Românii au fost primii: ei călătoresc zi de zi în spaţiul cosmic printr-un portal din Pantelimon

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
cosmos

Plouă peste cartier. Nu e sigur că peste tot oraşul, doar s-a întâmplat de atâtea ori ca aici să plouă şi zece străzi mai încolo să fie soare. Plouă peste blocuri, peste alei, peste maşini şi peste oamenii înfofoliţi sub glugi de fâş. Plouă şi peste două mese roşii şi astfel se umplu trei pahare în care a fost votcă acum 25 de minute.

Clienţii de la “Terasa fericirii” stau înghesuiţi sub un acoperiş de plastic, şi-au abandonat plasele de cumpărături pe unde au apucat şi acum încep, încet-încet, să renunţe şi la geci, pe măsură ce îi cuprinde căldura unei dimineţi de februarie. E o căldură pe care doar ei o simt, desigur, pentru că ceilalţi muritori se comportă de parcă afară ar fi patru grade, vânt plus ploaie rece. Teritoriul magic numit “Terasa fericirii” le dă însă puteri de supraoameni şi, cel mai probabil, deşi alţii le pot vedea corpurile acolo, sub acoperişul de plastic, în realitate ei au făcut deja un salt psihotronic şi cine ştie prin ce alte locuri şi secole le bântuie energiile. Cel mai probabil, spun gurile rele, fac adevărate excursii în spaţiul cosmic.

Corpurile lor însă, rămase în urmă ca să ţină de şase şi să păstreze aparenţele, comandă din timp în timp câte o votcă, o bere sau chiar un vinuţ, în timp ce adevăratele euri încearcă probabil să salveze planeta din exteriorul ei. Se poartă chiar discuţii uneori între aceste personaje cu puteri supranaturale, îi poţi auzi şi dacă doar treci pe lângă “Terasa fericirii”, poate şi pentru că unii dintre ei vorbesc puţin mai tare, suferind probabil de o hipoacuzie produsă de complicatele procese la care corpurile lor sunt supuse.

De exemplu, chiar la ora 10.51 îl poţi auzi pe unul dintre cei prezenţi pe terasă urlând “Haladituleeee! Table nu ştii, cărţi nu ştii, despre ce vrei să vorbim? Mucles! Mucles la băiatu!”. Putem deduce de aici că sub acoperişul terasei loc uneori diverse jocuri sociale, iar cei care nu le practică sunt cumva excluşi din grupurile lor, dar de fapt nimeni nu poate şti cu adevărat ce se întâmplă acolo şi aşa apar legendele. În timp ce conştiinţele lor s-au teleportat pentru scurt timp în alte zone energetice mai albastre, corpurile rămase în urmă au nevoie de diverse trucuri ca să mai treacă timpul.

Dacă jocurile de cărţi sau de table nu funcţionează, se trece la discuţii despre politică şi despre fotbal. Uimitor sau nu, declaraţia 600 şi femeile sunt ultimele lucruri despre care s-ar putea vorbi aici. Aici sunt însă câteva excepţii. Chiar dacă nu se discută despre femeile obişnuite, din cartierul nostru, sunt câteva femei neobişnuite care sunt pomenite adesea. Olguţa, Carmen, Viorica şi Gabriela sunt de multe ori personaje ale însufleţitelor discuţii de pe terasă, în diverse contexte, toate de nereprodus. De fapt, dacă auzi aceste nume rostite acolo e mai bine să-ţi acoperi urechile, pentru că, se spune, e posibil să-ţi pierzi la rândul tău auzul.

Marea problemă cu cei care folosesc “Terasa fericirii” drept o ascunzătoare, un fel de hangar unde-şi lasă corpurile în timp ce pleacă în călătoriile cosmice, este că uneori corpurile se decid să plece spre casă cu o oră-două înainte de întoarcerea conştiinţei, şi aşa se ajunge, de multe ori, la situaţii ciudate. Conştiinţele se întorc, nu-şi mai găsesc corpurile, apoi pleacă disperate de-a lungul Pantelimonului, zbierând, în timp ce corpurile au ajuns deja acasă, liniştite, şi acum sforăie pe canapele, pentru că nevestele-s încă la lucru, iar copiii s-au făcut mari şi au plecat şi ei în călătoriile lor astrale.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite