Stresul bate sexul. De ce generaţia Y face mai puţin sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: medibank.com
FOTO: medibank.com

Tinerii nu mai au chef de sex din cauza stresului, care le scade drastic libido-ul. Asta este concluzia la care au ajuns mai multe studii realizate pe generaţia milenarilor, conform The Guardian. „Sincer, după 12 ore la muncă şi încă trei petrecute în trafic zilnic, nu îmi mai stă gândul la sex. E prea mult stres pe umerii noştri”, explică Marian Raţiu, un tânăr bucureştean de 23 de ani.

Persoanele care s-au născut în perioada cuprinsă între începutul anilor 1980 şi mijlocul anilor 1990 spre începutul anilor 2000, denumită popular „Millenials”, sunt prea stresaţi să mai facă sex, deşi se bucură de o mai mare libertate şi acces la mai multe oportunităţi, potrivit cercetătorilor.  

  

Generaţia milenarilor sau generaţia Y, mai exact copiii născuţi în ultimele două decenii este considerată o generaţie a paradoxurilor. În ciuda unei mai mari libertăţi de care se bucură comparativ cu generaţiile anterioare, tinerii au o viaţă sexuală mai puţin activă şi mai puţini parteneri sexuali, în comparaţie cu cei din generaţia părinţilor lor la aceeaşi vârstă. 

Concret, 45 la sută dintre tinerii din Marea Britanie se plâng că stresul are un impact negativ asupra vieţii lor sexuale. De asemenea, 32 la sută dintre aceştia dau vina pe starea de sănătate în general, iar 26 la sută indică drept cauză diverse tulburări mintale, cum ar fi despresia sau anxietatea. Cel puţin, asta arată cel mai nou studiu în domeniu, realizat de BBC, la care au participat peste 2.000 de persoane. Cercetarea a avut loc la finele lui 2018 şi este reprezentativă pentru întreaga populaţie adultă din ţară. 

Tineri şi prea liniştiţi

Studiile realizate asupra populaţiei tinere din Marea Britanie, Olanda şiSuedia arată că în ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane fac sex mai rar. În Olanda, de exemplu, vârsta la care tinerii îşi încep viaţa sexuală a crescut de la 17 ani, cât era în anul 2012, la 18 ani şi şase luni, în 2017. „Explicaţia sociologică este că structura economiei, sau chiar tipul de capitalism afectează în mod particular tinerii, cu vârsta între 20-35 ani” consideră cercetătorul Sebastian Ţoc, de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii. Tinerii din mediul urban şi cu venituri medii sunt cei mai afectaţi, spun specialiştii.

 „Milenarii sunt cei care ocupă cele mai multe locuri de muncă care au apărut după revoluţia tehnologică, preponderent în servicii, joburi de care e dificil să te deconectezi după muncă. Practic, ai senzaţia că trebuie să munceşti tot timpul”, susţine Ţoc. Dincolo de tipul de job se adaugă şi instabilitatea locului de muncă, practic milenarii având „grija zilei de mâine”, în situaţia în care „mulţi au de înapoiat împrumuturi cu care şi-au platit studiile, au de plătit chirie sau rate la bancă pe viaţă”, mai adaugă cercetătorul. La stresul constant se adaugă şi „goana” tinerilor de a se dezvolta continuu, „mersul la cursuri de dezvoltare personală pentru că trebuie să te autodepăşeşti continuu şi să te dezvolţi permanent ca să fii competitiv crează o presiune imensă”, a mai spus acesta. 

 

Ce zic tinerii

 

Programul solicitant la muncă, datoriile şi starea generală de sănătate îi fac inclusiv pe tineri români să nu îşi mai dorească relaţii sexuale „Din experienţa personală, dar şi din discuţiile cu prietenele şi prietenii mei, pot spune că studiul acesta reflectă realitatea. E trist, dar da, avem (nevoie de) mai multe joburi în acelaşi timp, ca să putem supravieţui. Programul de lucru de opt ore pe zi a devenit raritate, plus viaţa de familie, oboseala fizică şi presiunile sociale ne epuizează, astfel încât nu mai avem timp să avem grijă de noi, cu atât mai putin de relaţii. Am tot mai multe cunoştinţe cu depresie, calmante, energizante, foarte puţine ore de somn. Cum fizic să poţi avea o viaţă sexuală echilibrată, cand starea generală nu e bună?”, spune Mădălina Hamsie, în vârstă de 27 de ani, din Bucureşti. 

„Sincer, după 12 ore la muncă şi încă trei petrecute în trafic zilnic, nu îmi mai stă gândul la sex. E prea mult stres pe umerii noştri”, adaugă Marian Raţiu, 23 de ani, Bucureşti.  Tot mai multe cupluri nu fac faţă vieţii ”moderne” din cauza provocărilor la muncă sau de tip financiar, cărora le alocă mult timp, „aşa că timpul petrecut împreună înseamnă câteva ore de somn” a mai spus Hamsie. 

Dar şi tinerii din mediul rural spun că stresul şi starea de sănătate îi fac să nu îşi mai dorească sex „După o zi întreagă de muncă în gospodărie, plus gătit şi avut grijă de copil, nici mie şi nici soţului meu nu ne mai stă mintea la sex. Când stresul e mare din cauza lipsei banilor şi a grijilor pe care le avem, nu ne mai gândim şi la noi, ca şi cuplu”, arată şi Ionela Lascu, 25 de ani, dintr-un sat din Mehedinţi. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite