Simţul Moral Românesc – S.M.R.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi ne aflăm în plin experiment de destructurare spiritual – morală a poporului român. Personal, consider că morala nu poate fi călcată în picioare, chiar dacă exemplul suprem al Sfinţilor Români din Închisorile Comuniste a fost încununat cu gloria uitării ! În acest context, mă întreb dacă vom putea fixa vreodată semnificaţiile de o înaltă ţinută morală care să ne ghideze parcursul nostru existenţial.

Să medităm !

Dacă diferenţa dintre Om şi animal poate fi reprezentată de către principiul etic (Darwin), iar îndatorirea morală şi conştiinţa (Kant) ar putea reprezenta această diferenţă specifică dintre Om şi animal, mă frământă o întrebare contextuală acestor realităţi ideatice, dar raportat la viaţa pragmatică a societăţii actuale:

Putem vorbi despre pierderea conştiinţei morale a omului de tip nou, „liberat” de sub jugul totalitarismului, dezlegat, scăpat şi aruncat într-o lume în care libertăţile de alegere, de exprimare, de mişcare etc. reprezintă imperativele manifestărilor umane prezente?

Foarte mulţi prieteni, inclusiv Tu, au ajuns în contexte care le-au determinat constatări şi discursuri privind starea precară a trăsăturilor umane desfigurate de o multitudine de episoade istorice pe care fiinţa românescă a trebuit să le traverseze pe parcursul devenirii sale naţionale până în prezent: de la ură la trădare, de la umilirea fiinţei la torturarea “intelighenţiei” naţionale şi denigrarea valorilor universal-umane româneşti, finalizând cu falsificarea propriei noastre istorii, denaturarea adevărului dar şi cu manifestarea amplă, în zilele noastre, privind aspectele de manipulare şi contrafacere atât a realităţilor istorice (mistificate) cât şi a realităţilor postrevoluţionare dirijate – din interes – în interesul celor care şi-au asumat roluri de invocatori şi creatori de sisteme – atât de gândire cât şi de trăire.

Mă îndoiesc ca mulţimea de indivizi postdecembrişti (1989), îndoctrinată de materialism-dialectic şi idealurile sale, să se fi adaptat principiilor şi valorilor lumii libere, dacă însăşi aceste principii şi valori au fost desfigurate, contorsionate şi redefinite, funcţie de interesele celor interesaţi să manipuleze un popor întreg care să piardă, încă o dată, la nivelul unei noi etape istorice, pe aceeaşi mână … adică pe mâna sa! Această pierdere intervine în contextul în care societatea românească a fost îngenunchiată, până în prezent,  de către o continuă stare de criză: de la criza existenţială până la cea spirituală.

Şi dacă experimentul înfometării şi al terorii a dat roade, în prezent ne aflăm în plin experiment de destructurare spiritual-morală, în fond axiologică, a poporului român !

Poporul şi răspunderea morală !?

Nu putem afirma că Omul, prin animalitatea sa fiziologică, se poate situa în afara binelui sau a răului; doar animalul, prin lipsa sa de conştiinţă, se poate situa şi în afara binelui şi în afara răului, ca regulă apriorică existenţei sale; însă Omul, această “trestie cugetătoare” a lui Pascal, este implicat prin propia sa existenţă, ca parte manifestă, ori în interiorul binelui ori în interiorul răului, funcţie de capacitatea sa de înţelegere, de alegerea sa cât şi de voinţă, situându-se, în aceste condiţii, ori de o parte ori de alta, raportat inevitabil la propria conştiinţă cât şi la binele social dezinteresat şi necesar.

Acest bine social necesar ar trebui să reprezinte starea de echilibru între material” şi „spiritual”, astfel încât libertatea de a alege şi a se manifesta să poată fi dezinteresată, în virtutea atingerii progresului uman invocat de către toţi făcătorii de bine” (scuze limbajul licenţios), atât la nivel individual cât şi la nivelul întregii societăţi româneşti.

Manipularea maselor de oameni prin inocularea capacităţii libere de a alege, la nivel individual, atrage după sine răspunderea faptelor, context în care putem vorbi despre răspunderea propriu-zisă a poporului, ca sumă de individualităţi, faţă de ceea ce a devenit ! Iar dacă alegerea făcută ca act liber pare” a fi consimţită şi de voinţă, acest aspect atrage după sine şi răspunderea morală.

Interogări de bun-simţ

La nivelul societăţii româneşti nu există un mecanism de măsurare a moralităţii, această măsură nefiind procedurată conform standardelor de calitate mult invocate la nivelul oricărei acţiuni umane (profesionale, sociale etc).

La nivel individual, s-a perpetuat invocarea moralităţii contextuale, în care ori dă bine să discuţi despre aceasta ori se trece în ridicol acest capitol.

Inevitabil vă adresez o serie de întrebări care pentru mine au rămas suspendate în indiferenţa cotidiană a acestor acţiuni umane, la care însă aştept un răspuns din partea celor care îşi asumă rolul de coordonatori ai destinelor umane de la nivelul fiecărui palier din structura operaţională a societăţii româneşti:

1. A devenit desuet aspectul moral” al vieţii umane româneşti astfel încât judecata morală” va trebui recâştigată în domeniul acţiunii şi al asumării faptelor exprimate în peisajul societăţii actuale contrafăcute?

2. Putem discuta despre înfăptuirea justiţiei morale ca înfăptuire a actului de justiţie, pentru ca astfel să se poată înfăptui, la nivelul fiinţei româneşti, adevărul adevărat, care să poată avea ca finalitate înfăptuirea echilibrului socio-economic şi spiritual al naţiunii creştine române?

3. Unde se situează astăzi personalitatea românească în ansamblul existenţei sale europene ?

4. Poate fi morala expresia rupturii între nevoi/ trebuinţe şi existenţa socială ?

Sunt doar câteva interogări pe care mi le adresez şi vi le adresez către meditaţie. Deoarece punctul meu de vedere este acela că morala” nu poate fi călcată în picioare şi terfelită, supusă intereselor egoiste, egocentriste, ale materialismului pur economic, incert şi oscilant din ziua de astăzi. Consider că expresia idealului libertăţii s-a transformat într-o crudă încercare de supravieţuire spirituală care este zilnic faultată de interese economice şi, implicit, de putere.

Autonomia binelui universal poate fi descris ca fiind o iluzie tocmai pentru faptul că ceea ce este bine pentru mine acum poate să nu reprezinte, pentru tine, o necesitate; această situaţie se prezintă astfel ori pentru că ai traversat şi împlinit etapa înfăptuirii nevoii acestui bine, ori nu ai ajuns, încă, la această etapă de dezvoltare, situându-te pe traseul care conduce către acea stare de bine dorită. Dar nu tot ce este bine este şi moral, lucru asupra căruia trebuie să veghem !

Ca un exemplu de netăgăduit putem identifica, în malaxorul istoriei noastre recente, pe cei ce au rezistat ispitelor sistemului  şi care au mărturisit credinţa în adevăr, comportamentul moral şi libertatea de conştiinţă, transmiţând posterităţii, adică noi şi urmaşii noştri, că nu doresc să fie răzbunaţi. Aceştia sunt Sfinţii Români din Închisorile Comuniste, uitaţi şi ei, ca mulţi alţi români (devotaţi crezului lor înălţător), de către societatea actuală în care oportunismul, perfidia, înşelătoria, minciuna sunt valori ale modului personal de a trece prin viaţă invocând supravieţuirea, asigurarea unui trai mai bun, pentru “a nedescurca” – cum afirmăm de cele mai multe ori !

Impulsul moral către ceva înalt nu mai reprezintă astăzi năzuinţa vieţii spirituale, idealul însuşi fiind răsturnat: nu Eul spiritual înfăptuit contează acum ci Eul pur material, afişat, pozat, înzorzonat cu acareturi, golit de substanţa vie a existenţei care poate fi, spre exemplu, “crezul” că putem înfătui actul moral de dreptate socială, imperativ astăzi poporului român, pentru a nu repeta faptele reprobabile din istoria noastră recent şi a pune în drept dreptatea înfăptuită.

Observăm în subconştientul colectiv românesc vehicularea unor idei de genul:   “Morala este pentru alţii, pentru noi e mai bine să fim tari, şmecheri, chiar indiferenţi şi nepăsători la exitenţa noastră imediată, tocmai pentru a demonstra altora, celorlalţi, ce am devenit în mizerabila noastră trecere prin viaţă !”,

sau:

Sfinţii Români din Închisorile Comuniste au dat exemplul lor ... dar nu pentru Noi! Ce le-a trebuit spectacol !? Au luptat cu regimul comunist ... da’ pentru noi?

Nu ne mişcă nimic atunci când observăm că aceşti „Sfinţi”, care au pătimit umilinţele şi atrocităţile unui sistem social subuman, tocmai pentru afirmarea fiinţei româneşti, sunt încununaţi cu gloria uitării, în fapt ca oricare alt lucru ce manifestă o înaltă ţinută morală autentică!

În concluzie: Să gândim împreună!

Mă întreb: vom putea stabili, o dată şi bine, ce anume ar putea avea semnificaţie morală pentru poporul nostru astfel încât trecerea noastră prin lume să poată fi ancorată în stâlpi ai rezistenţei şi exemplului, ai asumării şi formării de conştiinţe libere şi determinate,  pentru ca unitatea de neam şi ţară să ne individualizeze în mozaicul naţiunilor ca un popor respectat, demn, devotat şi luptător întru’ crezul său: unitate, dezvoltare şi înălţare în rândul naţiunilor pe care dorim să le ajungem din urmă, cel puţin din punct de vedere al exerciţiului libertaţii asumate, în vederea înfăptuirii dreptăţii sociale?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite