Tinerii Îl căutau în club pe Dumnezeu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe diferite voci, precum Pilat din Pont, cei mai înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române s-au spălat pe mâini de datoria de simpatie şi solidaritate cu victimele tragediei din Colectiv. „Ce căutau în club?“, spun ei, punând o povară de ruşine şi vinovăţie pe umerii victimelor şi familiilor acestora. Preafericite, tinerii Îl căutau în club pe Dumnezeu. Şi L-au găsit. Şi ni L-au revelat şi nouă.

În cartea ”Istorie şi taină la muntele Athos”[i], autorul, Vasile Andru, spune povestea lui Atanasie, întemeietorului primei mănăstiri de obşte pe muntele care până atunci fusese doar adăpost pentru schimnici singuratici, ascunşi în peşteri şi bordeie. Aceştia au protestat vehement faţă de crearea unei comunităţi de monahi, acuzând pe fondatorul acesteia de erezie şi că tulbură ordinea sacră a muntelui. S-a întâmplat ca puţin înainte de terminarea mănăstirii, Atanasie să piară într-un accident, căzând de pe schele. ”Aha”, se pare că ar fi spus schimnicii potrivnici proiectului care, zice Wikipedia, ”ar fi adus ordine şi disciplină în vieţile lor”, ”vedeţi, l-a pedepsit Dumnezeu!” Astăzi, mănăstirea lui Atanasie, Marea Lavră, este cel mai vechi aşezământ monastic din cel mai important loc al creştinătăţii ortodoxe, iar Atanasie, numit şi Atonitul, şi-a câştigat dreptul de a fi reprezentat în icoane purtând în jurul capului haloul de aur al sfinţeniei.   

Am spus această poveste pentru părinţii, rudele şi prietenii celor care au fost, poate, răniţi de vorbele înalţilor prelaţi ai BOR sau de mesajele încărcate de oprobiu circulate în media fundamentalist-ortodoxe. ”Nu cred că la Sărbătorile noastre de Crăciun, de Paşte, de Sfânta Marie se întâmplă asemenea lucruri” afirma mitropolitul Banatului, uitând de moartea celor mai mult de o sută de copii în incendiul dintr-o biserică, într-o Vinere din postul Paştelui. Aş vrea în rândurile următoare să mă adresez rănii de vinovăţie şi ruşine create de declaraţiile Patriarhului şi apropiaţilor săi.

Tinerii care au murit şi au fost răniţi în Colectiv erau în căutarea unei experienţe spirituale. Cel puţin premisele pentru o asemenea experienţă sunt acolo – un grup de oameni cu valori comune, adunaţi laolaltă într-un loc şi un timp dedicate, o ceremonie care implică muzică, mişcare, cuvinte şi, în momentele de graţie, sentimentul că eşti parte din ceva mai mare decât tine, că eşti ridicat mai presus de datele realităţii imediate şi ”că moartea nu mai are stăpânire”[ii]. Ceea ce condamnă fundamentalismul ortodox nu este atât ”satanismul”, ci îndrăzneala acestor tineri de a sparge monopolul pe care Biserica îl pretinde asupra experienţei spirituale. Acelaşi lucru pe care îl condamnă şi în psihologie.

Nu sugerez că Biserica ar face bine să organizeze concerte rock. Însă Biserica ar face bine să ajute tinerii să îşi înţeleagă şi integreze năzuinţa către spirit, pentru că altfel ei pot cădea pradă celor pentru care asemenea evenimente se măsoară în număr de bilete vândute şi litri de bere consumată. După aproape cincisprezece ani de lucru în domeniul consumului de substanţe psihoactive, pot să afirm cu tărie că, atunci când nu sunt folosite ca auto-medicaţie, drogurile reprezintă pentru mulţi vehicule de accesare a experienţei spirituale. 

Este adevărat că secolul acesta este religios, cum se spune, dar nu în sensul că ne vom îngrămădi cu toţii în catedrale, fie ele şi ale mântuirii neamului, ci prin căutarea frenetică a ceva dincolo de noi înşine. Arta, în general, şi muzica, în special, sunt uneltele de care cei mai mulţi se servesc în aceste căutări. ”Sarcina unei opere de artă este să descopere un univers, să dea un înţeles şi să reveleze adevărul. În acest sens, operele de artă pot fi considerate sacre. Ele dau un sens vieţilor oamenilor şi oamenii îşi ghidează vieţile după ele, aşa că lumea le consideră de inspiraţie divină.[iii] Este nevoie să vedem aceste lucruri, ca să înţelegem de ce fac ceea ce fac copiii noştri şi ca să nu-i lăsăm să cadă pradă dealerilor de senzaţii ieftine, de spiritualitate contrafăcută.

În 1979, Nicolae Ceauşescu interzicea predarea psihologiei în România, acuzând studiul psihicului uman de tendinţe subversive. În 2015, Patriarhul Daniel acuză psihologia că amplifică necazurile oamenilor.

Împreună cu alţi colegi de sutană, Patriarhul conduce Biserica spre o sciziune periculoasă cu restul societăţii româneşti. Contactul cu realitatea al conducătorilor BOR scade invers proporţional cu dimensiunea turnurilor Catedralei Neamului. Dar asta este pentru Biserică să se îngrijoreze sau să schimbe.

Pentru noi, rămâne, alături de durere, revelaţia că ceva incredibil s-a născut în catacomba de la clubul Colectiv. Ceva din care se poate naşte Marea Lavră a unei ţări mai bune.


[i] Andru V. Istorie şi taină la muntele Athos. Ed. Herald. Bucureşti. 2015

[ii] Dylan Thomas, ”And death shall have no dominion” şi Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel 6:9

[iii] Dreyfus H, Kelly DS, All things shining. Reading the Western Classics to Find Meaning in a Secular Age. Free Press. 2011.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite