Scrisori apocrife

Un document, nici asumat, nici negat de reprezentanţii guvernului Ponta, infirmat doar de purtătorul de cuvânt al PSD, dl. Cătălin Ivan, document ce pare a fi cel puţin un draft al noii scrisori de intenţie adresată FMI, dacă nu chiar scrisoarea însăşi, a încins atmosfera numeroaselor tele-dezbateri politico-economice din cursul săptămânii trecute.

Conţinutul prezumat al scrisorii, de natură să provoace coşmaruri mai tuturor românilor şi să îi determine să aştepte cu spaimă ziua de 1 ianuarie 2014, anunţă ceea ce, în termeni de specialitate, se cheamă o creştere semnificativă a “bazei de impozitare”, iar în limbajul comun al cetăţeanului de rând reprezintă noi ori majorate biruri pe care ar urma să le plătim fiecare dintre noi. Care biruri se vor adăuga celor deja anunţate a intra în vigoare la 1 septembrie, dar şi creşterilor de preţuri ce vor deveni realitate tot de la această dată şi care, după declaraţiile înalţilor responsabili guvernamentali, se impun spre a compensa scăderile încasărilor la buget ce vor interveni după scăderea la 9% a TVA-ului la pâine. Scădere pe care cei mai mulţi analişti economici o califică drept măsură fiscală cu caracter politic, fără prea mari şanse de a se regăsi în mod benefic în portofelul contribuabilului şi salariatului român.

 S-au auzit voci care s-au lansat, în chip digraţios-patriotic şi naţionalist, în filipice la adresa  Fondului. Care au “demascat” zgomotos, caracterul hain al acestuia, intenţiile sale de a îngenunchia România şi de a o aduce în stare de faliment.  Preconizatele creşteri se vor petrece nu fiindcă aşa ar dori demonizatul FMI care, în fapt, nu vrea decât să se asigure că România va avea suficienţi bani la buget, fie şi numai pentru a-i rambursa banii împrumutaţi cu rost sau fără. Ci pentru că, fie incapabil, fie nedornic să facă cu adevărat reforme, inapt să asigure o colectare eficientă, să stopeze evaziunea fiscală, să pună stavilă economiei necontabilizate, să acceseze fonduri europene (iar ministrul de resort, Eugeniu Orlando Teodorovici, pare de neclintit, în pofida ineficienţei sale), Executivul recurge la cel mai simplu dar şi la cel mai păgubos mijloc de acoperire a găurilor bugetare-taxe şi impozite sporite.

Invitat miercuri, 7 august, în studiorile Realitatea tv, ministrul delegat pentru buget, dl. Liviu Voinea, s-a mulţumit să justifice viitoarele noi impozite ca şi proiectata creştere a celor existente afirmând  că „nu poţi avea impozite ca în Est şi cheltuieli ca în Vest”. Dl. Voinea nu a scos însă nici un cuvânt despre slabele performanţe ale guvernului pe care îl reprezintă în colectarea taxelor şi impozitelor deja existente. Nu a făcut nici o referire la faptul că în estica Românie se plătesc deja aproximativ 107 impozite, adică de vreo şase ori mai mult decât se întâmplă în ţările UE. Se prea poate ca luate individual impozitele actuale să nu fie chiar foarte mari, dar cumulate acestea se ridică la o cifră substanţială. Ministrul bugetului a uitat că TVA-ul în România e de 24%, unul dintre cele mai mari din lume, adică mai ceva ca în Vest. Domnul Liviu Voinea nu a spus nici că în teoria economică supraimpozitarea e percepută doar ca o soluţie de moment, generatoare de situaţii imprevizibile şi inaptă să determine dezvoltare de durată. Indiciu clar că una e ce le predă dl. Liviu Voinea studenţilor domniei-sale, alta e tratamentul pe care el şi colegii săi de guvern se pregătesc să îl aplice românilor.

Dl. Voinea nu s-a arătat deloc dispus să bage de seamă că strategiile la care recurge Cabinetul din care face parte sunt identice, sunt copiate la indigo după cele la care s-au gândit să facă apel guvernele anterioare conduse de Emil Boc şi de Mihai Răzvan Ungureanu, soluţii pe care nimeni altul decât chiar domnia-sa le punea la zid şi le califica drept aberante, ineficiente şi heirupiste de la microfoanele cu volum supra-reglat ale Antenei 3 pe unde trecea relativ frecvent până în mai 2012. Şi tot dl. Voinea a uitat ceea ce chiar domnia-sa clama din aceleaşi studiouri în vremea când se afla în opoziţie şi anume că nu introduci noi impozite pe vreme de criză. I-a reamintit-o de pe şantierul lăsat în izbelişte Arad-Nădlac, simbol al impotenţei guvernamentale de ieri, de azi, dintotdeauna, preşedintele Traian Băsescu. El însuşi uitând că l-a încurajat pe dl. Emil Boc să pună noi impozite şi taxe, tot în vreme de criză. Realitatea e că succesivele guverne româneşti suferă de o penurie acută de idei noi, se pastişează unele pe altele, nemaiştiind care dintre ele ar trebui să fie adevăratul beneficiar al drepturilor de autor. Din acest punct de vedere, dl. Ponta poate dormi liniştit. Nimeni nu îl va putea vreodată acuza de plagiat.

Tot domnul Liviu Voinea se face acum a nu observa că modalităţile pe care se gândeşte Guvernul să le pună în aplicare în vederea creşterii încasărilor la bugetul asigurărilor sociale de sănătate vor fi de natură să provoace ostilitate din partea aceloraşi categorii profesionale pe care le vizau cu precădere impozitele inventate de dl. Emil Boc spre a masca ineficienţa Statului şi a guvernării domniei-sale în a oferi românilor servicii medicale decente. Unde mai pui că nici azi nu e tocmai clar regimul acestui gen de taxe, că ele sunt labirintice, deschise interpretărilor de orice fel, arbitrariului, că îi pun în situaţia de a fi evazionişti chiar şi pe cei mai conştiincioşi contribuabili, de unde ezitările, abuzurile, cozile nesfărşite şi hărţuiala la care e supusă populaţia la ghişeele Caselor judeţene de sănătate. Iar ceea ce va urma va spori haosul existent.

Nu decalajul dintre impozitele ca în Est şi cheltuielile ca în Vest generează în realitate măsurile fiscale devastatoare care, cu începere de la 1 ianuarie viitor, îi vor sărăci şi mai mult pe români, vor pune sub semnul întrebării supravieţuirea micilor afaceri, vor duce la dispariţia unui însemnat număr de locuri de muncă. Problema e alta. Ştie oricine că în România, din 1990 încoace, impozitele pe salarii aduc mai mulţi bani la buget decât o fac impozitele plătite de marile combinate şi platforme industriale. Şi că nici un guvern, de orice culoare ar fi fost el, nu a putut să pună capăt acestei anomalii.   

De neputinţa aceasta suferă şi actualul executiv. Care e un guvern slab. După unele date, el ar fi în imposibilitatea de a recupera de la marii datornici 226 de milioane de euro, echivalentul taxelor şi impozitelor plătite anual de mai bine de 2,5 milioane de români. Disperat că nu găseşte soluţii active în vederea creşterii încasărilor la buget, guvernul condus de dl. Victor Viorel Ponta acţionează haotic şi bezmetic, îşi aruncă la coş toate promisiunile electorale referitoare la relaxarea fiscală, supraimpozitează munca, nu o stimulează, fiscalizează excesiv creativitatea, se năpusteşte asupra drepturilor de autor, pune între paranteze componenta liberală a alianţei politice ce l-a adus la putere, îşi asumă riscul creşterii birocraţiei, deşi anunţă scăderi de personal în domeniu, îşi asumă deopotrivă riscul stresării românilor de bună credinţă, a plătitorului conştiincios şi cinstit cu scopul dobândirii unei înşelătoare stabilizări macroeconomice şi cu cel al destabilizării bugetului fiecărei familii.

Nu există economist serios care să nu fi atras deja atenţia că o stabilizare obţinută prin aceste metode, cu aceste costuri, e una temporară şi înşelătoare. Că pentru menţinerea ei foarte curând vor fi necesare alte impozite şi alte taxe. Că un asemenea carusel e nesănătos şi neproductiv. Şi tot mai puţin suportabil.

Pentru moment, finanţiştii domnului Ponta nu par să fie deloc sensibili la aceste avertismente. Fac doar aşa cum cred ei de cuviinţă. Cu o omniscienţă şi o suficienţă de natură să aducă aminte de practicile arogante ale atotştiutoarelor guverne Boc. Refuză dialogul şi consultarea. Precum predecesorii lor, guvernanţii de azi sunt surzi la avertismentele că nu e nicidecum bine ca cetăţeanul să resimtă tot mai acut Statul drept un inamic şi nu, aşa cum ar fi firesc, un partener. Doar în Vest cetăţenii percep Statul drept un aliat. În Est e cu totul altfel. O simţim zilnic, pe propria piele.