Spirala curei de slăbire

Privaţii n-au motive să se bucure de măsurile de austeritate ce-au lovit sectorul bugetar. Spirala curei de slăbire nu va ierta pe nimeni.

Bun, măsurile anunţate, în mod surprinzător, de preşedinte şi nu de premier au fost asumate, mai întâi de PDL şi apoi de guvern. Că măsurile au fost anunţate de preşedinte e exotic şi neconstituţional, dar că au fost anunţate cu zâmbetul pe buze este sinistru. Şi mai sinistră a fost însă manipularea publicului, asmuţirea zonei private împotriva bugetarilor şi a pensionarilor, care atârnă ca un om gras pe umerii slăbănogului sector privat. Dacă e să mă iau după reacţiile de pe bloguri şi după multe comentarii, diversiunea a ţinut - bugetarii şi pensionarii au devenit un fel de ţintă-piept, după modelul mijlocaşilor şi chiaburilor la începuturile comunismului ori a „hârciogilor", care depozitau două kilograme de zahăr şi doi litri de ulei pe vremea crizei alimentare ceauşiste.

E în regulă, zona privată, care a simţit criza încă de anul trecut, se descarcă, elimină tensiunile. Ar fi însă o mare eroare să se bucure că a murit şi capra vecinului de la stat. Efectele perverse ale acestor măsuri de austeritate nu au cum să nu-i afecteze. Scăderea puterii de cumpărare a bugetarilor cu un sfert şi a celei a milioanelor de pensionari cu 15% nu are cum să nu afecteze vânzările şi furnizarea de servicii şi, pe cale de consecinţă, producţia. Mai ales că despre măsurile de relansare economică anunţate papagaliceşte de dl Boc şi colegii dumisale nu ştim în fapt nimic. În aceste condiţii, cum scăderea veniturilor - nu doar a cheltuielilor! - este previzibilă, în mai puţin de un an ne putem aştepta şi la o escaladare a taxelor şi impozitelor şi, atunci, chiar ne vom putea apuca de pregătit coliva, căreia guvernul îi va aplica bomboana. Va slăbi lacomul bugetar şi hapsânul pensionar, dar nici privatului nu are cum să-i meargă bine! Cura de slăbire a intrat în spirală, iar sfârşitul acesteia nu se zăreşte nici cu ochiul ager al şoimului.

Şi am vorbit doar despre efectele economice. Să ne gândim însă şi la efectele colaterale, la fel de cutremurătoare, chiar aneantizante. Deja în sistemul medical poţi muri dintr-o fractură ori un bolnav, după atac de cord, poate fi plimbat ­dintr-un spital într-altul până se găseşte un medic sau logistica necesară tratamentului. Ce se va întâmpla cu salariile reduse? Deja se întâmplă - de la începutul anului, numai dintre cunoştinţele mele, opt medici au plecat în Franţa şi Anglia, iar anunţurile clinicilor italiene care caută personal mediu sunt lipite direct pe uşile spitalelor noastre! E o chestiune de doi-trei ani până când ne vom confrunta cu o criză cronică de cadre în sistemul medical. Pe de altă parte, fără nici cea mai mică atenţie la situaţia obiectivă din sistem, suntem foarte critici cu învăţământul. Am mari dubii că lucrurile vor merge mai bine după reducerea cu un sfert a salariilor profesorilor. Şi exact în momentul în care guvernul îşi propune o ambiţioasă - şi, de altfel, cu multe aspecte discutabile - reformă a sistemului de învăţământ public.

Nu mă îndoiesc că unele măsuri de austeritate sunt necesare - am însă mari dubii că acestea sunt chiar cele propuse de guvern şi, mai ales, mă îndoiesc profund că ele vor avea efecte pozitive în absenţa măsurilor efective de relansare economică.