Sfânta mare naivitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aţi observat că, atunci când cineva vorbeşte despre sine însuşi, are întotdeauna dreptate? Că a furat, că a înşelat, că a ucis, veţi observa cum îşi limbă plimba-n gură şi face din alb negru şi din ţânţar armăsar.

Acuzaţiile sunt insinuări nedemne, dovezile, malversaţiuni politice, faptele dovedite, realizări măreţe. Nu vă frecaţi mâinile cu satisfacţie, aidoma lui Titircă Inimă-Rea („bate-n ciocoi!“), căci regimul laudei de sine e la fel de prezent şi de partea cealaltă a baricadei. Duşmanul (sau adversarul) e întotdeauna un monstru, un scelerat, un zgârcit, un incompetent, un înfumurat, spre deosebire de cel care constată ritos toate astea. Opinentul nostru e puritatea întruchipată. Fenomenul e prezent şi pe Facebook. Toţi cei care se raportează la lumea exterioară o fac din perspectiva superiorităţii lor morale. Nu cred că are rost să ne facem probleme cu ei. Îi recunoaştem imediat exact după această trăsătură. Nimic din păcatele, slăbiciunile şi minciunile lumii nu îi atinge în drumul lor triumfal.

Pe lângă toţi aceşti propovăduitori, trăieşte pe meleagurile noastre un soi de cetăţean care suferă de o cronică lipsă de imaginaţie şi de o sete de adevăr absolut. În lipsa vreunei funcţionalităţi precise, în lipsa vreunei păreri proprii, el se agaţă ca scoica de carena vasului, călătorind în lumea ideilor absolute, alături de cavalerul fără pată care îi oferă cel mai convenabil adevăr. Nici nu-i trece prin cap că adevărul e incomod şi supărător, tocmai pentru că e… adevăr şi nu ţine seama de ideologie, politică sau ipocrizie. Să nu credeţi că „naivii“ au vreun interes, aşa cum au idolii lor. Preluând idei şi expresii pe nemestecate, ei îşi pun la adăpost fiinţa sensibiloasă şi iritabilă de orice îndoieli. Viaţa lor devine mai lină şi mai armonioasă. Fengşuiu’ lor se mişcă natural. În fine, supa (sau ciorba) de citate, vorbe de duh, expresii celebre le hrăneşte de minune orgoliul. Repet: sunt oameni nevinovaţi. Nenorocirea e că nu-şi trăiesc viaţa lor, ci pe a altora, fără să ştie cât de scurtă şi irepetabilă le e viaţa.

Se spune că, pe rug fiind, Jan Hus a văzut o băbuţă aruncând un vreasc la rugul lui. A zis: «O, sfântă naivitate!».

Aşa se umple universul de zgomote de fond. Aşa se împachetează puţinele valori în hârtie de împachetat. Aşa aflăm că Norvegia fură copii, pentru a-i transforma în roboţi. Supravegherea persoanelor fără mandat e în folosul lor. Salarii mici pentru a fi competitivi şi o viaţă fără consum, pentru că nu ne permitem. Bătaie pentru copii, cu nuiaua, pentru că sufletul lor e în Iad. Bănci care câştigă întotdeauna, clienţi care pierd întotdeauna. Islamişti în blană de oaie, cruciade împotriva Crăciunului şi a creştinismului. Să declarăm război Rusiei. Să-i trimitem pe asistaţi şi pe ţigani la muncă silnică. Să-i impozităm la sânge pe micii afacerişti, să pupăm in c… marile companii. Să plecaţi, dacă nu vă place, din ţara noastră. Să-l scoatem pe Voiculescu din temniţa comunistă. Să-l băgăm pe Băsescu la mititica. Să nu mâncaţi carne. Să nu fumaţi. Să nu vorbiţi neîntrebaţi. Homosexuali, atei, complotişti, trădători. Săracii să moară. Bogaţii să moară. Impozitaţi totul. Nu impozitaţi nimic. Vindeţi totul. Nu vindeţi nimic. Şi în spatele acestor idei de-a gata se aliniază oşti de fraieri care fac din ele steaguri şi paloşe.

Se spune că, pe rug fiind, Jan Hus (care luptase pentru o biserică în limba cehă) a văzut o băbuţă aruncând un vreasc la rugul lui. A zis: „O, sfântă naivitate!“.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite