Stela Giurgeanu: Şi ce dacă e 1 Decembrie?
0Mă gîndesc, în prag de Zi Naţională, că peste cîteva săptămîni se vor împlini 28 de ani de la Revoluţie. Sau de la „eveniment” – cum preferă unii să numească momentul căderii regimului comunist din România.
Oraşele au început să fie împodobite cu steaguri. Steaguri de la primării, dar şi oameni care şi-au pus în balcoane, la ferestre, sau în maşini, tricolorul. Se repetă, de cîteva zile, în Bucureşti, momentul fastuos al paradei aniversare. Un soi de bucurie fabricată.
Eu nu simt că aş fi în pragul unei sărbători. Mă gîndesc că, în România post-Revoluţie, chiar dacă s-au schimbat, într-adevăr, multe (şi cred că nimeni nu poate nega asta), nu sîntem nici pe departe „acolo”. Acel acolo unde am visat că vom fi atunci.
Majoritatea a rămas încă prizoniera unor discursuri goale. Unor clişee care ne sînt legate de picioare ca nişte bolovani. Acel „nu ne vindem ţara” a rămas pînă în prezent motorul pe care unii bobinează scenarii menite să ne ţină departe de o societate la care, de fapt, aspirăm cu toţii.
Cînd promisiunile politice ale guvernanţilor se dovedesc a fi deşarte, adepţii lor găsesc scuze; se încăpăţînează isteric să nu vadă realitatea şi îşi apără înflăcărat aleşii, manipulaţi în a da vina pe extratereştri sau fantome. Nu ai noştri sînt de vină, ci ăia de dinaintea lor. Nu ei sînt de vină, ci multinaţionalele. Nu ei duc ţara de rîpă, ci Soros. Ţapul ispăşitor este...
Se încarcă comentariile...
