Putem fi împreună

Statele sunt trecătoare. Libertatea de posesie, de întreprindere şi de expresie se află deasupra diviziunilor administrative.

Acum, scriind acest comentariu, nu pot să nu mă gândesc că o fac pentru prima oară şi pentru moldoveni. Grupul Adevărul Holding şi-a împlinit săptămâna aceasta o veche ambiţie. De mult timp ne doream un cotidian în Republica Moldova. Am lăsat deoparte acest plan când am început dezvoltarea proiectului „Adevărul de Seară", reţeaua de ziare locale a grupului. Doream întâi să ne dezvoltăm know-how-ul operaţional şi apoi să ne extindem pe o nouă piaţă.

Desigur, nimic nu poate pune mai bine în valoare comunitatea de limbă, istorie şi cultură decât litera tipărită. Or să spună unii că imaginea e mai importantă. E adevărat, dar cu o observaţie. Un cotidian aduce cu sine ediţia electronică, secţiunea multimedia, dar şi multe altele. Dacă în doi ani „Adevărul" a distribuit 55 de milioane de cărţi în România, de ce nu ar putea să ajungă la rezultate proporţionale cu populaţia şi în Moldova? Ce ar însemna 10 milioane de cărţi în româneşte pentru ai noştri, cei de dincolo de Prut? Întotdeauna am fost convins că relaţiile între oameni, şi nu în ultimul rând cele economice, sunt cele care trec dincolo de graniţele politice. Ne unesc destinele. Statele sunt trecătoare. Libertatea de posesie, de întreprindere şi de expresie se află deasupra diviziunilor administrative.

„Adevărul" este ziarul care îşi propune să deschidă orizonturi. Înţelege să nu participe la lupte politice. Să nu încrânceneze, ci să apropie. Totodată însă, eu unul cred că, „dacă libertatea chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă (George Orwell). Cu toţii în redacţia „Adevărul" ne considerăm oameni liberi şi, nefiind politicieni, profităm din plin de această posibilitate. Fiecare îşi poate exprima opiniile, ele, în mod natural, dar şi necesar, sunt diferite. Lăsăm cititorul să-şi construiască propria viziune pornind de la percepţiile noastre multiple asupra a ceea ce se întâmplă în realitate. În ceea ce mă priveşte, eu scriu despre economie. ­S-ar putea să am păreri ce altora le par excentrice, dar ştiu că sunt şi oameni cărora le dau de gândit. De obicei, comentariile mele pornesc de la o idee plastic exprimată de Ronald Reagan: „Orice guvern e ca un sugaci. Un esofag cu o imensă poftă de mâncare la un capăt şi o totală lipsă de responsabilitate la celălalt". Nu cred în statul social, acela care acţionează după un principiu expus tot de acest mare preşedinte al Statelor Unite „Dacă ceva mişcă, taxează-l. Dacă continuă să mişte, reglementează-l. Dacă nu se mai mişcă, subvenţionează-l". Ce fel de libertate poate genera o astfel de credinţă? Europa este deja un spaţiu al liberei circulaţii a oamenilor, ideilor, capitalului, a tot ceea ce poate fi resursă de dezvoltare. Moldova trebuie să devină şi formal parte a lui, ca şi Rusia de altfel, poate în viitor, când îşi va fi democratizat viaţa internă. Nu cred însă în adevărul absolut al unor valori devenite astăzi limba de lemn a mai tuturor politicienilor europeni. Nu cred în necesitatea ca Europa să devină un superstat care suferă implicit de bolile fiecărui stat  în parte. Cred că Europa poate fi un spaţiu al libertăţii, dar înţeleg rezervele pe care le exprima Margaret Thatcher: „Europa unită este rezultatul planificării. Este de fapt un proiect utopic clasic, un monument al vanităţii intelectualilor, un program al cărui destin inexorabil este să eşueze. Doar amplitudinea răului final pe care îl va face este nesigură". Să profităm de libertăţile europene fără a conta însă decât pe noi înşine este necesitatea noastră comună, cetăţeni români şi moldoveni, astăzi.

„Istoria europeană în ultimii 20 de ani nu este decât cea a compatibilizării birocraţiei statale occidentale, complicată, dar eficientă, cu cea socialistă, coruptă şi greoaie a Estului. Cea de-a doua nu a făcut decât să preia mimetic reguli ce nu se potrivesc unor societăţi aflate în tranziţie. Că este aşa o dovedesc programele, planurile, acordurile şi directivele unificatoare", spuneam într-un alt comentariu. Să încercăm împreună să ne desprindem de această tradiţie bolnavă, să ne căutăm drumul propriu spre o societate deschisă şi, dacă va da Dumnezeu, comună şi pentru unii, şi pentru alţii.