VIDEO Filmul în care Prinţul Charles promovează frumuseţea Transilvaniei poate fi văzut integral pe net

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Charles promovează  România într-un documentar cu durata de o oră. În filmul Wild Charpatia,  jurnalistul britanic Charlie Ottley întâlneşte mai multe personaje, de la meşteşugari până la artişti şi ţărani, care povestesc despre satele şi locurile în care trăiesc.

Pe lângă descrierea peisajelor şi a zonelor cu păduri virgine din Transilvania, jurnalistul trece în revistă istoria întregii regiuni, de la ruinele civilizaţiei dacice, ale comunităţilor medievale până la frumuseţea pădurilor din Munţii Carpaţi.

Invitat special în documentar este Prinţul Charles, care declară că arborele lui genealogic arată că este descendentul lui Vlad Ţepeş. „Aşa că am ceva legături cu România", spune prinţul în film. "Iubesc la România veşnicia ei. Un lucru atât de remarcabil. Este aproape că în poveştile copilăriei. Oamenii de aici îşi doresc acest sentiment de apartenenţă la ţinuturile lor. Trebuie să redescoperim aceste trăiri, să ne reîntoarcem la ele, iar eu vreau să mă asigur că modul lor de viaţă va dăinui", declară Prinţul Charles în documentar.

„Am fost în Patagonia, pe Amazon, am fost în multe locuri frumoase întreaga lume, dar în Transilvania a fost o experienţă unică, deoarece aici vezi unul dintre puţinele locuri din Europa neatinse de oameni şi carnivore mari. Dar nu va fi pentru mult timp pentru că sunt multe acţiuni ilegale care vor duce la distrugerea acestor locuri”, a spus Charlie Ottley pentru „Adevărul”.

Jurnalistul britanic spune că l-a invitat pe Prinţul Charles să vorbească despre România pentru pasiunea acestuia pentru Transilvania.

„Tot ce spune în film Prinţul Charles spune cu pasiune. Prinţul Charles este angajat să susţină  arhitectura şi cultura ale acestor sate de excepţie. Prinţul Charles este un expert şi este foarte pasionat de Transilvania”, spune jurnalistul britanic.

Charlie Ottley este jurnalist care a lucrat pentru postul BBC şi a călătorit în multe ţări: Spania, Peru, Chile, Mexic, Africa de Sud, Scoţia şi Grecia.

Filmul va fi lansat şi în Marea Britanie peste două săptămâni, la Institutul Cultural Român din Londra, unde va fi prezent şi Prinţul Charles.

VIDEO

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite