USL pregăteşte noi indemnizaţii pentru toţi revoluţionarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un an de criză, PSD şi PNL pun la cale o hotărâre de guvern care să redea indemnizaţiile de revoluţionari pentru toate categoriile, nu doar pentru cei răniţi şi pentru rudele morţilor din decembrie ’89, aşa cum se întâmplă de o jumătate de an încoace.

La finalul anului trecut, Guvernul Boc suspenda indemnizaţiile lunare acordate revoluţionarilor cu titlul de „luptător remarcat". Rămâneau în plată doar răniţii şi urmaşii eroilor-martiri. Măsura era una de austeritate şi urma să se aplice pe parcursul anului 2012. „Luptătorii" au protestat vehement faţă de această decizie, fiind la originea revoltelor din centrul Bucureştiului, de la începutul acestui an.

La 23 ianuarie, anul acesta, în timpul unei şedinţe a Camerei Deputaţilor, Victor Ponta, pe atunci doar preşedinte al PSD, a făcut un apel public către premierul de la acea vreme, Emil Boc: „Domnule prim-ministru, vă rog să nu le daţi revoluţionarilor banii înapoi, bani pe care i-au obţinut necinstit. Dacă-i daţi dumneavoastră, o să-i tai eu. Mulţumesc". Nici Emil Boc şi nici Mihai Răzvan Ungureanu nu le-au dat banii înapoi revoluţionarilor. Numai că, ajuns premier, Victor Ponta e aproape să facă exact pe dos de cum a promis.

Noi indemnizaţii de la 1 iulie

Senatorul PNL Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor, a avut recent mai multe întâlniri cu ministrul Muncii din Guvernul Ponta, Mariana Câmpeanu, propunându-i revenirea la plata indemnizaţiilor pentru toate categoriile de revoluţionari. „Eu am venit cu nişte propuneri. Nu pot spune despre ce sume ar fi vorba, însă pot să vă spun că, dacă se va reveni la indemnizaţii, acestea vor fi de două tipuri: pentru revoluţionarii cu grad de invaliditate şi pentru cei neîncadraţi la grad de invaliditate. Deci, nu va mai fi ca până acum, pe categorii: luptători, reţinuţi, urmaşi etc. Aceste indemnizaţii vor fi mai reduse în cuantum decât cele acordate până în 2012. Apoi, mai este categoria urmaşilor de erou martir, care nu sunt revoluţionari propriu-zis, ei au doar o calitate, cea de urmaş, aşa cum se prevede în lege. Având în vedere pierderea suferită, am fost de acord ca aceştia să fie trataţi separat, cu o indemnizaţie mai mare decât a revoluţionarilor", spune Raymond Luca.

Senatorul este încrezător că iniţiativa sa se va concretiza începând cu data de 1 iulie, zi din care toţi revoluţionarii ar urma să intre din nou în plată. „În acest moment, Ministerul Muncii face simulări şi calcule să vedem ce sumă putem suporta", mai afirmă Luca.

Raymond Luca caută soluţii pentru un nou sistem de indemnizaţiil pentru revoluţionari Foto: Petrică Tănase

Aparatul de stat e de acord

Victor Ponta, noul premier, a numit la finalul săptămânii trecute un nou secretar de stat al revoluţionarilor, în persoana lui Sorin Meşter. Scaunul de şef al revoluţionarilor era vacant de la începutul acestui an, după arestarea fostului secretar de stat, George Costin. Acesta a fost pus sub arest după ce DNA a descoperit neregulile pe care le-a comis în acordarea certificatelor de revoluţionar.

Sorin Meşter (57 de ani), noul secretar de stat al revoluţionarilor, susţine proiectul revenirii la sistemul de indemnizaţii. „În mandatul meu îmi propun să aplic legea, asta însemnând şi căutarea unor resurse prin care să plătim drepturile cuvenite revoluţionarilor care vor rămâne cu certificate după ce instituţiile statului le vor reverifica dosarele", spune Meşter.

Dorin Lazăr Maior, membru PSD şi preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR), doreşte şi el reacordarea indemnizaţiilor pentru luptătorii remarcaţi. „Un protocol încheiat între BNR şi PSD prevede şi rezolvarea acestei situaţii, iar semnalele pe care le-am primit în ultima vreme sunt pozitive. Aşteptăm o hotărâre de guvern prin care revoluţionarii să-şi primească din nou indemnizaţiile", ne-a declarat Maior.

În tentativa de a obţine un punct de vedere oficial al premierului Victor Ponta, ne-am lovit de noul purtător de cuvânt al acestuia, Andrei Zaharescu. Acesta ne-a transmis că premierul e atât de ocupat încât nu ştie când să-l întrebe despre chestiunea revoluţionarilor.

Ion Iliescu vorbeşte şi el despre eforturile care se fac pentru reluarea plăţii indemnizaţiilor: „Din păcate, guvernarea Boc nu a alocat bani pentru revoluţionari pentru anul în curs. Acum, noul guvern trebuie să găsească resursele financiare şi, în acelaşi timp, să reverifice revoluţionarii-impostori introduşi de fostul secretar de stat George Costin".

Raymond Luca,  iniţiatorul  noului proiect  al indemnizaţiilor  de revoluţionar p Foto: petrică tănase

"Este o oportunitate să corectăm o serie de neajunsuri ale legii. Astfel, eu nu cred că un rănit întâmplător, aflat pe stradă, sau în casă, este mai merituos decât un cetăţean care a dezarmat şi ocupat structurile Securităţii, Miliţiei, sau pe cele ale PCR. Tot aşa, nu cred că cineva care a fost reţinut o zi sau două în beciurile Miliţiei, a avut merite mai deosebite decât cei care i-au eliberat din arest! În acest sens am fost de acord cu ideea unei indemnizaţii egale pentru toate categoriile de revoluţionari"

Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor

"Am fost solicitat să desemnez pe cineva la şefia revoluţionarilor. Au fost mai multe variante, e adevărat că a fost şi Gelu Voican o variantă, dar până la urmă ne-am oprit la Meşter.''
Ion Iliescu preşedinte de onoare al PSD

"Domnule prim-ministru, vă rog să nu le daţi revoluţionarilor banii înapoi, bani pe care i-au obţinut necinstit. Dacă-i daţi dumneavoastră, o să-i tai eu. Mulţumesc!''
Victor Ponta către premierul Emil Boc,  în data de 23 ianuarie 2012

Sorin Meşter, aproape de Iliescu timp de 22 de ani

Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD şi al Institutului Revoluţiei Române, este, mai nou, liderul din umbră al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR). Şeful de jure al instituţiei, Sorin Meşter, este un vechi membru FSN, fost consilier al lui Iliescu în perioada 1992-1996. „Am avut o relaţie foarte bună cu domnul Iliescu în ultimii 23 de ani şi bănuiesc că asta a stat la baza propunerii pe care a făcut-o şi în urma căreia am ajuns să fiu numit secretar de stat", spune Meşter. Numirea lui a stârnit însă o furtună în PSD şi în rândul revoluţionarilor.

PSD a cumpărat cu acte 6.000 de revoluţionari

În septembrie 2011, Partidul Social Democrat şi Blocul Naţional al Revoluţionarilor (BNR) au semnat un protocol de colaborare. Acesta prevedea, practic, înregimentarea politică a peste 6.000 de revoluţionari - câţi număra BNR-ul la acea dată. Iată ce prevedea, între altele, înţelegerea dintre revoluţionari şi PSD-işti:
- Membrii BNR vor susţine, atât la nivel naţional, cât şi teritorial, candidaţii PSD la alegerile locale parlamentare şi prezidenţiale.
- Declaraţiile publice ale liderilor BNR vor fi în consens cu politica PSD, respectiv USL.
- Liderii BNR se vor implica în toate campaniile electorale ale PSD şi ale candidaţilor acestuia.   
- Liderii organizaţiilor BNR vor pune la dispoziţia preşedinţilor organizaţiilor PSD mijloace materiale şi umane în vederea susţinerii campaniei electorale şi a politicilor PSD.
- Înscrierile membrilor BNR în PSD se vor face prin Departamentul pentru relaţia cu asociaţiile de revoluţionari.
- PSD va susţine numirile în structurile organizatorice şi de conducere ale Secretariatului Se stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi ale Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie la propunerile BNR.

Şantajul „luptătorilor"

Sorin Meşter, în poza profilului său de Facebook. În acelaşi profil mai are ca activităţi de interes „Ion Iliescu“ şi „Ceasuri de firmă“  Foto: facebook

Acest ultim punct a stârnit nemulţumirea lui Dorin Lazăr Maior, preşedintele BNR şi al revoluţionarilor braşoveni, care se aştepta să fie numit secretar de stat al revoluţionarilor. Acum, PSD se află în situaţia de a întoarce împotriva sa furia revoluţionarilor conduşi de Maior, furie pe care a folosit-o în ultimii ani împotriva guvernării PDL la diverse mitinguri de protest.

Sorin Meşter, în poza profilului său de Facebook. În acelaşi profil mai are ca activităţi de interes „Ion Iliescu“ şi „Ceasuri de firmă“  p Foto: facebook

În aceste zile, Maior se aştepta să fie răsplătit pentru această activitate. În ultimii doi ani, el a organizat zeci de mitinguri anti-PDL, iar la protestele din ianuarie 2012 s-a deplasat de la Braşov la Bucureşti cu câteva sute de revoluţionari, pentru a se alătura protestatarilor din Capitală.

„BNR contestă această numire şi nu-l va sprijini în niciun fel pe noul secretar de stat. Considerăm că protocolul semnat între BNR şi PSD în urmă cu doi ani şi reînnoit periodic a fost grav încălcat. Protocolul prevedea ca BNR să propună noul secretar de stat. Numai că, din păcate, nu a decis partidul, ci o anumită persoană din partid. Vom face un memoriu către PSD şi vom organiza şi un congres BNR în care o să invităm şi conducerea PSD-ului, pentru a înţelege care e modul nostru de gândire", ne-a declarat Maior.

Sorin Meşter, noul secretar de stat şi apropiat al lui Ion Iliescu, a răspuns: „Înţeleg că domnul Maior invocă un protocol cu Partidul Social Democrat care prevedea ca preşedintele BNR să fie numit secretar de stat. Dacă aceste nemulţumiri se vor transforma într-o mişcare amplă de protest faţă de mine va fi nevoie să vină şi cu argumente".

Meşter vrea o nouă verificare

Sorin Meşter spune că revenirea la indemnizaţii este cu două tăişuri, iar impostorii vor avea numai de suferit. „Vom reverifica dosarele revoluţionarilor. Cei care nu vor mai rămâne vor fi nevoiţi să dea banii înapoi". În cei 22 de ani scurşi de la Revoluţie, posesorii certificatelor de revoluţionar au mai fost verificaţi de două ori.

La puşcărie

Ultimul secretar de stat al revoluţionarilor numit de PSD, Emilian Cutean, se află acum la Închisoarea Jilava pentru deturnarea unor fonduri (85.500 de euro) din conturile unei asociaţii de revoluţionari în conturile personale. Cutean a fost, de asemenea, un apropiat al lui Iliescu.

Iliescu: „Am avut şi varianta Gelu Voican"

De la învestirea noului Guvern şi până acum, mai multe nume au fost date ca sigure pentru postul de şef al revoluţionarilor. Partidul Social Democrat a ţinut ca şefia SSPR să-i aparţină, împiedicând numirea liberalului Puiu Fesan.

Propunerile PSD au fost dintre cele mai controversate. Cel mai vehiculat nume a fost al lui Gelu Voican Voiculescu. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a insistat pe lângă premierul Ponta pentru a-l urca pe Voiculescu în fruntea revoluţionarilor. Conştient de gradul de risc uriaş pe care-l presupunea o restauraţie de tip iliescian, premierul a renunţat la varianta Voiculescu. „Am fost solicitat să desemnez pe cineva la şefia revoluţionarilor. Au fost mai multe variante, e adevărat că a fost şi Gelu Voican o variantă, dar până la urmă ne-am oprit la Meşter", ne-a declarat Ion Iliescu.

Gelu Voican Voiculescu a fost dovedit de CNSAS drept turnător al Securităţii şi a condus serviciile secrete româneşti imediat după Revoluţie. În timpul evenimentelor din decembrie '89, el a fost în permanenţă în spatele lui Ion Iliescu, cu mitraliera în mână, fiind perceput drept garda de corp a acestuia. După Revoluţie, Gelu a recunoscut că a tras cu arma, din televiziune, în acele zile. A avut un rol important şi la mineriadele din prima parte a anului 1990.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite