Ultimul restaurator de mobila veche din Bucuresti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai intai iti sare in ochi palaria tuguiata, cu un snur auriu petrecut imprejur. Vezi apoi salopeta tabacita de-atata purtat si mainile mari si noduroase ale unui om care munceste. "Vin cate unii sa

Mai intai iti sare in ochi palaria tuguiata, cu un snur auriu petrecut imprejur. Vezi apoi salopeta tabacita de-atata purtat si mainile mari si noduroase ale unui om care munceste. "Vin cate unii sa le lucrez, coboara din Mercedes si cand ma vad asa, murdar, in haine de lucru, nu dau doi bani pe mine!", pufneste enervat mesterul, cand il intrebi de clientela. Ion Burcea este ultimul restaurator de mobila de lux din Bucuresti. Din 1978 incoace, atelierul e adevarata lui casa si-o sa-l paraseasca doar atunci cand o vrea Domnul.
Sase luni de bibilit o piesa de mobilier
"Cu lemnul vechi trebuie sa fii ingaduitor. Sa-l manuiesti cu grija si indemanare. Sa-l dezmierzi si sa-l asculti. Caci mobila veche, de pe vremea bunicii, respira istorie si spune povesti nestiute. Si-o singura miscare gresita il face pentru totdeauna pierdut. Piesele vechi de mobilier au lemnul casant, eu trebuie sa lucrez cum lucreaza cei de la "Bijuteria". Ca daca l-am ciocanit un pic mai tare s-a rupt. Nimeni nu intelege lucrul asta. Si oul e mai tare decat lemnul vechi", spune mesterul, incercand sa explice de ce dureaza si sase-sapte luni sa restaurezi o canapea si doua scaune. "Lemnul asta plange, daca-l lovesc intr-un loc in care n-am voie sa-l lovesc. Se-ndoaie, se rupe marginea, se duce si e bun dus", povesteste Ion Burcea. Si-atunci e musai ca restauratorul sa-si trateze piesele batrane de mobilier asemenea unui doctor ce cauta leacul pentru pacientii sai. Cand le spune cat dureaza o lucrare, pe multi dintre cei care calca pragul atelierului ii apuca mirarea. "Caaat? Sase luni?", S-a invatat cu reactiile astea. Sunt o sumedenie de clienti care n-au habar de ce presupune restaurarea. E un proces indelungat si cu multe etape. Caci, daca vrei sa salvezi, trebuie sa fii cu bagare de seama. Primul pas il reprezinta desfacutul piesei in bucati. De-aici incepe totul. Acesta e si primul lucru pe care-l inveti ca ucenic. Si Ion Burcea stie bine asta, caci avea treisprezece ani cand tatal, tot mobilist de arta, l-a dat la un mester ungur sa invete meserie. Si-a invatat, caci ungurul Ludovic era mester mare la Palatul Regal. "Meseria asta se invata din desfacut, iar eu de mic imi creionam toate piesele pe care le desfaceam".
Injectii pentru cari
Daca vezi piesele de mobilier desfacute si raspandite prin atelierul mesterului, zici ca sunt numai bune de pus pe foc. Asa de rau arata. Ion Burcea stie insa ca piesele vor reveni la viata dupa ce vor trece prin mainile sale. Dupa desfacut, urmeaza diverse tratamente. Daca au cari, si cele mai multe au, lemnele se injecteaza cu o solutie speciala adusa din strainatate. "Si trebuie sa urmaresc, sa vad daca mai apar carile si, daca apar, sa le injectez din nou. Tratamentul asta e si motivul pentru care dureaza atat sa restaurezi o piesa veche". Dupa injectare, mesterul astupa gaurile cu lemn si cu o alta substanta care sa impiedice reaparitia micilor dusmani. Bucatile de lemn se slefuiesc, apoi, cu rabdare si se asambleaza. Se chituieste piesa si se slefuieste din nou, pana se ajunge la o pelicula neteda peste tot. Urmeaza colorarea cu "bait sau culoare din plante". Partea proasta e ca nu tot lemnul vechi accepta culoarea. "Se invineteste si-ti da o groaza de probleme. Daca nu esti atent la inceput, ai terminat-o. Daca se intampla, n-ai ce face, trebuie sa indepartezi fibra lemnului care s-a facut vanat si sa chituiesti cu alt tip de lemn". Dupa asta, mesterul trebuie sa dea lemnului un ragaz de cateva zile sa se usuce si sa traga culoarea. Apoi, il lustruieste cu cel mai fin glaspapir sa ia impuritatile. Urmeaza o etapa speciala: "incarcarea" lemnului cu serlac. Pentru cei nestiutori in ale meseriei de restaurator, serlacul cu care lucreaza mesterul Burcea este, de fapt, un lichid: o combinatie de fulgi de serlac si alcool tehnic la 90-100 de grade. Rostul "umplerii" lemnului cu serlac este acela de a obtine luciul mat, caracteristic mobilei vechi. Dupa cinci-zece sedinte de serlac, incepe sa apara luciul si mesterul poate sa purceada la lustruirea pieselor de mobilier cu un sfam - o bucata de vata imbracata in tifon si imbibata cu o ceara frantuzeasca. Piesa de mobilier e cu adevarat gata dupa ce artistul-restaurator reface si tapiteria. Frumoase si mandre, scaunele, canapelele, masutele iesite din mana lui Ion Burcea isi asteapta cuminti stapanii intr-o camera alaturata celei in care se lucreaza. Printre mobilierul restaurat se afla si trei fotolii si o canapea facute la Curtea de Arges in timpul Reginei Maria.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite