Există oameni care fac istorie şi oameni peste care trece istoria. Adam Michnik face parte dintre cei dintâi. De aceea poate să ierte, deşi a trecut prin atâţia ani de închisoare politică. În sala arhiplină a Ateneului Român l-am ascultat la începutul săptămânii într-o sclipitoare discuţie cu Andrei Pleşu. Din sală, cineva, un intelectual care se considera de elită, sub pretextul unei întrebări, a încercat să se arate pe sine. Se declara uimit că Herta Müller îl credea trădător pentru că prin scrisul său nu se luptase cu sistemul ca anticomunist ce se presupunea a fi, iar acum se simţea acuzat că ar fi procuror, pentru că în 1990 le ceruse celor care se făceau vinovaţi de colaboraţionism să stea o vreme deoparte.

Adam Michnik i-a demonstrat cu adânc bun-simţ că nu există vini colective. Fiecare plăteşte pentru greşelile lui. Regimurile extremiste au pedepsit în grup pentru simpla apartenenţă. Din respect pentru scrierile preopinentului, Michnik a admis că nu e chiar bolşevic. „E doar menşevic". Deşi se sculase ca şi coada vacii, verticală uneori, filosofeanul s-a scurs moale şi s-a împrăştiat pe scaunul lui. Dacă tăcea, filosof rămânea în ochii celor de faţă. E o ruşine să fii deştept şi totuşi oportunist. Acum 2.000 de ani l-ar fi lăudat pe băiatul cu focul sau pe cel care şi-a făcut calul senator. Astăzi laudă scroafa cu aptitudini de a se căţăra în copac.

E o ruşine în zilele noastre să judeci oamenii ca turmă. Din păcate, aceasta e una dintre racilele noastre. Din păcate, mulţi intelectuali sunt şi oportunişti şi poartă ca pe un cancer ascuns mentalitatea şi conceptele comuniste. Aşa apare totalitarismul, aşa apare pericolul dictaturii. Ăia sunt hoţi, ăilalţi sunt proşti, ai noştri sunt adevăraţi. Orice grupare are, evident, uscăturile ei. Importante sunt filosofia şi codul etic, conform cărora oamenii se aleg între ei. Democraţia este instrumentul pentru a asigura libertatea individuală. Dacă sunt unii care se adună împotriva oricărei atingeri a libertăţii individuale, aceia sunt cei buni. Nimeni nu-i perfect, dar eu sunt liber să aleg răul cel mai mic. Desigur, pentru asta trebuie discernământ. Trebuie să-l deosebeşti pe hoţul care strigă „hoţii" de unul care mai îmbracă şi tricouri cu Che Guevara, furat de miturile stângii. Ele au transformat un bandit într-un erou romantic. Îi ierţi şi necunoaşterea economică celui care vorbeşte bine şi e chiar sincer în ceea ce spune. Le ierţi amândurora asocierile conjuncturale şi utilitare atunci când o primejdie mai mare ne pândeşte pe toţi.

Vorbeam cu o săptămână în urmă despre femeia gonflabilă, un surogat născut din compromisul care te compromite, ciorba cu dulceaţă imposibil de ingurgitat. Resping ghiveciul de idei pornite din filosofii opuse. Eu rămân cu gândurile şi credinţele mele, dar pot să le accept compromisul dacă e inteligent şi pragmatic, dacă porneşte de la renunţări reciproce la fixaţii şi lozinci. În situaţia noastră, o guvernare înţeleaptă are de îndeplinit trei condiţii.

1. Să-şi stăpânească impulsurile activiste, să nu încerce să facă politici sectoriale şi să construiască strategii. Să lase oamenii şi corporaţiile să devină prospere. Să le îndeplinească condiţia de bun-simţ a libertăţii de întreprindere. Să nu reglementeze nimic din ceea ce piaţa reglează de la sine.

2. Să asigure echilibrul şi independenţa puterilor în stat. Să nu lase birocraţia să se înstăpânească prin controlul excesiv al vieţii cetăţeanului. Şi aceasta înseamnă asigurarea libertăţii.

3. Să nu-i lase pe alţii din afară să ne hotărască destinul, pornind de la ideea simplă că interesul comun nu poate fi decât suma aritmetică a intereselor noastre individuale. Nu există un alt interes al statului. El este un instrument al nostru, al tuturor, un furnizor de servicii ce nu pot fi procurate prin piaţă.

Acesta este statul minimal. Aşa arată o naţiune modernă şi deschisă. Dacă toate măsurile tehnice, taxele mici, micşorarea cheltuielilor comunitare, asigurarea competiţiei libere se subsumează acestor principii, prosperitatea apare rapid. Dispare pericolul corupţiei, dispare asuprirea unora de către alţii, dispare mizeria în care ne-a adus furtul neruşinat al birocraţilor şi politicienilor lipsiţi de control. Coerciţia şi sacrificiul nu au nicio justificare. Ele duc la ură şi nedreptate. Ele ne transformă în turmă.