Rezultatele la examenul de titularizare au fost publicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zi cu emoţii pentru 25.000 de cadre didactice din toată ţara. Ministerul Educației a publicat rezultatele de la examenul de titularizare. Contestațiile se pot depune până pe 8 august, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 10 august.

UPDATE 14.15 Ministerul Educației a publicat pe site-ul Titularizare 2012 rezultatele examenului susținut de cadrele didactice săptămâna trecută.

Ministerul Educaţiei va publica pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele examenului susţinut de dascăli pe 2 august. Rezultatele vor fi afişate şi la avizierele inspectoratelor şcolare din ţară şi în cele 1.161 de centre de examinare în care cadrele didactice au susţinut probele de concurs.

Dascălii nemulţumiţi de notele obţinute la examenul de titularizare vor putea depune contestaţii astăzi şi mâine, urmând ca acestea să fie soluţionate până vineri, atunci când vor fi afişate rezultatele finale. Contestaţiile se înregistrează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene. Acestea pot fi depuse astăzi după afişarea rezultatelor şi mâine în intervalul 08.00-14.00.

Pentru a promova examenul de titularizare, cadrele didactice trebuie să obţină cel puţin nota 7 la examen.

La probele scrise pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurate joi, 2 august, în 1.161 de centre de examen, s-au prezentat 28.373 de candidaţi (80,04%). Dintre aceştia, 40 de candidaţi au fost eliminaţi ca urmare a unor tentative de fraudă, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Atât repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, cât şi repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată vor avea loc la nivelul centrelor de concurs, prima în data de 13 august, iar a doua - joi, 16 august. Decizia de repartizare pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 septembrie 2012, pentru personalul didactic validat de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar este emisă de inspectorul şcolar general. În baza acestei decizii, directorii unităţilor de învăţământ încheie contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 septembrie 2012, cu personalul didactic repartizat.

În Timiş au fost 13 note de 10, dar şi trei note de 1. Vezi ce note au luat profesorii tăi!

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite