Să facem un nou partid?

Problema este că un singur nou partid nu-i de ajuns.

Ideea începe să prindă tot mai mult printre intelectuali şi în clasa mijlocie: pentru a avea succes, România are nevoie de altceva decât de stilul Traian Băsescu.

Ce te faci însă cu Ponta şi Antonescu? Ei doar încearcă din răsputeri să ne convingă de ceea ce ştiam deja: că Traian Băsescu nu e bun. OK! Şi mai departe? Mai departe, nimic. Cei doi se limitează doar să ne asigure că, dacă azi e întunericul, apoi mâine musai va fi lumina. Aşa că tot mai mulţi se gândesc la un nou partid. Ideea se vântură demult pe forumuri, se dezbate în mediul virtual, ba chiar şi în cel academic.

Problema este că un singur nou partid nu-i de ajuns. Să nu fim naivi: partidul celor buni care va învinge în luptă dreaptă partidele celor răi este, poate, o imagine frumoasă. Dar nu are nimic în comun cu realitatea. Aşa ceva nu vom vedea niciodată. România are nevoie să-şi reconstruiască sistemul politic nu cu un partid, ci cu mai multe, care să reprezinte interesele adesea divergente ale mai multor categorii sociale: industriaşi, manageri, angajaţi, mici întreprinzători, intelectualitatea oraşelor şi intelectualitatea satelor, fermieri, tineri în căutare de job şi aşa mai departe. Că aceste interese pot fi, la un moment dat, armonizate, şi nu opuse prin lupta de clasă, e cu totul altceva.

Dar, pentru a putea construi noi partide, trebuie îndeplinite anumite condiţii. În primul rând, trebuie schimbate legile electorale. Actualul sistem uninominal favorizează partidele deja baronizate la nivel local. Un vot uninominal în două tururi, „ca la primari" - aşa cum a reieşit din referendumul din 2009 - va fi cu adevărat exclusivist. Interesent este că mulţi dintre cei care azi se pronunţă pentru „un nou partid" au susţinut cu entuziasm votul uninominal. Data viitoare să fie mai atenţi!

Apoi, trebuie găsite modalităţi de finanţare a partidelor care să evite dependenţa de o singură sursă şi, deci, de un singur interes. Câţi dintre noi ar da puţin din avutul lor pentru un partid, fie el şi nou? Iar dacă nu ar da, atunci cum te poţi bate cu maşinăria financiaro-propagandistică a actualelor partide? Trebuie apoi rezolvată dilema plăţii politicienilor. Câţi oameni cu cariere demne de remarcat ar veni în politică pentru un salariu de parlamentar sau de ministru de nici 5.000 de lei pe lună? Sau îi trimitem şi pe ei la furat?

Dar, mai presus de toate, trebuie ca societatea să simtă cu adevărat că trebuie să facă ceva, că aşa nu se mai poate şi că oameni noi trebuie aduşi să preia destinele naţiunii. De bună seamă, câţiva entuziaşti şi o mână de conştiinţe. Dar cu aceştia nu se câştigă alegerile, câtă vreme în România profundă voturile mai întâi se cumpără şi apoi se numără de către cine trebuie.