Scoaterea măştii pe stradă este permisă, în anumite condiţii. Care sunt acestea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Masca este obligatorie şi pe stradă, dar poate fi data jos, pentru scurt timp, în anumite condiţii
Masca este obligatorie şi pe stradă, dar poate fi data jos, pentru scurt timp, în anumite condiţii

În şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă au fost stabilite situaţiile în care persoanele care locuiesc în localităţi unde este obligatorie purtarea măştii de protecţie şi pe stradă, o vor putea înlătura pentru scurt timp.

"În localităţile sau judeţele în care portul măştii de protecţie este obligatoriu în spaţiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minim 2 metri faţă de alte persoane", prevede Hotărârea CNSU. 

   

Purtarea măştii de protecţie şi în spaţii deschise este obligatorie în localităţi unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit 3 la mia de locuitori. 

Bucureştiul, dar şi judeţele Alba, Cluj, Harghita şi Sălaj sunt în scenariu roşu după ce aici rata de pozitivare a depăşit 3 la mia de locuitori. 

În acelaşi timp, 16 localităţi din Timiş, inclusiv municipiul Timişoara, sunt de sâmbătă în scenariul roşu, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit numărul de 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Există o localitate unde rata de infectare depăşeşte chiar 7 la mie, a declarat prefectul de Timiş, Liliana Oneţ. În Timişoara, rata de infectare a ajuns la 3,39 la mia de locuitori,

Şi municipiul Baia Mare şi localităţile Băseşti, Cicârlău şi Săcălăşeni intră în scenariul roşu începând de luni, din cauza depăşirii ratei de infectare cu noul coronavirus de 3 la mia de locuitori.

De altfel, peste 255 de localităţi în toată ţara care au depăşit rata de incidenţă de 3 la mie, iar printre ele se numără 22 de municipii şi 15 oraşe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite