o manipuleze. Dumneavoastră aveţi colegi printre dumneavoastră care au două salarii.

La fel ca dumneavoastră în anii ‘70.
Da, aveam atunci două salarii, dar n-avea nicio legătură ce făceam eu ca şi colaborator al Diviziei Antiteroriste a Securităţii cu activitatea de jurnalist. Divizia nu avea un departament de intoxicare a opiniei publice, aşa cum au astăzi serviciile de securitate care intoxică opinia publică prin intermediul unor colegi de-ai dumneavoastră.

Dinu Patriciu, Dumnezeu să-l ierte, când făcea conferinţe de presă importante, dădea cadouri ziariştilor. E un lucru care se face în toată lumea. Cine v-a spus dumneavoastră că nu e voie aşa ceva?

Aţi fost de multe ori acuzat că aţi decredibilizat profesia de jurnalist. Vă simţiţi vinovat?
Am fost acuzat că sunt şantajist de presă, după care nişte trompete ale unor politicieni şi ale serviciilor secrete au repetat în presă aceste afirmaţii. Nu e doar cazul meu: sute de jurnalişti din întreaga ţară au fost acuzaţi de şantaj. Aceste acuzaţii au curs de câte ori un jurnalist a venit cu dezvăluiri despre un om aflat la putere sub regimul Traian Băsescu.

După stenogramele discuţiilor pe care le aveaţi cu Cătălin Macovei, şeful ANI, şi Bogdan Chirieac, Clubul Român de Presă a cerut ca dumneavoastră şi Chirieac să nu mai fiţi numiţi jurnalişiti.
Macovei mi-a zis să ne întâlnim la un restaurant împreună cu Bogdan Chirieac. Acest Macovei a venit înfăşurat în microfoane, l-a înregistrat pe Bogdan Chirieac pe drum şi a înregistrat discuţia pe care noi am avut-o acolo. Apoi a selectat din discuţia aia ce a dorit, a pus-o la dispoziţia presei fără să spună că o face în nume propriu şi a lansat o acuzaţie de şantaj, în sensul că eu m-aş fi întâlnit cu el să-l şantajez.

image

Poveşti bizare despre dumneavoastră există şi dinainte de epoca Băsescu. Amintiţi-vă de povestea cu ceasurile Bvlgari, de la începutul anilor ‘90…
Culmea e că am ceasul la mână, ăsta este (n.r. - SRS ne arată ceasul).

Sorin Roşca Stănescu şi povestea ceasului Bvlgari

UPDATE: După publicarea acestui interviu, Ioan T. Morar ne-a contactat spre a dezminţi afirmaţiile lui Sorin Roşca Stănescu, precizând că nu el, ci un alt coleg de-al său de la ”Academia Caţavencu”, mai precis Liviu Mihaiu, a fost protagonistul acestui episod.

E o poveste în care se întâlnesc toate păcatele jurnalismului: informaţii neverificate, cadouri primite, adevăruri pe jumătate…
Se poate.

Dar când vă fotografia mâna, nu v-aţi dat seama că o să publice acea fotografie?
Eram într-un loc public, putea sa-mi fotografieze şi ceafa. Eu am crezut că pozează ceasul ca să verifice ce valoare are…

Apropo, ce valoare are?
Vreo mie şi ceva de dolari. Dar să vă spun ceva. Când l-am primit, eu n-am ştiut ce valoare are. I l-am dat copilului, să-l poarte, crezând că e un ceas obişnuit, de plastic. Într-un avion, mergând într-o delegaţie cu un mare director de ziare, l-am văzut şi pe el cu un ceas la fel, primit tot de la Bali. L-am întrebat: „De ce porţi chestia asta? E un ceas pentru copii…“. Şi el mi-a spus: „Nu-i adevărat, e un ceas valoros, Bvlgari“. Eu habar n-aveam. Dacă am auzit că e valoros, i-am cumpărat alt ceas copilului şi am luat eu ceasul ăsta şi mi l-am pus la mână.

Asta era presa anilor ‘90? Cu cadouri de peste 1.000 de dolari acordate ziariştilor?
Şi astăzi se dau cadouri la conferinţele de presă

Nu, vă contrazic. Nu se dau.
Păi lucraţi la trustul “Adevărul” şi nu ştiţi că Dinu Patriciu, Dumnezeu să-l ierte, când făcea conferinţe de presă importante, dădea cadouri ziariştilor? Dar e un lucru care se face în toată lumea. Cine v-a spus dumneavoastră că nu e voie aşa ceva?

Ce înseamnă cadou? Una e să-ţi dea un breloc care valorează 10 dolari şi alta e să-ţi dea un ceas care valorează 1.500 de dolari.
Când am fost în Emiratele Arabe Unite, într-o vizită oficială a unui şef de stat român, absolut toată delegaţia a primit câte un telefon foarte scump.

Şi ce înseamnă asta?
Nu şi-a pus nimeni problema că e ceva ilegal. Când am fost la Nokia cu un alt şef de stat, fiecare membru al delegaţiei a primit câte un ceas Nokia, cadou de la firmă. Care era problema? Inclusiv şeful statului. Care e problema?

Vă spun sincer că un ziarist care primeşte un cadou de 1.500 de dolari, mi se pare că are o problemă. Nu-l primeşte degeaba. Se aşteaptă ceva de la el.
Este o practică care se utilizează în toată lumea. Păi atunci nici şeful de stat n-ar trebui să primească.

Nu, nicăieri în lume în presa cu reputaţie bună nu este tolerat un cadou primit la o conferinţă de presă care să depăşească valoarea de 10-20 de euro. Eu nu cred chestia asta.
Da, mă rog, e punctul dumneavoastră de vedere. La data aceea au fost aproape toţi directorii din presa română, unii dintre ei v-au fost şefi şi i-aţi stimat.

Tana Ardeleanu conduce acum o publicaţie de mare succes care se cheamă «Superbebe»

În ziarul „Ziua“ s-au dat multe anchete pornite de la surse din serviciile secrete. Poţi avea surse în servicii fără să fii parte din structura lor?
Eu n-am avut niciodată, în mod oficial, informaţii de la serviciile secrete. Cu o singură excepţie: când am scris despre apartenenţa lui Ion Iliescu la KGB. Începuse procesul lui Iliescu împotriva ziarului “Ziua”. La terasa “Anda”, Tana Ardeleanu, autoarea dezvăluirilor, a fost supravegheată în timp ce vorbea cu un jurnalist de la Mediafax, care era student la Moscova (n.r. – George Scutaru, fostul consilier al lui Klaus Iohannis). S-au întâlnit ca să discute despre statutul de KGB-ist al studentului Ion Iliescu. SRI-ul instalase microfoane în scrumierele de la masa lor, ştiind că întâlnirea va avea loc. Apoi a venit cu o dubă o echipă de filaj formată din doi maiori. Şi prin spatele dubei au început să filmeze. Când a început această operaţiune, a venit cineva la mine, un străin care a intrat val-vârtej în biroul meu. Mi-a zis: „Tana Ardeleanu e supravegheată la terasa Anda de SRI“. Şi-apoi a fugit. Eu, când am auzit, am rugat pe toată lumea din redacţie să vină cu aparatele de filmat, am fugit spre terasa „Anda” şi am strâns lumea, am strigat ce se întâmplă şi i-am prins pe oamenii SRI. Atunci a fost singurul caz în care am colaborat inconştient cu cineva de la un serviciu secret. Cred că acel om care a intrat peste mine era de la un alt serviciu. Toate serviciile erau în concurenţă şi se luptau cu SRI, cam cum se întâmplă şi azi.

Ce face acum Tana Ardeleanu? N-am mai auzit nimic de ea.
Foarte rău, înseamnă că nu urmăriţi presa. Conduce o publicaţie de mare succes care se cheamă “Superbebe”.

“Superbebe”? De la anchete despre Iliescu KGB la “Superbebe”? Ciudată carieră a mai avut.
A devenit mamă şi a făcut jurnalism în felul ei. E căsătorită cu un cetăţean american, are de 10 ani această revistă care merge foarte bine. E bine.

Apropo de ancheta Iliescu KGB-ist, în instanţă s-a dovedit că actele pe care vă bazaţi au fost falsificate.
Există un proces deschis împotriva mea şi a Tanei Ardeleanu. În primă instanţă am fost condamnaţi, ea la un an şi trei luni şi eu la un an de închisoare cu executare. Am făcut recurs. În recurs am făcut scandal şi am recuperat probele care fuseseră semi-pierdute… Deci la recurs am câştigat.

Care au fost probele dumneavoastră?
Printre probe a fost un document secret al Federaţiei Ruse. Acest document este oficial. Se numeşte aşa: „Directiva nu-ştiu-care privind KGB“. Iliescu a fost, la Moscova, şeful organizaţiei de tineret de pe teritoriul URSS, a fost şeful organizaţiilor studenţilor străini de pe teritoriul URSS, iar în România el a fost secretarul general al organizaţiei de tineret. Deci, îndeplinea toate poruncile de racolare.

image
De câte ori Dinu a avut nevoie să intervină în conţinutul ziarului, a apelat la mine.

S-a amestecat Dinu Patriciu în politica editorială a ziarului “Ziua”?
Finalmente, nu. Dar a făcut nenumărate tentative de a se amesteca. Mai întâi a încercat să discute direct cu oameni din redacţie. Am ţinut o şedinţă şi i-am anunţat pe toţi că dacă cineva mai discută cu Dinu Patriciu îi desfac contractul de muncă imediat. În contractele de muncă cu fiecare angajat am introdus capitolul ăsta. Astfel, de câte ori Dinu a avut nevoie să intervină în conţinutul ziarului, a apelat la mine.

… (râsete)
Aveam două căi de a ieşi din încurcătură. Prima era să-i spun lui Dinu să aducă omul vizat de investigaţie să stăm de vorbă. Îi spuneam că mai amânăm publicarea şi îl aşteptăm pe împricinat. Dar niciodată nu venea. A doua cale, era să-l informez pe Dinu Patriciu, confidenţial, că ancheta pe care o avem este doar primul articol dintr-un serial şi că avem mai multe lucruri extrem de grave despre prietenul său, ceea ce nu era adevărat. Şi atunci îi prezentam lui Dinu situaţia ca şi când îi făceam un serviciu: „Publicăm doar primul episod şi gata“. Blufam şi câştigam. A fost foarte greu cu toţi patronii.

Când îl păcăleaţi aşa pe Dinu Patriciu, la ce ţineaţi? La misiunea de ziarist?
Am ţinut atât de mult la statutul de ziarist şi la prestigiul redacţiei încât am fost odată cu Dinu Patriciu la Miami, în concediu... Eram într-un băruleţ şi Dinu Patriciu s-a exprimat urât în raport cu redactorul-şef, Adrian Pătruşcă. În secunda aia m-am ridicat de pe scaun şi am spus: „Dinu, până când nu vii să-ţi ceri scuze, noi nu mai avem concediu împreună”. Şi timp de patru zile, Dinu a alergat prin Miami, după mine, să-şi ceară scuze. I-am primit scuzele.

Un ziarist ar trebui să-şi vadă de meserie, nu să-şi facă concediile cu patronul şi să se înrudească cu el.
Nu înţeleg logica asta. De ce?

Pentru că nu e credibil că un ziarist atât de intim cu patronul mai poate să rămână imun la sugestiile patronului.
Păi eu eram co-patronul. Am avut şi eu acţiuni.

Da, o parte din ele vi le-a dat Dinu Patriciu cadou de nuntă. Relaţia asta de cumetrie…
Vă rog frumos, nu vorbiţi la peiorativ. Suntem într-o casă de presă întemeiată de Dinu Patriciu (n.r. – discuţia s-a purtat în sediul Adevărul Holding). Am fost naşi, cum să nu-mi fac concediul cu el? Cred că trăiţi puţin pe altă planetă, iertaţi-mă.

Mi-a venit în minte declaraţia dumneavoastră din 2009, când spuneaţi că Dinu Patriciu ar trebui să se implice mai mult la ziarul „Adevărul“ în lupta anti-Băsescu.
E o declaraţie pe care am făcut-o şi mi-o menţin. Dinu Patriciu oricum s-a amestecat în zona editorială. Eu îl îndemnam să fie mai prudent atunci când ziarişti de la „Adevărul“ execută un pupincurism în raport cu Traian Băsescu.

Deci,  îl îndemnaţi să se amestece în politica editorial.
Oricum se amesteca.

Ar fi trebuit să-i spuneţi să nu se amestece. Dumneavoastră, care ţineţi la principiile jurnalismului…
Păi asta îi şi spuneam, să nu se amestece. Că dacă lăsa redacţia în pace, eu nu cred că se adunau atâţia ziarişti buni, câţi au fost la “Adevărul”, care să execute acel pupincurism la Traian Băsescu. Eu nu cred că se ajungea acolo dacă lăsa redacţia în pace.

Dar cine v-a spus că n-am reuşit să devin un model?

Se poate face presă şi în acelaşi timp să fii prieten cu politicieni şi cu oameni de afaceri? Nu intervine un conflict de interese?
Se poate face.

Ce făceaţi când primeaţi ponturi despre afacerile lui Dinu Patriciu şi eraţi în situaţia de a-i leza interesele?
Îl sunam pe Dinu Patriciu şi îi spuneam: „Dinu, uite ce am aflat despre tine, vine un reporter şi stă de vorbă cu tine să lămurim această chestiune“. În colecţia ziarului “Ziua” au apărut inclusiv anchete împotriva unor afaceri ale lui Dinu Patriciu. A turbat, ne-am împăcat după aia. Nici nu apăruse bine ziarul “Ziua” că a fost titlu mare de tot: „Dinu Patriciu, acuzat că a omorât o babă“. S-a dovedit că n-o omorâse.

Cum aţi reuşit să vă îmbogăţiţi când toată presa sărăcea?
Am avut 30% din acţiunile ziarului “Ziua” şi le-am vândut cu 10 milioane de dolari. Am câştigat trei milioane. Simplu.

E şi vina ziariştilor că presa moare?
E şi vina noastră că am angajat oameni în presă care nu au cultură elementară. Încercând să facem o presă nouă, să aducem mulţi tineri, oameni neimplicaţi în presa comunistă, am lărgit puţin sita şi am angajat foarte mulţi tineri nemobilaţi suficient intelectual. Au intrat prea multe ciurucuri în presă.

Tinerii dotaţi intelectual n-au intrat în presă şi pentru că n-au avut modele în aceşti 25 de ani. De ce nu aţi reuşit să fiţi un model?
Dar cine v-a spus că n-am reuşit să devin un model?

Aşa cred eu, e părerea mea. Dumneavoastră credeţi că sunteţi un model?
Da, cred că sunt un model de urmat pentru mii de tineri ziarişti.

Aţi fost condamnat pentru utilizare de informaţii privilegiate şi aţi făcut puşcărie.
Ce înseamnă asta?

Că aţi avut acces la nişte informaţii confidenţiale şi le-aţi folosit în interes personal.
Am fost condamnat pentru că aş fi primit de la Dinu Patriciu informaţii pe care nu le-a primit fiecare cetăţean din cei 20 de milioane, care ar fi putut şi ei să joace pe bursa de valori, atunci când Dinu Patriciu a lansat emisiunea de acţiuni. Am executat închisoare.

Ţinând cont că misiunea unui ziarist este de a apăra interesele cetăţii, cum se spune, mai poate fi credibil un jurnalist care a fost condamnat pentru prejudicierea societăţii pe care ar fi trebuit s-o apere?
În măsura în care acel ziarist are suficient de mulţi cititori, este credibil. Te citeşte lumea - şi lume de calitate - eşti ziarist. Oamenii care mă citesc pe mine sunt de calitate, nu sunt lumpeni proletari. Eu sunt citit şi preluat în toată ţara. Păi, numai pagina mea de Facebook are 69.000 de likeuri. Orice editorial de-al meu e publicat pe sute de site-uri. Ei bine, înseamnă că da, sunt un model.

Haideţi să încheiem că deja… cred că aveţi de dat şi la servicii.

Care e investigaţia cu care vă mândriţi cel mai mult în aceşti 25 de ani?
Cea mai interesantă a fost o investigaţie pe care am publicat-o în serial în “Evenimentul zilei”. A fost şi cea mai grea. Era vorba de legăturile dintre Nikos Grillakis, şeful Securităţii de atunci din Grecia, şi Ion Iliescu. Grecul a finanţat campania electorală din 1992 a lui Iliescu. Am fost în Grecia, l-am căutat, am reuşit să pătrund la acest şef al Securităţii. I-am lăsat impresia că sunt prieten al lui Ion Iliescu, l-am înregistrat, am publicat aceste dezvăluiri în “Evenimentul zilei” şi apoi în presa din Grecia. Am declanşat scandaluri uriaşe în ambele ţări. Totul s-a soldat cu deschiderea unui dosar penal împotriva lui Grillakis, care pe urmă a şi fost condamnat.

Cum aţi făcut toate astea? Cum v-aţi strecurat?
Mulţumesc frumos pentru întrebare, dar am impresia că nu cunoaşteţi obligaţiile unui jurnalist.

Mă gândeam… cum poate un ziarist român să demită şeful unui serviciu secret de peste mări şi ţări. Eraţi totuşi, la momentul ăla, un fost colaborator al Securităţii. Asta ne poate duce cu gândul că aveaţi nişte informaţii din anumite zone.
Poate că aveam ceva creier şi ştiam cum să procedez ca să aflu ceea ce trebuia să aflu ca ziarist.

Da…
Dacă vreţi, vă fac eu un set de întrebări mult mai rele despre mine decât sunteţi în stare. Haideţi să încheiem că deja… cred că aveţi de dat şi la servicii.

Eram sigur că ajungeţi să ne acuzaţi pe noi că suntem acoperiţi în presă.
Da, să ştiţi că aşa putea să şi înceapă. Mă rog. Spuneţi!

Ce vă consideraţi? Ziarist, om de afaceri sau politician?
Întotdeauna am fost ziarist, pentru că de 48 de ani nu a fost zi în care să nu fac muncă de ziarist. Inclusiv în închisoare am făcut asta.

Şi de ce aţi mai intrat şi în politică?
Asta e o bună întrebare. Din cauza lui Dan Diaconescu, care lansase un slogan „USL = PDL, aceeaşi mizerie…“. Eu nu am vrut să cred că USL e aceeaşi mizerie ca PDL. Atunci m-am hotărât să răspund invitaţiei lui Crin Antonescu de a mă sui pe scenă şi de a vorbi la un miting USL. Cu cinci minute înainte de miting, Crin m-a întrebat: „Ce faci, nu vii la noi?“. Prins de emoţia acelui moment şi de supărarea mea faţă de sloganul lui Dan Diaconescu, pe scenă am spus: „Din acest moment sunt membru PNL“. Acolo am spus prima dată, lui Crin Antonescu nu-i răspunsesem la întrebare.

Cred că dacă vă percepea ca pe un ziarist 100% nu vă punea niciodată acea întrebare. Un ziarist nu trece aşa uşor în politică.
Dar foarte mulţi ziarişti au trecut în politică. Radu F. Alexandru este în politică, Vosganian a avut rubrică economică la “Ziua”, Şova a fost şi el ziarist la “Ziua”. Nu văd care e problema.

image

Sorin Roşca Stănescu a stat puţin în Parlament. S-a dus la închisoare.

Văd că aţi trecut cu stoicism peste partea cu închisoarea…
Păi şi ce aţi vrea să fac? Voi scrie până în ultima clipă.

Tot investigaţii? Poate să vă băgaţi pe literatură, că investigaţii…
Da, aş vrea să scriu literatură. Şi am început să scriu un roman de ficţiune politică. Probabil că o să-l scriu, dar nu va fi în română.

De ce?
Pierd bani dacă scriu în română. Va fi în engleză. E singura soluţie ca să-l tipăresc la o editură mare, ca să pot să câştig. Să pot să câştig bani, pentru că altfel pierd bani.

Şi cărţile astea trei pe care le-aţi scris în închisoare?
Nu sunt mulţumit de ele. N-am avut materiale.

Şi unde scriaţi în puşcărie?
În pat.

În pat?
Da.

Şi cum vă numărau ăia zilele de muncă?
Nu ştiu. Numărau mişcările mele în pat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite