Shigeo Mutsushika, fost profesor al descendenţilor Împăratului Japoniei: „UE favorizează economic China. Asta deranjează“

Shigeo Mutsushika, fost profesor al descendenţilor Împăratului Japoniei: „UE favorizează economic China. Asta deranjează“

Profesorul Shigeo Mutsushika afirmă că a avut experienţe nefericite chiar şi cu intelectuali români

Profesorul Shigeo Mutsushika spune că şefii statelor europene au obiceiul de a se duce „îngenuncheaţi“ la Beijing şi de a acorda facilităţi economice Chinei, periclitând securitatea în zona Asia-Pacific.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vorbeşte limba română şi ne cunoaşte obiceiurile. Atât pe cele bune, cât şi pe cele rele. A studiat la Bucureşti şi s-a căsătorit cu o româncă. Este profesorul Shigeo Mutsushika, specialist în Relaţii Internaţionale. A umblat cam prin toată Europa de Est pentru a analiza evoluţiile politice, economice şi sociale din ultimele decenii. Experienţa acumulată „pe teren" l-a condus direct spre Casa imperială japoneză, acolo unde le-a vorbit descendenţilor acesteia despre realităţile din România şi din spaţiul ex-sovietic. Shigeo Mutsushika a acceptat să detalieze,„La masa Adevărului", şi motivele pentru care Japonia este nemulţumită de modul în care acţionează Europa la nivel diplomatic. În rândurile de mai jos veţi înţelege în ce fel noi, românii, am putea juca inteligent o nouă carte de politică externă.

CARTE DE VIZITĂ

- Shigeo Mutsushika s-a născut la 22 aprilie 1952, la Nagoya, Japonia.
- Master în Relaţii Internaţionale la Tokio (1978).
- Doctor în Drept la Bucureşti (1985).
- Din 1989 şi până în prezent a parcurs toate treptele carierei universitare.
- Este profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea din Shizuoka, Japonia.
- Este directorul Centrului de Cercetare al Europei Extinse din cadrul Universităţii din Shizuoka.
- A fost profesor pe problemele Europei de Est al fiicei Împăratului Japoniei şi al unuia dintre fiii acestuia.

„Împăratul nu are voie să se implice în politică"

„Adevărul": Publicul românesc a fost impresionat de solidaritatea poporului japonez după tragedia produsă la 11 martie, în urma cutremurului. Care este „secretul" puterii japonezilor de a se ridica şi de a reconstrui mereu?

Shigeo Mutsushika: Nu este un secret, bineînţeles. Gândiţi-vă cum au trăit strămoşii mei în insula Japoniei timp îndelungat. Strămoşii noştri au avut parte de multe necazuri precum cutremure sau explozii ale vulcanilor, inclusiv a muntelui Fuji, taifunuri şi fel de fel de alte catastrofe naturale care au atacat poporul japonez. În asemenea conjuncturi au trăit japonezii. Asemenea situaţii au creat o filosofie de viaţă, şi anume de a ne adapta chiar dacă natura e câteodată neprietenoasă cu noi. Japonezii trebuie să se pregătească bine pentru asemenea cazuri. Dar dacă vin catastrofele - explozii vulcanice, cutremure, taifunuri - noi ştim că nu putem face nimic şi că trebuie să aşteptăm liniştiţi, calmi, până când acestea trec. Aşa cum au făcut acum japonezii. După ce trece necazul, ne apucăm să ridicăm, să începem reconstrucţia. Gândirea aceasta vine de la shintoism. Deci, gândirea shintoistă a apărut în asemenea situaţii de luptă cu natura.

Nici măcar puternica dezoltare tehnologică nu a ajutat prea mult Japonia...

Exact. Vedeţi acum ce s-a întâmplat, în pofida dezvoltării tehnologice. Iar japonezii sunt specialişti în cutremure. S-au pregătit cât au putut, dar imaginaţia şi puterea omului au limite.

Împăratul Japoniei care are apariţii mediatice foarte rare s-a adresat poporului în acest context. Cum trebuie interpretat mesajul Împăratului Akihito?

Poporul în mod sigur e foarte mulţumit că Împăratul i s-a adresat într-o asemenea situaţie şi că l-a încurajat să facă eforturi, să aibă răbdare şi să înceapă reconstrucţia. Deci, asta este o atribuţie pe care o are Împăratul, ca simbol al poporului japonez.

De ce ieşirile sale publice sunt atât de rare?

În primul rând, împăratul are foarte multe funcţii. Primeşte ambasadori - sunt cam 200 de state independente -, primeşte şefi de stat şi face, din când în când, vizite în localităţile Japoniei pentru a se întâlni cu poporul. Regula, după câte ştiu, este ca la începutul anului, în fiecare an, să primească poporul care face vizite la Palat. În plus, de ziua sa de naştere, se adresează poporului japonez prin televiziune. Îşi expune opinia despre starea naţiunii, dar fără să se refere la politică.

Există o prevedere constituţională care limitează implicarea politică a Împăratului?

Exact. Pur şi simplu este simbolul poporului japonez şi, în mod explicit, nu are voie să se implice în politică.

După ce trece necazul, ne apucăm să ridicăm, să începem reconstrucţia. Gândirea aceasta vine de la shintoism.

„Deşteaptă-te, japonezule!"

Ca profesor aţi constatat vreo diferenţă între modul în care înţelege tânăra generaţie de japonezi solidaritatea în momente dificile şi modul în care a înţeles-o generaţia care a trăit nefericitele momente Hiroshima şi Nagasaki?

Eu cred că este o discrepanţă mare între generaţia noastră şi generaţia tinerilor japonezi care nu a avut o asemenea experienţă negativă. Nici n-au avut cum să simtă... Când s-au născut ei, Japonia era foarte dezvoltată, era înfloritoare. Ei au avut tot ce şi-au dorit. Cutremurul acesta este un punct de pornire pentru tineri, care încep să se gândească la faptul că viaţa reală e grea. Deci, cred că încep să se gândească nu numai la viitorul lor, ca atare, ci şi al naţiunii japoneze, şi chiar al lumii. Dumneavoastră spuneţi „Deşteaptă-te române!", dar în cazul acesta noi spunem „Deşteaptă-te, japonezule!". Cred că acesta va fi un nou punct de pornire pentru toţi japonezii, inclusiv pentru tinerii japonezi.

E un îndemn la regăsirea solidarităţii de altădată.

Da! Îmi pare foarte rău pentru victime, al căror număr depăşeşte - aşa se zice! -28.000 de persoane şi, totuşi, pe undeva, în tot dezastrul acesta, este şi un bine: avem şansa de a reface totul mai bine, iar generaţia tânără are oportunitatea de a se implica în această reconstrucţie. Aş vrea să mulţumesc poporului român care a acordat şi acordă simpatie poporului japonez...

Şi susţinere deplină.

Voiam să spun că în toată istoria noastră, după momentele de grea încercare, populaţia s-a unit şi a căutat metode pentru a depăşi criza. Deci, şi de data asta avem şansa de a reconstrui economia şi chiar societatea japoneză.

Shigeo Mutsushika (stânga) crede că Uniunea Europeană aplică dublul standard în relaţia cu China 

Se putea vorbi despre existenţa vreunei crize în Japonia, înaintea cutremurului? S-a resimţit criza financiară?

Da. Economia japoneză a stagnat de la mijlocul anilor '80. De atunci a continuat în aceeaşi stare, ceea ce a fost o premieră pentru economia japoneză. Eu nu sunt economist şi s-ar putea ca interpretarea mea să fie greşită. Totuşi, structura politico-economică care a asigurat aşa-zisul „miracolul japonez" nu mai poate să asigure dezvoltarea economică pe mai departe. De aceea, specialiştii japonezi şi guvernul japonez încercau să găsească o soluţie pentru a ieşi din criza economică, din stagnarea economică. A durat cam 20 de ani şi a venit criza economică mondială. Iar acum a venit un cutremur foarte mare, care va afecta foarte mult economia japonează. Asta e sigur, e fără îndoială!

Se confrunta Japonia cu o criză demografică înainte de acest trist eveniment?

Da. Tendinţa generală era de descreştere demografică. O cauză ar fi că s-a asigurat egalitatea între bărbaţi şi femei în cadrul muncii. Femeile se bucură de lucru şi nu prea doresc să se căsătorească. De ce şi-ar întemeia familii, să se chinuiască, dacă se pot bucura aşa de mult de libertatea de muncă? În al doilea rând, într-adevăr, trebuie să recunosc că nu prea sunt protejate femeile care sunt căsătorite. Nu sunt lăsate să lucreze în continuare, după ce se căsătoresc.

Se păstrează tradiţia japoneză în cadrul familiei.

Şi legislaţia e de vină. Trebuie construite mai multe creşe şi grădiniţe unde să fie îngrijiţi copiii mamelor care lucrează în întreprinderi. Acestea nu prea sunt asigurate şi, până când creşte copilul, serviciul trebuie întrerupt. În plus, aşa cum aţi spus dumneavoastră, există tradiţia. Şi nu numai tradiţia! Într-adevăr, pentru copii trebuie să fie cineva acasă să-i educe. Dacă amândoi soţii sunt plecaţi la lucru, e cam greu de crescut un copil.

Cutremurul acesta este un punct de pornire pentru tineri, care încep să se gândească că viaţa reală e grea.

„UE favorizează economic China. Asta deranjează"

Cum priviţi tendinţa Chinei de a deveni dominantă la nivel global?

Acesta este un lucru normal din punct de vedere al populaţiei şi al economiei Chinei. China a avut potenţial de mult, dar a fost în adormire. Ceea ce numim noi „sleeping dragon". China a dormit, dar noi ştiam că se va trezi cândva. Şi, într-adevăr, s-a trezit. Tocmai de aceea Dr. Henry Kissinger a menţionat, în septembrie anul trecut, la Londra, că lumea ar trebui să trateze China aşa cum trebuie, să nu se repete greşeala făcută în cazul Germaniei. La acest capitol trebuie menţionat că, în primul rând, Uniunea Europeană are dublu standard. Uniunea Europeană a pus condiţionalitate României şi celorlalte state est-europene, dar Uniunea Europeană nu face o asemenea condiţionalitate când este vorba de relaţiile cu China. Toţi şefii de stat din UE merg în China îngenuncheaţi şi vor să promoveze relaţii economice bilaterale, fără condiţionalitate, neinteresandu-se de stabilitatea zonei Asia-Pacific. Şi asta deranjează foarte mult şi poate contribui la instabilitate şi insecuritate în această zonă. Deci, dacă Uniunea Europeană doreşte să fie actor mare pe plan internaţional, atunci trebuie să se comporte cu responsabilitate.

Aşadar, consideraţi că UE favorizează economic China?

Da. Totodată, trebuie remarcat că statul chinez s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere economic şi militar. Fiind deja o putere mondială, şi China trebuie să se comporte cu responsabilitate, trebuie să reprezinte un factor de stabilitate pe plan mondial. Din păcate însă, statul chinez vrea să-şi întărească relaţiile de colaborare cu ţările în curs de dezvoltare, inclusiv cu ţările din Africa, fără a le cere acestora să se democratizeze, aşa cum cer SUA şi UE. Sub acest aspect, comportamentul Chinei reduce mult efectul condiţionalităţii pentru democratizare, urmărit de SUA şi UE.

Iată ce se întâmplă în Libia...

Acolo comunitatea internaţională promovează o politică externă pentru democratizare. În schimb, de ce China promovează o asemenea politică externă, care nu ţine cont de democratizarea din ţara respectivă? O promovează pentru că politica lor externă este legată de politica internă. Modelul Chinei este foarte interesant. Dumneavoastră cred că ştiţi cum a fost modelul socialist sovietic.

Din nefericire, ştim...

Exact. Sistemul politic şi sistemul economic sunt bine combinate. Deci, dacă începe descentralizarea pe plan economic, asta atrage şi descentralizarea pe plan politic. Dacă ne uităm la experienţa pe care URSS şi alte state est-europene au avut-o, modelul Chinei este foarte interesant. Pe plan politic domină un singur partid, iar pe plan economic există descentralizare. China a echilibrat sensibil aceste două fenomene - politic şi economic. Pentru ca Partidul Comunist să menţină un asemenea echilibru şi să aibă putere, apelează la patriotismul extrem. De exemplu, în şcoli se face educaţie patriotică criticandu-i dur pe japonezi şi militarismul japonez, aspecte care nu mai sunt de actualitate. Dacă ei continuă într-un asemenea fel educaţia şi politica internă, e firesc să nu poată promova o politică externă sănătoasă. Deci, noi trebuie să discutăm serios despre politica internă a Chinei care este legată cu politica externă. Bineînţeles, noi dorim ca statul chinez să fie democratic şi prosper deoarece ne este vecin.

Toţi şefii de stat din UE merg în China îngenuncheaţi şi vor să promoveze relaţii economice bilaterale, fără condiţionalitate, neinteresându-se de stabilitatea zonei Asia-Pacific. Şi asta deranjează foarte mult.

„Putem stabiliza împreună zona fostei URSS"

Va putea China să se adapteze unui sistem democratic, având în vedere dimensiunile ei demografice? Dacă şi-ar deschide graniţele, ce s-ar întâmpla?

Problema internă a Chinei este exact o problemă globală. Tocmai de aceea v-am spus că trebuie să discutăm pe plan mondial problema internă a Chinei, chiar dacă sunt unii care susţin că e o problemă de suveranitate. Pentru că, aşa cum aţi menţionat şi dumneavoastră, problema populaţiei în China este chiar o problemă globală.

Partidul Comunist ţine sub control această chestiune. În condiţiile pluripartidismului, credeţi că această chestiune demografică ar mai putea fi gestionată?

Ca perioadă de tranziţie, ar putea fi util un asemenea model de regim dictatorial pentru dezvoltare economică. Aşa cum am avut experienţa cu Coreea de Sud, cu Singapore, cu Taiwan şi aşa mai departe, dar treptat-treptat trebuie introdus procesul de democratizare şi descentralizare.

Ar putea fi România pentru Japonia o poartă de intrare în Uniunea Europeană? România prezintă interes ca stat?

Concepţia mea despre politica externă a Japoniei este că trebuie să fie extinsă din punct de vedere geografic şi dimensional. Adică politica externă a Japoniei este bazată pe trei stâlpi: alianţa cu SUA, bunele relaţii de vecinătate şi cooperarea sub egida ONU. Dar trebuie adăugat şi al patrulea stâlp şi anume acel „arc de libertate şi prosperitate" ce a fost introdus în noiembrie 2006 şi la care nu ne mai referim din cauza schimbării puterii politice. Dar concepţia rămâne, dacă Japonia doreşte să joace un rol global. Japonia trebuie să întărească relaţiile nu numai cu SUA, ci şi cu Uniunea Europeană şi NATO. Împreună cu ele, noi trebuie să contribuim la stabilitatea şi prosperitatea zonei euro-asiatice şi atunci România, care se află în partea estică a Europei şi în partea vestică a Euro-Asiei, poate colabora cu Japonia pentru a stabiliza zona fostei URSS.

Pe ce segmente credeţi că s-ar putea dezvolta relaţia României cu Japonia?

Bineînţeles, sunt mai multe dimensiuni - politic, economic şi cultural. Guvernul japonez e specializat în politica externă bazată pe economie. Asta e tradiţia după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar relaţiile bazate pe politică şi economie sunt destul de fragile şi schimbătoare în funcţie de conjunctură. Însă relaţiile culturale sunt relativ stabile, odată ajunse la un anumit nivel. De ce vă spun asta? Acum câţiva ani, Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei m-a rugat să fac o vizită la Bucureşti, la Varşovia şi la Kiev şi să scriu un raport despre cum funcţionează ajutorul finaciar al guvernului japonez pentru dezvoltarea culturală în aceste trei state. Când am ajuns la Varşovia, plecând de la Bucureşti, am fost frapat de legătura culturală strânsă dintre Polonia şi Japonia şi am rămas impresionat. Din păcate, în România nu am simţit aşa ceva. Atunci mi-a venit ideea că şi între intelectualii japonezi şi cei români trebuie să facem acelaşi lucru. Dacă ne înţelegem reciproc cultura, atunci relaţiile bilaterale vor fi foarte stabile. Reciprocitatea în cultură este baza dezvoltării.

Punând ceva mai pragmatic problema, credeţi că Japonia ar fi interesată să participe la dezvoltarea infrastructurii în România?

Din păcate, la ora actuală, participarea Japoniei la dezvoltarea infrastructurii în România este destul de limitată. Mai sunt multe de făcut sub acest aspect, cu toate că sunt deja destul de multe întreprinderi în România.

Există perspective de dezvoltare a acestor investiţii japoneze în România?

Cred că da, dar nu ştiu care va fi efectul economic al catastrofei naturale prin care am trecut.

Noi trebuie să contribuim la stabilitatea şi prosperitatea zonei euro-asiatice şi atunci România, care se află în partea estică a Europei şi în partea vestică a Euro-Asiei, poate colabora cu Japonia pentru a stabiliza zona fostei URSS.

„Pentru japonezi e cam greu să înţeleagă mentalitatea românilor"

Cunoaşteţi intelectuali români vorbitori de limbă japoneză?

Sigur că da! Chiar şi pe vremea socialismului, atunci când statul român a fost închis total către statele Occidentale, inclusiv către Japonia, au fost intelectuali români care s-au interesat de cultura japoneză şi care s-au străduit să înveţe singuri această limbă.

A crescut numărul lor după 1989?

Chiar înainte de 1989, Fundaţia Japonia a trimis în fiecare an un profesor japonez la Universitatea din Bucureşti şi a predat limba japoneză. După 1989, la Facultatea de Litere s-a creat secţia de japoneză. Nu ştiu exact câţi studenţi sunt, dar sunt destul de mulţi. Pe de altă parte, sunt şi mulţi studenţi români care studiază în Japonia.

Aţi discutat cu studenţii români vorbitori de japoneză?

Da. De pildă, Ambasada Japoniei a organizat recent un târg educaţional şi ceea ce a fost o surpriză pentru noi a fost că o grămadă de tineri studenţi au venit şi ne-au abordat în limba japoneză. Ei sunt foarte interesaţi de cultura japoneză, dar problema este că nu ştiu dacă de acum încolo guvernul japonez îi va putea ajuta din punct de vedere financiar. Apoi, în Japonia, la universitatea unde predau eu, am avut şi studenţi din România.
După ce se va depăşi etapa reconstrucţiei credeţi că interesul investitorilor şi al oamenilor de afaceri din

Japonia va creşte în ceea ce priveşte Uniunea Europeană şi, implicit, România?

Ca să atragă atenţia investitorilor japonezi în zona aceasta, mai ales în România, relaţiile trebuie să fie mai strânse nu numai din punct de vedere politic şi economic, dar şi cultural. Dacă noi vom cunoaşte bine România, şi vom auzi tot timpul în Japonia despre România atunci investitorii vor veni să investească aici.

Prin urmare, nu este o foarte bună reprezentare a României la Tokio...

Întreprinderile japoneze nu prea cunosc piaţa şi zona aceasta. De obicei, investitorii japonezi sunt interesaţi de Asia şi Pacific pentru că, bineînţeles, geopolitic sunt foarte apropiate şi au tradiţie, şi, foarte important!, modul de gândire este foarte apropiat. Eu sunt obişnuit cu gândirea românilor. Eu am locuit aici şi vorbesc limba română şi ştiu cum gândiţi dumneavoastră. Gândirea românilor m-a ajutat foarte mult chiar în viaţa mea personală, fapt pentru care vă sunt recunoscător. Însă pentru japonezii obişnuiţi, care n-au fost niciodată aici şi care n-au avut niciun contact cu dumneavoastă, e cam greu să înţeleagă mentalitatea românilor. Există o divergenţă destul de mare între modul de gândire al japonezilor şi cel al românilor.

De pildă, punctualitatea este una dintre diferenţele majore. Aici, în Balcani, timpul e relativ...

Ceea ce mie îmi place.

Gândirea românilor m-a ajutat foarte mult chiar în viaţa mea personală, fapt pentru care vă sunt recunoscător.

„Unii nu mai vor să vină aici din cauza necinstei"

Ce vă place cel mai mult în România?

Îmi place foarte mult poporul român - românii sunt foarte ospitalieri, curaţi la suflet şi flexibili. Şi nu au o societate aşa de strictă cum este societatea japoneză. Pe mine mă deranjează rigiditatea societăţii japoneze. Eu am trăit mai mult timp aici, iar caracterul meu se potriveşte cu gândirea şi cultura dumneavoastră. Însă japonezii nu înţeleg aşa ceva. Pentru că s-au născut acolo şi aşa au crescut şi au muncit.

Dar ce vă supără în România cel mai mult?

Ceea ce nu pot ierta este şmecheria în sens rău. Am avut, din păcate, multe necazuri cu oameni necinstiţi, care m-au trădat şi m-au folosit pentru interesul lor, fără niciun pic de politeţe, printre ei fiind chiar şi intelectuali români.

A fost o experienţă extrem de neplăcută...

Colegii mei economişti nu mai vor să vină aici din cauza necinstei. Şi asta îi deranjează cel mai mult pe japonezi. Eu v-am spus că îmi plac românii şi sunt înţelegător şi flexibil, însă, ca om, nu pot ierta un asemenea aspect. Îmi pierd pofta de a continua colaborarea şi chiar şi dorinţa de a discuta.

Credeţi că perioada comunistă a avut o influenţă negativă asupra românilor?

Mai bine să nu puneţi asta pe comunism. Cred că mai degrabă tradiţia balcanică e de vină. Dar mie mi se pare că a început să se schimbe gândirea tinerilor, în ciuda faptului că şi ei sunt influenţaţi de generaţiile mai vechi. Dar a venit raţionalismul gândirii de la UE şi vom vedea.

Aşadar, partea negativă a experienţei dumneavoastră româneşti o constituie şmecheria în sens rău...

N-am avut niciodată asemenea experienţe negative în Republica Moldova. Vorbiţi aceeaşi limbă, dar caracterul e cam diferit.

Experienţele dumneavoastră negative s-au rezumat la Bucureşti sau au apărut şi în restul ţării?

Mai ales în Bucureşti, într-adevăr. Dacă trec de Bucureşti, oamenii din localităţile mai mici sunt cumsecade. Ăsta e un lucru normal, chiar şi la Tokio. Oamenii de acolo se comportă destul de rece spre deosebire de japonezii care trăiesc în zona rurală şi care sunt mai ambili. Asta este tendinţa generală.

Am avut multe necazuri cu oameni necinstiţi, care m-au trădat şi m-au folosit pentru interesul lor, printre ei fiind chiar şi intelectuali români.

„Poporul şi în special tinerii îşi pierd cheful de muncă"

Aţi trăit în România şi în perioada comunistă?

Da.

Câţi ani aţi trăit?

Şapte ani. Începând cu anul 1979.

Aţi făcut studii universitare în România?

Da. Am făcut doctoratul ca să scriu despre politica externă autonomă a Romaniei faţă de URSS. Atunci când eram eu student la masterat, la Tokio, Parlamentul japonez a început să discute despre „finlandizarea Japoniei". Şi atunci m-am hotărât să vin aici, să cercetez subiectul sus-menţionat şi, cu ajutorul surselor româneşti, să învăţ şi eu limba română şi să cunosc gândirea poporului român. Sunt foarte mulţumit că am venit aici şi că am putut să cunosc realitatea de aici.

V-aţi şi căsătorit în România...

Da, şi ne înţelegem foarte bine. Avem familia noastră fericită.

Arăta mai bine România înainte de 1989 faţă de cum arată acum?

Eu ştiu că multă lume plânge după perioada aceea. Se spune că a fost mai bună, că salariul era asigurat şi că vara concediile erau garantate.

Sunt unii români nostalgici...

Eu ştiu aceste lucruri, însă s-a schimbat totul spre bine. Ştiţi, atunci, cetăţenii străini nu puteau comunica cu cetăţenii români, ceea ce era anormal. În lege scria explicit asta. Am avut experienţe neplăcute la instituţiile de atunci. Dar acum e superb, e plăcut şi putem vorbi deschis, aşa cum o fac cu dumneavoastră. De aceea am făcut multe vizite la diferite instituţii şi am discutat liber cu toate lumea. Acum mi-am schimbat părerea.

Înainte de 1989 nu aţi reuşit să vorbiţi cu românii, aşa cum v-aţi fi dorit?

Nu, şi asta este baza, factorul primordial pentru a înţelege un popor. Şi este factorul determinat. România s-a schimbat în bine şi sunt foarte mulţumit că a reuşit să devină membră a UE şi a NATO. Însă au mai rămas unele probleme de rezolvat. Guvernul şi poporul trebuie să continue calea spre democratizare, corupţia trebuie eliminată şi justiţia trebuie să fie independentă faţă de politică. Dacă continuă să existe corupţia şi justiţia nefuncţională de acum, atunci încotro va merge societatea românească? Normal că poporul şi în special tinerii îşi pierd cheful de muncă. Societatea trebuie să fie cinstită, iar oamenii trebuie să fie egali în faţa legii. Atunci tinerii vor avea chef să trăiască, să înveţe şi să muncească aici, în ţara lor.

Dacă continuă să existe corupţia şi justiţia nefuncţională de acum, atunci încotro va merge societatea românească?




citeste totul despre: