Ultima zi a Regelui în casa din Aubonne!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
photo credit: Alexandra Tanasescu (facebook)
photo credit: Alexandra Tanasescu (facebook)

Dacă a existat un Român adevărat, acesta a fost Regele Mihai, un Rege onorat de elveţieni chiar în ultima zi a plecării Sale din casa în care a locuit.

Când am coborât din autobuz în gara micuţă din Aubonne ningea. Ningea încât nici nu vedeai pe unde să păşeşti. Mă întrebam cum voi găsi casa Regelui?! Pe cine să întreb în acel sat în zi de duminică când nimeni nu se plimba pe străzi? De la Geneva am schimbat două trenuri (erau mai mulţi străini), însă de la Allaman prinsesem un autobuz în care am rămas doar două persoane din trei. Ce mi-a fost ciudat că nici la dus, nici la întors nimeni nu a venit să-mi controleze biletul. Un strop de civilizaţie de la început. Cine s-ar fi gândit să urce fără bilet?

După câţiva paşi în faţa mea deodată se iviră trei siluete ce urcau dealul din stânga cu flori în braţe. Îmi păreau ca fiind români şi i-am urmat convins că mergeam spre aceeaşi destinaţie. Ca atunci la sat în România când toţi oamenii se îndreaptă spre casa mortului. Ne-am împrietenit. Am ajuns la casa cu flori, coroane, gânduri în limba română şi candele, cu câteva maşini atent parcate şi cu jurnalişti ce transmiteau către ţară ultimele veşti. Văzurăm şi elveţieni, vecini de-ai Regelui. Am intrat uşor în vorbă şi doi s-au oferit să mă ducă în gara satului vecin pentru a nu rata trenul şi totodată să-mi povestească despre Le Roi de Roumanie! M-a impresionat gestul lor şi mi-am dat seama că ştiau mai multe decât credeam despre Rege şi ţara sa.

Emoţia creştea pentru că ne aflam la intrare în Casa Regelui Mihai, iar cineva ne-a primit cu căldură. Extrem de uluitor acest gest. Pe hol, pe o măsuţă era aranjat un colţ românesc cu icoane ortodoxe şi lumânări aprinse. Am aşezat şi eu două candele aduse din România, neîncrezător că vor fi refuzate la frontieră. Aşteptând unul după altul, cu decenţă şi răbdare două persoane din faţa mea au ieşit înlăcrimate. Când am intrat în prima cameră unde era aşezat sicriul Regelui am tremurat văzând stindardul larg al României ce-l acoperea până la pâmânt şi crucea simplă de lemn pe care scria atât: „Mihai I Regele“!

În jur erau 3 călugăriţe ce citeau în şoaptă, pe rând Psaltirea, era tăcere multă asurzitoare, iar pe o canapea una dintre fiicele Regelui plângând. S-a apropiat de mine şi mi-a întins mâna. A fost un gest atât de prietenesc şi de bun încât mi-am zis că dacă Regele a fost bun şi primitor, pesemne şi-a educat şi fiicele în acelaşi spirit de bunătate, blândeţe şi caritate.


Florile din faţa casei Regelui Mihai FOTO Camelia Csiki

Flori in fata casei Regelui Mihai din Elvetia FOTO Camelia Csiki

Întreaga cameră era îmbogăţită de simboluri ale istoriei României, portrete ale Regilor Ferdinand şi Maria, bustul Regelui Mihai, iarăşi icoane, toate aranjate într-o simplitate frumoasă. Era un loc istoric şi nouă ni s-a permis să-l vedem. Mă gândeam că în acea cameră, în acea casă Regele servea masa cu doar câteva zile în urmă. Dacă a existat un român cu adevărat, acela a fost Regele Mihai.

Prin faţa sicriului păşind în linişte se perindau familii tinere cu copii atingând sicriul ultimului Rege al României. Erau atât de atenţi acei copilaşi de 5, 7, 10 ani şi atât de cuminţi. Ce altă lecţie de istorie ar fi putut-o oferi părinţii copiilor decât să-i ducă să-şi onoreze Regele? Am aflat că unele familii veniseră din oraşele Elveţiei, iar altele din Italia şi Franţa.

Când am dat să scriu în Cartea de Condoleanţe am înţepenit! Ce mesaj aş fi putut scrie eu Regelui? Nu ştiam. Aşa că, cu greutate am lăsat un singur rând.

Am îndrăznit să îi transmit Principesei câteva gânduri şi amintirile mele cu Regele şi să o întreb despre ultimele zile ale Regelui. Mi-a dezvăluit „cât de liniştit s-a stins Regele şi că nu a suferit“. Atunci mi-am amintit că se spune despre modul în care moare un om că reflectă sufletul său. Apoi m-am gândit că nu contează vârsta şi că nu te poţi obişnui morţii. Deşi avea 96 de ani, deşi în ultimele luni cu toţii eram încredinţaţi că sfârşitul este aproape, fiicele Regelui erau în suferinţă nedescrisă. Dumneavoastră poate veţi afla că Regele a fost un model de părinte care a transmis multă afecţiune celor 5 fiice, le-a învăţat credinţa şi iubirea de patrie.

Mi-am dorit cu mulţi ani în urma să realizez un interviu aici în Elveţia, dar nu am reuşit. Nu ştiu ce m-a oprit din moment ce Majestatea Sa primea pe orice. Dar am ţinut măcar acum în ultima clipă să-mi iau rămas bun în linişte, înainte de a ajunge acasă sub privirile oportuniştilor şi ale televiziunilor nefericite însetate de senzaţional.

După ce am ieşit au intrat preoţii. Mitropolitul Iosif de la Paris s-a dovedit a fi aproape de Familia Regală în această perioadă, gestul său de om spiritual spâlând ruşinea întreagă a Bisericii Ortodoxe Române din ultimii 20-30 de ani, care nu a făcut mai nimic pentru Regele Mihai, nici măcar după revenirea în ţară. Personal nu-mi amintesc vreo întâlnire între Rege şi Patriarhii postdecembrişti. Câteva excepţii sunt preoţii şi episcopii care l-au iubit şi l-au invitat constant la Leturghii, precum mitropolitul Nicolae.

Astăzi, Regele şi-a părăsit pentru totdeauna casa şi se îndreaptă spre România cu un mic popas în biserica din Lausanne, se îndreaptă spre ţara pe care a iubit-o atât de mult şi din care a fost alungat vreme de 45 de ani! A trăit în modestie nemeritată, din 2004 în Aubonne, acel orăşel ce depăşea cu puţin 3200 de persoane. Am revăzut apoi poşta unde mergea cu obişnuinţă şi am recunoscut simplitatea în cuvintele elveţienilor pe care i-am simţit fiind alături de noi. Un alt exemplu, din mărturiile jurnaliştilor care au şezut în ploaie şi lapoviţă, la -6 grade făcând transmisiuni live, este ceaiul unei doamne adus zi de zi. Cine a îndemnat-o?

Întorcându-mă cu trenul spre Geneva si de acolo spre Bucuresti privind dealurile albe mi-am zis că pentru Rege şi Regină faptul că au avut parte de linişte şi preţuire în anii din urmă într-un stat străin devenit acasă ar fi fost de preferat în contradicţie cu tot răul care se întâmplă în România. Dacă nici acum în zilele înmormântării nu este respectat, cu atât mai mult dacă ar fi trăit în România coruptă.

Pentru mine a fost una dintre cele mai sensibile zile din viaţa mea!

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite