Motto: N-am venit/Că am venit/ Am venit/Că n-am venit! (Contestaţie fiscală, Păstorel Teodoreanu)

Unde se află începutul? Este foarte banal. În chiul. Contestaţia fiscală din motto este definiţia leneşului congenital. Vine plecând şi lucrează clevetind. Nu a venit pentru că îl obligă un program social ci a venit la slujbă cu gesturi şi atitudini absente. Şi mai grav, vine târziu şi pleacă devreme. Asta când nu bănănăie prin oraş sau pleacă să se plimbe că-l doare spatele. Instituţiile statului precum şi cele realist capitaliste sunt colonizate de astfel de realităţi sociale.

Incompetenţa la nivel mediu se manifestă prin contestatari de bulevard, procesomani ai banalităţii, mânaţi cu toţii de invidie, hăituiţi de indolenţa ascunsă în sufletul lor lipsit de curaj, şi agresivi pentru faptul că sunt deranjaţi din lenea lor şi sunt puşi într-un calendar profesional. Sunt sterili şi incompatibili cu orice formă de competiţie. Dar sunt profesionişti în tehnici de manipulare, compromitere, distrugere.

România urbană îşi pierde calendarul profesional. Treimea rămasă să salveze este fie prea tânără, fie nu se află la nivel de înaltă decidenţă. Crapuloşii, anxioşii şi oamenii pustii, care nu ştiu pentru ce mai trăiesc social dar se doresc recompensaţi profesional şi ataşaţi de un închipuit conţinut academic, ocupă agresiv spaţiile sociale unde ar fi trebuit să domine criteriul meritului. Criteriul meritului este complet abandonat în favoarea nepotismului.

Foarte puţini ştiu faptul că o ţară poate dispărea prin plic­tiseală, lehamite, dezamăgire, resemnare, lipsă de reacţie.

Duşmanii României de astăzi contează pe lipsa de energie a vârstnicilor, pe lipsa de moralitate a guvernanţilor şi pe lipsa de vigilenţă a tine­ri­lor. Tinerii n-au vigilenţă, pentru că, la lipsa de informaţie, s-a adăugat invitaţia la superficialitate şi juisare. Prăpastiile au fund, dar iadul n-are terminare. În România de azi, direcţia spre bine are trei duşmani: răii care nu vor, proştii care nu înţeleg şi epuizaţii care nu pot. Foarte puţini ştiu faptul că o ţară poate dispărea prin plic­tiseală, lehamite, dezamăgire, resemnare, lipsă de reacţie.

În momentul de faţă, România se contractă, se află în pragul imploziei sociale. România se prăbuşeşte lent, în interior, pregătindu-se pentru explozia finală. Şi această explozie finală va avea ca rezultat dezmembrarea teritorială a ţării. Iar acum intrăm în etapa a doua a planului cu trei variaţiuni: contrac­tarea administrativă, foarte uşor de realizat într-o societate dezbinată, umilită, redusă la tăcere şi transformată într-o magmă lipsită de reacţii, insensibilă la nevoile celuilalt.

Se impune ca operaţiunea de reconstruire să înceapă cu o unealtă nouă, surpriză pentru adversari şi optimizantă pentru partizani. Deci, o creaţie de nou superior, cu funcţie de surpriză invincibilă. Iar această unealtă nouă este reprofesionalizarea. La plante şi la animale, viaţa continuă prin repetarea valabilului, dar, la om şi la popoare, viaţa nu poate continua decât prin continuă creaţie. Cine nu creşte, de fapt, descreşte. Cine nu înaintează, de fapt, regresează. Şi cine nu învinge, de fapt, este învins.

Incompetenţa a colonizat toate spaţiile profesionale ale ţării şi este cel mai mare distrugător de stabilitate naţională.

Mulţumită memoriei, imaginaţiei şi raţiunii, inteligenţa poate găsi toate soluţiile şi poate rezolva toate problemele. Ca atare, să cultivăm caracterul în plus faţă de intelect şi să dezvoltăm spiritul de echipă în plus faţă de puterea perso­na­li­tăţii. Altfel, Călin Georgescu afirmă: „Viitorul va fi al creie­ru­lui şi al minţii, dacă dorim să supravieţuim. Avem nevoie ca mintea să fie liberă, critică şi independentă. Pentru România, filosofia mea este simplă şi va funcţiona cu certitudine: trebuie să angajăm cele mai bune minţi tinere, să le dăm tot sprijinul necesar şi libertatea intelec­tuală ca să muncească şi să reuşească în ţara lor. Creierele trebuie puse la lucru”.

Incompetenţa a colonizat toate spaţiile profesionale ale ţării şi este cel mai mare distrugător de stabilitate naţională. Este urmată îndeaproape de fenomenul depopulării profesionale. Cei foarte buni oricum nu mai sunt în calcul pentru că plecarea lor este certă. Pierdem însă foarte multe demografii din pătura medie a profesiilor liberale, aflate în dezvoltare sau în consolidare profesională.