Rectorul Florea Oprea, 75 ani, stapaneste Universitatea "Valahia" Targoviste cu tot neamul lui

* M.E.C. il tine-n functie la interventia prefectului si a liderilor de sindicat muncitoresc


Rectorul Universitatii "Valahia" din Targoviste (UVT), prof. univ. dr. Florea Oprea, ocupa ilegal, de 10 ani, aceasta functie de conducere, in prezent aflandu-se la al treilea mandat consecutiv, desi are 75 de ani impliniti. Chiar daca este greu de crezut, ilegalitatea s-a produs cu largul concurs si buna stiinta a fostului si actualului Minister al Educatiei. Incalcand grav prevederile art. 93 (2) din Legea invatamantului (care spune ca "rectorul nu poate ocupa functia mai mult de doua mandate") si art. 129 (1) si (2) din Statutul Personalului Didactic (care stipuleaza ca limita maxima de varsta pana la care un profesor universitar poate ramane in activitate este de 65 de ani, maximum 70 ani, cu aprobarea anuala a Senatului universitar), prin ordinul nr. 9598/11 aprilie 2000, ministrul Andrei Marga il confirma in functia de rector al UVT pe prof. Florea Oprea, cu toate ca acesta implinise, la data respectiva, venerabila varsta de 73 de ani. Confirmarea a fost acordata initial pentru o perioada limitata la sase luni (data dupa care Senatul universitar trebuia sa aleaga un nou rector), insa ministrul Marga revine, in data de 11 octombrie 2000, cu un alt ordin (nr. 4844) prin care ii prelungeste cu un an mandatul de rector, dandu-i posibilitatea d-lui Oprea sa participe la "negocierile privind unificarea Universitatii "Valahia" din Targoviste cu Universitatea din Pitesti". Acest lucru nu s-a intamplat nici pana in ziua de azi si, dupa cum ne spunea chiar dl. Oprea, domnia sa nici nu intentiona acest lucru. Mai mult, si termenul-limita de 11 octombrie 2001 a fost de mult depasit, iar actualul Minister al Educatiei si Cercetarii (MEC) nu ia nici macar acum "taurul de coarne", astfel incat Universitatea "Valahia" din Targoviste sa intre in legalitate. La "Valahia", 68 de cadre didactice au peste 65 ani Cazul rectorului Oprea nu este singular la Universitatea "Valahia". In aceeasi situatie se mai afla inca cinci profesori universitari care au peste 70 ani: Traian Dumitrescu (79 ani), Paraschiv Vagu (75 ani), Vasile Cucu (77 ani), Constantin Banu (71 ani) si Cruceru Constantin (78 ani). In aceeasi situatie se afla si trei sefi de lucrari si sase profesori universitari, cu varste intre 65 si 70 ani, incadrati cu norma de baza sau prin cumul, cu toate ca sefii de lucrari mentionati nu mai pot fi incadrati cu norma de baza in universitate. O alta categorie este cea a cadrelor didactice cu varste intre 70 si 75 ani (cu grade didactice de asistent, sef de lucrari sau lector), pensionari si reangajati. Totodata, mai exista alti 24 de conferentiari si profesori universitari cu varste intre 70 si 76 ani, dintre care 20 pensionati si reangajati cu norma de baza in universitate (deci ilegal), doua persoane in regim de plata cu ora si alte doua prin cumul. Rudele rectorului sunt cadre didactice la "Valahia" Rectorul Florea Oprea si-a strans pe langa el rudele apropiate, care sunt cadre didactice la Universitatea "Valahia". Gheorghe Ionita este nepotul d-lui rector si ocupa functia de decan al Facultatii de Stiinta si Ingineria Materialelor; Nicolae Olariu, ginerele d-lui Oprea, este decan al Facultatii de Inginerie Electrica; Nicolae Ionita este fratele d-lui rector si pana la 1 octombrie 2001 a fost sef de catedra, iar fiica d-lui Oprea, Mariana Olariu, a obtinut la aceasta institutie de invatamant superior gradul didactic de conferentiar universitar si este profesor aici. De altfel, la "Valahia" mai exista inca cel putin 25 de situatii in care doi membri ai familiei sunt angajati in diferite functii, cu precadere didactice. Senat interimar, baza materiala precara, studenti inmatriculati ilegal Seria ilegalitatilor strigatoare la cer nu se opreste aici. Prof. univ. Ion Calafateanu a fost NUMIT in functia de prorector interimar al UTV, incepand cu data de 1 noiembrie 2001, fara ca acesta sa fie membru al Senatului universitatii. De altfel, in UVT exista functii academice interimare sau ocupate prin numire (si nu in urma alegerilor prin vot secret, asa cum prevede legea), ceea ce duce la o stare de provizorat. Aceste disfunctionalitati la nivelul conducerii UVT au dus, de-a lungul timpului, la scaderea calitatii procesului de invatamant. In institutie sunt inscrisi 11.053 studenti, din care doar 4.757 sunt pe locuri bugetare si 6.296 pe locuri cu taxa. Numarul studentilor cu taxa a crescut foarte mult in ultimii doi ani academici, desi baza materiala este neadecvata (cea mai proasta situatie se inregistreaza la Facultatea de Educatie Fizica si Sport), iar calitatea corpului profesoral, fie numai prin imbatranirea si nepotismele lui, este sub orice critica. Mai mult, incalcari scandaloase ale legii se inregistreaza si la "Jurnalism", unde sunt inmatriculati in anul I de studii 110 studenti, desi specializarea nu este aprobata prin hotarare de guvern. Cu de la sine putere, rectorul Florea a aprobat trecerea a 66 de studenti din categoria cu taxa la cea fara taxa, dupa un semestru de activitate, aprobare ce contravine reglementarilor legale in vigoare. Fals in acte publice la Matematica La catedra de matematica, in cataloagele Facultatii de Stiinte Economice au aparut, suspect, in data de 12 si 13 octombrie 2001, 15 note de trecere, care nu au fost puse de titularul de disciplina si nesemnate de nimeni. Studentii respectivi fusesera "picati" sau trecuti absenti la examenul din vara, pentru ca apoi acestia sa fie promovati (unii cu note foarte mari, chiar daca initial luasera note de 2 sau 3). Rectorul Oprea a numit o comisie de reexaminare formata din doi apropiati, lectorul dr. Cristinel Mortici (care este si sef de catedra!) si lector dr. Florin Popescu, care i-au promovat pe toti studentii "picati" initial. Mai mult, o parte din note au fost puse in catalog intr-o zi in care nici nu era programata sesiune de reexaminare, in timp ce altele au fost trecute in cataloage in timp ce titularul cursului se afla in localitate si sustinea alte examene. Despre titularul de curs, conf. univ. Florin Gheorghe, dl. rector Oprea are numai cuvinte demne de mediul academic: "ii lipsesc doua rotite", "incurca lucrurile la cursuri", "este slab", fapt pentru care "l-am schimbat din functia de sef de catedra". M.E.C. promite intrarea in legalitate pana la sfarsitul semestrului Toate aceste nereguli sunt bine cunoscute de conducerea Ministerului Educatiei si Cercetarii, de aproape jumatate de an. Desi UVT au fost trimise cateva adrese prin care MEC solicita intrarea in legalitate a institutiei (pensionarea urgenta a cadrelor didactice care indeplinesc conditiile legale, organizarea de alegeri incepand de la nivelul catedrelor si terminand cu cele de la nivelul structurilor de conducere, control financiar etc.), nimic nu s-a miscat in universitate. "Am intervenit pe langa dna ministru al Educatiei ca rectorul Oprea sa ramana in continuare", declara, intr-un organ local de presa, prefectul de Dambovita, Victor Sanda, caruia i s-au alaturat (nu am inteles in ce calitate) cativa lideri de sindicat de la unele uzine targovistene. "Rectorul Oprea se afla in afara legii. I-am solicitat expres sa se pensioneze, alaturi de celelalte 68 de persoane aflate in situatii similare, dupa care, sunt convinsa, situatia de la "Valahia" se va schimba", ne-a declarat d-na ministru Ecaterina Andronescu.