Propunere privind studiul de fezabilitate necesar spitalelor regionale din Craiova, Cluj-Napoca şi Iaşi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Auzim tot mai des cum Guvernul României spune că nu există specialişti pentru a realiza studiile de fezabilitate necesare celor trei spitale regionale de la Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi.

Florian Bodog, fostul Ministru al Sănătăţii se angaja ca aceste studii să fie gata până în luna martie 2018. Iată că luna martie 2018 a început deja şi studiile nu sunt gata, termenul de realizare fiind prelungit până în luna octombrie 2018. Sincer, la cum se mişcă lucrurile în politica românească, este foarte posibil ca acest termen să nu fie respectat şi România să piardă linia de finanţare deschisă de căttre Comisia Europeană.

Ca un cetăţean român responsabil, am considerat să vin în ajutorul Guvernului României, demonstrând în rândurile care urmează că aceste trei spitale regionale de la Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi se pot construi, iar costurile pot fi mult mai mici decât cifrele halucinante vehiculate în presă.

Acum 170 de ani, la 1848, pictorul paşoptist C.D. Rosenthal îşi imagina România ca o femeie frumoasă, îmbrăcată în ie, pregătită să îşi asume destinul. Ştim că model i-a fost Mary Grant Rosetti (foto), soţia de origine scoţiană a omului politic român C.A. Rosetti, prima femeie jurnalist din România.

Şi pentru că România a fost mereu considerată ”Patria-mamă”, a noastră, a tuturor, femeia virtuoasă hotărâtă să lupte pentru destinul ei şi al urmaşilor ei, de multe ori rănită, dar niciodată înfrântă, eu am decis că azi, de Ziua Internaţională a Femeii, 8 martie să îi aduc un omagiu ţării mele. Ca femeie, ca scriitor care, prin natura muncii de creaţie, bazate pe o gândire complexă, analitică, trebuie să mă documentez de fiecare dată, atunci când creionez portretul unuia sau altuia dintre personajele romanelor mele, am decis să realizez aceste propuneri, bazându-mă pe o documentare complexă şi de durată, începută cu aproximativ 5 luni în urmă, adică de când s-a pus problema realizării oficiale a acestor studii de fezabilitate, pentru ca ele să fie gata în luna martie 2018.

Am decis să ofer o descriere a tradiţiei dezvoltării regionale a României a sistemului de împărţire administrativ-teritorială, a profilului demografic şi a tradiţiei româneşti în materia construcţiei de spitale.

Am încercat să realizez aceste propuneri, adaptate la schimbările sociale, economice şi demografice ale României contemporane, dar şi la o proiecţie a evoluţiei viitoare. 

I. Tradiţia regiunilor din România

În perioada 1918-1925, în România Mare, care a rezultat în urma luptei de secole pentru unitate şi independenţă naţională dusă de poporul român, inclusiv în Războiul de Reîntregire a Neamului (1916-1918)  au existat 76 de judeţe în Vechiul Regat (Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea) dar şi în teritoriile unite cu Ţara Mamă: Basarabia, Bucovina, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania.

În 1925, România era împărţită în 71 de judeţe (organizate în 489 plăşi, 8 879 comune), legea organizării administrative intrând în vigoare la 1 ianuarie 1926.

În perioada  1929-1931, în contextul Marii Crize Mondiale (1929-1931) au existat 7 directorate ministeriale. Le vom cita în ordinea mărimii: Bucureşti, Cluj, Chişinău, Iaşi, Timişoara, Craiova, Cernăuţi.

În 1938, ca monarh autoritar, regele Carol al II-lea a introdus o formă de organizare regională, ţinutul (10 la număr), fiecare ţinut fiind denumit după localitatea, muntele, râul important, fluviul, respectiv Marea Neagră: Ţinuturile erau: Timiş, Crişuri (Someş), Suceava, Mureş (Alba Iulia), Suceava, Jiu (Olt), Argeş (Bucegi), Prut, Nistru, Dunărea de Jos, Mării. Aceste ţinuturi erau împărţite în judeţe. Ţinutul Olt avea reşedinţa în cetatea Băniei, Craiova şi era format din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Romanaţi şi Vâlcea.

Ţinutul Argeş avea reşedinţa la Bucureşti şi cuprindea judeţele:  Argeş, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman, Trei-Scaune şi Vlasca; Ţinutul Mării (reşedinţa Constanţa): Caliacra, Constanţa, Durostor, Ialomiţa.

Ţinutul Dunărea avea reşedinţa în Galaţi şi era format din judeţele: Brăila, Cahul, Covurlui, Fălciu, Ismail, Putna, Râmnicu-Sărat, Tecuci, Tulcea, Tutova.

Ţinutul Nistru îşi avea reşedinţa la Chişinău şi era format din judeţele Cetatea Albă, Lăpuşna, Orhei, Tighina.

Ţinutul Prut avea ca reşedinţă fosta capitală a Moldovei, oraşul Iaşi şi cuprindea judeţele: Bacău, Bălţi, Botoşani, Fălticeni, Iaşi, Roman, Soroca, Vaslui.

Ţinutul Suceava avea drept reşedinţă centrul politic al Bucovinei, Cernăuţi şi era format din următoarele judeţe: Câmpulung, Cernăuţi, Dorohoi, Hotin, Rădăuţi, Storojineţ, Suceava.

 Ţinutul Alba-Iulia îşi reşedinţa în „Oraşul Marii Uniri”, Alba-Iulia şi cuprindea judeţele: Alba, Ciuc, Făgăraş, Mureş, Odorhei, Sibiu, Târnava-Mare, Târnava-Mică, Turda.

Ţinutul Crişuri îşi avea reşedinţa în străvechiul oraş Cluj, fiind format din judeţele:  Bihor, Cluj, Maramureş, Năsăud, Sălaj, Satu-Mare, Someş.

Ţinutul Timiş îşi avea reşedinţa în oraşul Timişoara, centrul Banatului, cuprinzând judeţele:  Arad, Caraş, Hunedoara, Severin, Timiş-Torontal.

Din 1940, până în 1945, România a suferit rapturi teritoriale: Transilvania de Nord-Vest, Bucovina de Nord, Basarabia, Cadrilater au fost cedate prin ultimatum şi dictat Ungariei horthyste, URSS, Bulgariei fasciste. În 25 octombrie 1944, Armata Română a eliberat Nord-Vestul Ardealului, care a fost administrat militar de către Armata Roşie, până la 6 martie 1945, când a fost retrocedat României, după numirea Guvernului dr. Petru Groza.

În perioada 1950-1968, forma administrativă de organizare a României a fost Regiunea, cu subdiviziunea denumită ”Raion”, după model sovietic. Legea nr.5 din 5 septembrie 1950 a desfiinţat sistemul administrativ românesc format din 58 de judeţe (424 plăşi, 6276 comune-urbane şi rurale), care au fost înlocuite cu 28 regiuni (177 raioane, 148 oraşe,  4502 comune): Arad, Argeş, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bihor, Botoşani, Bucureşti, Buzău, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Prahova, Putna, Rodna, Severin, Sibiu, Stalin, Suceava, Teleorman, Timişoara,  Vâlcea.

La 19 septembrie 1952, Legea 5/5 septembrie 1950 a fost modificată prin Decretul Nr.331, numărul de regiuni fiind redus la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Regiunea Autonomă Maghiară, Stalin, Suceava, Timişoara.

Regiunile Arad şi Bârlad au fost desfiinţate prin Decretul 12/10 ianuarie 1956, care modifica Legea 5/5 septembrie 1950.

Legea Nr. 3/24 decembrie 1960, Regiunea Autonomă Maghiară a fost redenumită Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară. Limitele regiunilor au fost redesenate, denumirile au fost schimbate, ajungându-se la 16 regiuni: Argeş, Bacău, Banat, Braşov, Bucureşti,  Cluj,  Crişana, Dobrogea, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş-Autonomă Maghiară, Oltenia, Ploieşti,  Suceava. Oraşul Bucureşti avea statut de „oraş” republican.

La 14 ianuarie 1968, au început discuţiile pentru revenirea la judeţele tradiţionale. Proiectul supus discuţiei cuprindea 35 judeţe. La 16 februarie 1968, s-a adoptat Legea Nr.2, prin care s-a decis existenţa a 39 judeţe, în afară de Municipiul Bucureşti. Existau 236 oraşe (dintre care 47 au primit statut de municipiu), 2706 comune în componenţa cărora au intrat 13149 sate. Această situaţie s-a menţinut până în anul 1981: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.

La 23 ianuarie 1981, s-a trecut la reorganizarea a două judeţe: Ilfov şi Ialomiţa. Judeţul Ilfov a fost împărţit în Sectorul Agricol Ilfov (SAI), subordonat Bucureştiului şi Judeţul Giurgiu. Judeţul Ialomiţa a fost împărţit între judeţul Ialomiţa şi un nou judeţ, judeţul Călăraşi.

Din 1981 şi până în 1997, au existat 40 de judeţe, municipiul Bucureşti şi Sectorul Agricol Ilfov.

II. Profilul administrativ-teritorial al României contemporane

Din 1997, România are 41 de judeţe, în afară de municipiul Bucureşti, prin transformarea SAI, în Judeţul Ilfov. În România sunt 103 municipii, 320 oraşe, 2859 comune.

Astăzi judeţele României sunt: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.

Din 1998, există opt regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov, Sud-Muntenia, Sud-Est, Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Vest şi Sud-Vest, împărţite în judeţe.Regiunile nu au personalitate juridică ci îndeplinesc rol de sprijin pentru dezvoltare economică.

III. Spitalele regionale din România

III.1. CLUJ-NAPOCA

Spitalul Regional Cluj a fost înfiinţat în urmă cu 70 de ani, în 1948. Azi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj se prezintă sub forma unui complex de peste 20 de clădiri. Cea mai mare parte a acestora sunt situate în centrul municipiului Cluj-Napoca, pe strada Clinicilor nr. 3-5 şi pe strada Victor Babeş nr. 43. Spitalul are o capacitate de 1592 paturi şi cuprinde 34 de secţii.

Aici funcţionează singura Unitate de Primiri Urgenţe pentru adulţi din municipiul Cluj-Napoca, aceasta asigurând urgenţele pentru „pacienţii critici” din întreaga Regiune Nord-Vest.

Conform datelor oficiale, în cadrul acestui spital, „funcţionează laboratoare de analize medicale, radiologie-imagistică medicală (cu servicii de radiologie convenţională, ecografie, computer tomografie şi rezonanţă magnetică), anatomie patologică, medicină nucleară, angiografie şi cateterism cardiac, explorări funcţionale neinvazive, genetică medicală, imunologie şi alergologie, recuperare, medicină fizică şi balneologie.

Mai există un Ambulatoriu Integrat, compus din cabinete specifice fiecărei specializări pentru care există secţie clinică, un Centru de Sănătate Mintală, Centru de Planificare Familială, există posibilitatea asigurării asistenţei de specialitate în medicina dentară, inclusiv pentru şcolari.

În cadrul spitalului îşi desfăşoară activitatea peste 3000 de cadre medicale şi personal auxiliar,   circa 1450, deci aproape jumătate având studii superioare.

O componentă de bază o reprezintă învăţământul medical, inclusiv cel universitar şi postuniversitar, la care se adaugă cercetarea medicală.

III.2. CRAIOVA

În  1955, în Regiunea Craiova s-a înfiinţat Spitalul Regional Craiova (localul se afla în clădirea numită „Medicina Veche”). Totuşi, acesta trebuia extins, iniţiativa fiind demarată la 15 august 1964. Ideea de bază a fost aceea de preluare a proiectului Spitalului din Constanţa, intitulat „Spital general de 900 de paturi în oraşul Constanţa”. Acest proiect a fost realizat de către „Direcţia de Sistematizare Arhitectură şi Proiectarea Construcţiilor Constanţa”. Amplasamentul a fost pe partea dreaptă a actualului Bulevard 1 Mai din Craiova. Lucrările au fost demarate în anul 1965. Recepţia lucrărilor a început în data de 10 decembrie 1970. Spitalul a fost inaugurat la 13 martie 1971, sub numele „Spitalul Nr.1, Craiova”.

În 1971, aici lucrau 133 medici, 12 membri ai personalului medical de specialitate, 562 membri ai personalului mediu şi auxiliar.

Conform Dispoziţiei Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Romîne, nr. 680/15 august 1964, „privind aprobarea studiului tehnico-economic pentru Construirea unui spital general, în oraşul Craiova”, semnate de către Preşedintele Consiliului de Miniştri Ion Gheorghe Maurer, Spitalul Regional Craiova urma să fie construit în funcţie de următoarele elemente:

  • Staţionarul (cu toate anexele ansamblului) urma să aibă o suprafaţă construită de  34 700 mp.  
  • Pentru spitalizare au fost prevăzute: 900 paturi pentru bolnavi adulţi şi 140 paturi pentru nou născuţi (90 paturi) şi însoţitori (50 paturi).  
  • Policlinica proiectată pe o suprafaţă construită de 6 200 metri pătraţi. Urmau să fie făcute 600 000 consultaţii anual, personalul lucrând în două schimburi.

Suma necesară a fost stabilită la nivelul a 71 500 000 lei, însă până în 1970, anul recepţiei lucrării a fost nevoie de încă 50 000 000 lei. Aşadar suma totală a fost de  121 500 000 lei. La acea vreme, echivalentul în dolari al sumei era de aproximativ 9 000 000  de dolari. Cei 9 000 000 de dolari la nivelul anilor 1970, ar valora aproape 59 400 000 dolari (ceea ce astăzi înseamnă 47 860 777, 52 euro).

În anul 1976, s-a adăugat „clădirea telegrammaterapie”, amplasată la 50 de metri distanţă de extremitatea aripii drepte a spitalului. Este o construcţie specială, în conformitate cu normativul de protecţie nucleară, pentru funcţionarea echipamentelor speciale destinate activităţii de radioterapie în cadrul căreia se folosesc izotopii de cobalt.

Până în 2005, s-au mai adăugat şi alte spaţii, altele s-au transformat.  În 1997, Atelierul de Protezare din proiectul iniţial a fost regândit pentru a se extinde secţia UPU (Unitatea de Primiri Urgenţe), care funcţionează alături de SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare, Descarcerare).

În ceea ce se numeşte „zona nodului principal de circulaţie”, a fost amenajat „Centrul de Hemodializă”.

Etajele 3 şi 4 (de pe partea stângă a spitalului) au format Clinica de Cardiologie. În anul 2000, a devenit Centrul de Cardiologie Craiova, care depinde direct de Ministerul Sănătăţii.

În 2001, s-a construit clădirea RMN, specifică instalării acestui tip de echipament performant. Comunicarea se face printr-o copertină de acces. Aici funcţionează cabinete de imagistică medicală şi radiologie.

În 2004, s-a construit clădirea de radioterapie (clădire cu destinaţie specială). Aici funcţionează o serie de echipamente moderne precum: „accelerator liniar, simulator Computer Tomograf pentru radioterapie si plan tratament”. Clădirea este conectată, printr-un coridor de trecere cu spaţiul destinat Oncologiei.

Treptat, numărul de paturi a crescut, în 2005, faţă de proiectul iniţial, la 1452 paturi.

În anul 2005, Spitalul era considerat ca putând să asigure îngrijirea medicală a cel puţin 300 000 locuitori din Craiova, localităţile judeţului Dolj, judeţele Regiunii Sud-Vest Oltenia.

Spitalul avea forma literei Y, considerându-se că infrastructura s-a comportat în parametri normali la cutremurul din 4 martie 1977.

Spitalul s-a construit însă într-o zonă unde în vechime erau mlaştinile de la periferia sudică a Craiovei. Spitalul are subsol tehnic şi 11 nivele. În 1990, o clădire P+4 etaje construită cu scopul iniţial de a găzdui un cămin de nefamilişti („construitã din diafragme de beton armat”), a fost preluată de către spital, aici fiind făcute adaptări necesare transformării spaţiului în clinicile de  oncologie, dermatologie, medicina muncii.

Conform datelor oficiale, „soluţia în plan a staţionarului constă dintr-un „Y" având la concurenţa celor trei aripi inegale nodul principal de circulaţie, forma aceasta fiind determinată de stabilitatea seismică, orientarea necesară a camerelor de spitalizare, asigurarea circuitelor funcţionale şi direcţia şi puterea vânturilor dominante. Construcţia este din stâlpi şi cadre de beton armat monolit cu zidurile exterioare din cărămidă eficientă iar zidurile interioare din cărămidă plină normală.

Clădirea spitalului este cuplată cu policlinica, întregul ansamblu formând un monobloc (staţionar şi ambulatoriu) cu excepţia punctului termic, staţiei de transformare, centralei de oxigen şi centralei termice, care pentru îndeplinirea conditiilor prevăzute de N. P. C. I. au fost amplasate la distanţele prevăzute de normative, în construcţii separate”.

Există o secţie de gerontologie-geriatrie, nefrologie, recuperare medicină fizică şi balneologie.

O componentă de bază o reprezintă învăţământul medical, inclusiv cel universitar şi postuniversitar, la care se adaugă cercetarea medicală.

III.3. IAŞI

Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi este compus din 20 clinici medicale.  Are o capacitate de 1285 paturi. Anual, în cadrul acestui spital, sunt internaţi 38 000 bolnavi. Personalul spitalului este compus, conform datelor oficiale din „75 medici primari - 59 cadre didactice (1/2 normă), 161 din reţeaua Ministerului Sănătăţii (normă întreagă), 48 medici specialişti - 34 cadre didactice (1/2 normă) şi 14 din reţeaua Ministerului Sănătăţii (normă întreagă)”. În privinţa cadrelor medii şi personalului auxiliar, aici lucrează 519 persoane. Aici îşi desăvârşesc pregătirea medicală 1466 studenţi de la Facultatea de Medicină din Iaşi, se specializează 500 de medici rezidenţi şi, în general, toţi medicii din spitalele Moldovei. În plus, aici efectuează lecţiile practice şi 200 de elevi ai Liceului Sanitar din Iaşi şi elevi ai Şcolii Postliceale Sanitare din Iaşi.

Spitalul „Sf.Spiridon” are un rol deosebit în coordonarea unor activităţi complexe precum: funcţionarea celei mai mari policlinici universitare din Moldova a tuturor dispensarelor din Iaşi, a tuturor policlinicilor stomatologice, a unui număr de trei creşe şi 13 dispensare rurale din cuprinsul judeţul Iaşi.

Practic, este acoperită îngrijirea sănătăţii a unui număr de 1.000.000 locuitori.  La tot acest complex de acţiuni, trebuie să adăugăm şi faptul că acest spital oferă asistenţa medico-chirurgicală de urgenţă, precum şi „programarea supraspecializată” pentru  Regiunea Nord-Est, dar şi pentru celelalte judeţe ale Moldovei,  ceea ce înseamnă o populaţie de 5.000.000 locuitori.

Cercetarea de specialitate se realizează prin cele 20 de cursuri post-universitare anuale. Ca o confirmare a prestigiului acestui spital (aici realizându-se numeroase premiere medicale), aici se desfăşoară examenele pentru atestarea tuturor candidaţilor din ţară, pentru a deveni şefi de secţii şi  medici primari pe specialităţi medicale. 

Spitalul Universitar "Sf. Spiridon" este deopotrivă unitate de îngrijire medicală, învăţământ şi cercetare. Anual, în spital sunt organizate peste 20 de cursuri postuniversitare, unele cu participarea specialiştilor străini, prin care se asigură pregătirea continuă de specialitate a medicilor. În spital sunt organizate anual examene de şef de secţie şi de primariat pe specialităţi din întreaga ţară.

IV. Situaţia contemporană

Populaţia României era în 1968 de 19 800 000 locuitori. În 2018, la o jumătate de secol, România are o populaţie rezidentă de 19 700 000 locuitori. Am luat ca dată de referinţă, data de 1 ianuarie 2016, conform statisticilor INS. Ultimul recensământ general al populaţiei României a fost în anul 2011. 

Regiunea Nord-Vest cuprinde judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj.

Regiunea Nord-Est cuprinde judeţele: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui.

Regiunea Sud-Vest Oltenia cuprinde judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea.

Regiunea de Dezvoltare Nord-Est avea o populaţie de  3.302.217 locuitori repartizată astfel:  judeţul Bacău: 616.168; judeţul Botoşani: 412.626; judeţul Iaşi: 772.348; judeţul Neamţ: 470.766; judeţul Suceava: 634.810; judeţul Vaslui: 395.499. Judeţul Iaşi este judeţul cu populaţia cea mai mare din ţară.

Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest are o populaţie de  2.600.132 de locuitori repartiţia pe judeţe  fiind astfel: judeţul Bihor: 575.398; judeţul Bistriţa-Năsăud: 286.225; judeţul Cluj: 691.106; judeţul Maramureş: 478.659; judeţul Satu-Mare: 344.360; judeţul Sălaj: 224.384.

Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia are o populaţie de 2.075.642 locuitori împărţită astfel: judeţul Dolj: 660.544; judeţul Gorj: 341.594; judeţul Mehedinţi: 265.390; Olt: judeţul 436.400; judeţul Vâlcea: 371.714.

Municipiul Cluj-Napoca se găseşte în judeţul Cluj, regiunea Nord-Vest. Municipiul Craiova face parte din judeţul Dolj, Regiunea Sud-Vest Oltenia. Municipiul Iaşi se găseşte în judeţul Iaşi, Regiunea Nord-Est.

Cele trei regiuni cuprind 17 judeţe, 40,47% din totalul judeţelor României şi o populaţie de 7 977 991 locuitori, ceea ce reprezintă 40,49% din populaţie.

Putem trage concluzia majoră că există un echilibru de 1:1 între teritoriul judeţelor celor trei regiuni şi populaţia acestora. Două regiuni, Nord-Est şi Nord-Vest se învecinează prin judeţele Suceava, Maramureş şi Bistriţa –Năsăud.

Guvernul României s-a angajat ca să menţină, până în 2020, proporţia de 4,5 paturi/1 000 locuitori pentru afecţiunile acute.

Toate cele trei spitale, în actualul stadiu al problemei, se pare că vor fi amplasate în zone situate în localităţi învecinate (Spitalul Regional Cluj-Napoca) sau la marginea oraşelor (Spitalele Regionale din Craiova şi Iaşi).

Observăm că Spitalul Judeţean din Craiova a costat  9 000 000 dolari, în 1970, ceea ce astăzi înseamnă 59 400 000 dolari (echivalentul a 47 860 777, 52 euro). Fusese proiectată şi clădirea P+4 cu destinaţia cămin de nefamilişti, integrată ulterior spitalului judeţean, în scop medical.

Avem în vedere costul noilor materiale de construcţii, costurile mai ridicate de salarizare a proiectanţilor, specialiştilor, constructorilor, costurile mult mai mari de construcţie conform noilor standarde medicale, dotarea cu aparatură de ultimă oră, heliporturi, hotelul pentru însoţitori, zona de locuinţe pentru personal, zona comercială şi educaţională. Asta înseamnă, că faţă de situaţia din 1970, costul total al noului Spital Regional din Craiova ar fi de 117 904 478.22 de dolari, adică 95 000 000 euro.

Un bloc cu 8 etaje şi mansardă cu un total de 86 apartamente (garsoniere de 34 mp, apartamente cu 2 camere 52 mp, apartamente cu 3 camere 69 mp). Costul de construcţie este de 1000 euro/mp. Costul aproximativ în Bucureşti este de 3 000 000 euro. Blocurile au prevăzute şi spaţii comerciale la parter. Aşadar, 15 blocuri pentru personalul spitalului,  ar putea însuma 45 milioane de euro. O grădiniţă de 615 mp costă aproximativ 300 000 euro. Un centru de cercetare poate costa 1 000 000  euro.

Un hotel de tip cămin studenţesc cu 100 de locuri (construcţie P+4E) ar costa 1 237 000 euro. Astfel, s-ar asigura locuri de cazare atât pentru practicieni, cât şi pentru însoţitorii bolnavilor.

Un heliport de 25x25 m (625 mp) ar costa 310 000 euro.

Deci o investiţie minimă pentru centrul de cercetare, 15 blocuri de locuinţe, o grădiniţă, un hotel ar totaliza 45 612 237 euro.

Populaţia este etalonul principal în atribuirea numărului de paturi. Secţiile existente în cadrul fiecăruia din cele trei spitale judeţene din Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi pot constitui baza viitoarelor secţii de la noile spitale regionale.

IV.1. CLUJ-NAPOCA

Terenul pe care se va construi Spitalul Regional Cluj este pe Strada Avram Iancu, comuna Floreşti, nr.370-374. În Monitorul Oficial nr. 796/2017 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 720/2017 prin care Guvernul a aprobat înscrierea terenului în suprafaţă de 14,3064 hectare, situat la această adresă ( ).

Proiectul ar trebui să aibă între 15-20 clinici, cu o capacitate de circa 1700 de paturi, un centru de cercetare, un complex de locuinţe pentru personal. Cât priveşte numărul de angajaţi, acesta ar urma să se ridice la aproximativ 2.600 de cadre medicale. Aşadar, costul total de finalizare al complexului  Spitalului Regional de la Cluj-Napoca ar fi 143 612 237 euro.

IV.2. CRAIOVA

Primăria Craiova a alocat suma de 50 000 lei pentru a integra în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) terenul de 18 hectare situat dincolo de Centura de Nord a Craiovei, unde ar trebui să fie construit Spitalul Regional Craiova. Proiectul ar trebui să aibă, conform datelor pe care le-am interpretat până acum între 20-25 de clinici, cu o capacitate de circa 1600 de paturi. Sursele oficiale vorbeau de 900 paturi, parcare şi un heliport), un centru de cercetare, un complex de locuinţe pentru personal, cazarea însoţitorilor bolnavilor. Cât priveşte numărul de angajaţi, acesta ar urma să se ridice la aproximativ 2.500 de cadre medicale. Aşadar, costul total de finalizare al complexului  Spitalului Regional de la Craiova ar fi 140 612 237 euro.

IV.3 IAŞI

În anul 2016, s-a anunţat în presă că primăria Municipiului Iaşi a alocat un teren de 23 hectare, situat între Strada Moara de Vânt şi Bulevardul C. A. Rosetti. Terenul este situat la aproximativ 300 de metri de Bulevardul C.A. Rosetti.

S-a estimat că suprafaţa necesară strict pentru spital, va fi între  10 – 12 hectare, restul suprafeţei fiind necesară extinderii ulterioare, darf şi construirii centrului de cercetări, al complexului de locuinşe pentru personlul care va lucra aici, inclusiv pentru medicii rezidenţi.

S-a preconizat ca spitalul să aibă forma unui terminal de aeroport. Avantajul ar fi acela că această formă va permite extinderea infrastructrurii, prin construirea noilor module, prelunginu-se corpul central.

Capacitatea noului spital va fi de  1800 de paturi. Cât priveşte numprul de angajaţi, acesta ar urma să se ridice la aproximativ 2.700 de cadre medicale.

Primarul Mihai Chirică a declarat, pentru ”Ziarul Evenimentul”, la 31.10.2016: „ Zona în care noi vrem să construim se află la 2,2 kilometri de aeroport, pe o suprafaţă de circa 23 de hectare, pe care se pot construi clădiri de până la 12 etaje (...)Intenţia este de a aduce fluxul de circulaţie spre strada C.A.Rosetti, urmând ca accesul celor din Botoşani, Suceava, Bacău sau Neamţ să se facă pe Europeană şi apoi pe drumul strategic Leţcani-Vânători, fără să atingă nicio localitate intens populată. Pentru zona Vaslui se va folosi artera ocolitoare - varianta sud, care este deja construită, urmând a se intra pe drumul strategic de la Leţcani şi se va ajunge tot pe C.A. Rosetti. Prin urmare, sunt asigurate comunicările pentru echipajele de salvare, fără a face deranj în oraş”.

Complexul Spitalului Regional de la Iaşi ar putea costa aproximativ 146 612 237 euro.

Concluzii

Statisticile oficiale arată, că la 1 ianuarie 2013, cel puţin 2,3 milioane români se aflau în afara graniţelor (vorbim aici doar de românii plecaţi în Europa) de cel puţin un an. Oficial, în intervalul 1989-2012, 460 000 de români şi-au stabilit, legal, reşedinţa în alte state.

image

Totuşi, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a indicat, în aceeaşi perioadă, adică anul 2013, că peste 3,5 milioane români lucrau  oficial în afara graniţelor ţării (vorbim aici doar de românii plecaţi în Europa). Pe ţări, situaţia se prezintă  astfel: Italia (341 296 români), Spania (171 163 români) Marea Britanie (40 378 români) Germania (33 089 români) Franţa (23 205 români) Grecia (15 851) români. În ceea ce priveşte numărul străinilor care erau oficial în România, în 2015, numărul lor era de 107.000 din care 59 000 erau extracomunitari, deci în România vin să lucreze mult mai puţini străini, în raport cu numărul românilor care pleacă.

În 2015-2016, cifrele oficiale arătau astfel: Italia - 1 131 839 români, Spania -800 000 români, Marea Britanie- 228 000 români, Franţa-200 000 români, Germania 200 000, români, Belgia-150 000 romani, Austria 100 000 români, Danemarca, Cipru-câte 60 000 români, Olanda, Elveţia, Irlanda câte 50 000 români, Ungaria, Grecia, câte 40 000 de români, Portugalia-35 000 români, Luxemburg-30 000 români. Sub 30 000 de români trăiesc oficial în fiecare din statele: Cehia, Slovacia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Suedia, San Marino, Monaco (sub 100 de români).

În Italia, Spania se estimează, că neoficial cifrele sunt între 2 milioane şi 1,5 milioane de români.

În Republica Moldova trăiesc circa 35 630 cetăţeni români (ei sunt şi cetăţeni ai Republicii Moldova, solicitând cetăţenia română, fie cetăţeni români care au şi cetăţenia Republicii Moldova). Comunităţi istorice de români trăiesc şi în spaţiul ex-iugoslav, în Bulgaria.

Români mai trăiesc şi în Ucraina (inclusiv comunităţi istorice în Bucovina de Nord, Maramureşul istoric), Federaţia Rusă, spaţiul ex-sovietic din Asia Centrală. De exemplu, în Kazahstan, trăiesc între 21 000 şi 40 000 români. În Armenia sunt şi armeni originari din România.

În spaţiul extra-european situaţia, conform statisticilor,  se prezintă astfel: în Statele Unite ale Americii trăiesc 650 000 români (conform MAE, cifra ajunge la 1 milion), Canada-204 630 români, iar sub 30 000 români trăiau în fiecare din statele: Turcia (4600), Emiratele Arabe Unite (6 444), Australia (30 000 români), Noua Zeelandă (3 000 români), statele central şi sud-americane (Aproape 2 000 în Brazilia, 1000-100 în Argentina, Chile, Mexic, Columbia, Peru etc, între 30 şi 60 români în Cuba şi Republica Dominicană), statele africane (Africa de Sud -1 000 români, Egipt-420 români), state asiatice (Japonia-2700 români,  Qatar-2 000 români, China-1320 români, Coreea de Sud- 634 români, India-400 români, Vietnam-100 români, Mongolia-1 român).  În Israel (foarte mulţi evrei originari din România) sunt 500 000 români. În Iordania sunt 4 000 de români.  În aşa-zisele ”paradisuri” din Africa, Marea Caraibilor, în state africane mici trăiesc până la 10 români.

În 2014, procentul de cetăţeni români care s-au întors acasă a fost de 91%, cel mai ridicat din Uniunea Europeană (îndeosebi cei care trăiau în Liban Siria, Libia zone de conflict cu risc ridicat şi mai puţini dintre cei ce lucrau în state din Uniunea Europeană. Aceştia din urmă au revenit ca urmare a crizei economice prelungite care i-a afectat în special pe cei care lucrau fără forme legale). În acelaşi timp, Germania a avut un procent de sub 10%.

În 2014, autorităţile britanice au estimat că pe teritoriul britanic munceau 47 000 cetăţeni români. Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie indica faptul că, în august 2014, românii şi bulgari totalizau 153 000 de oameni. Aşadar, bulgarii erau în număr de 106 000 oameni.

Statisticile lunii octombrie 2014 arată că în România au intrat 3,6 miliarde dolari, de la românii care muncesc peste graniţele ţării. Din 1989 şi până în 2014, deci în 25 de ani, muncitorii români din afara graniţelor ţării au trimis în România 53,4 miliarde dolari.

În 2008, la un an de la aderarea României la Uniunea Europeană, înaintea debutului crizei globale, românii din Uniunea Europeană au trimis acasă circa 6,3 miliarde de euro, cifră care a scăzut ulterior, din 2009, la 3,5 miliarde. Investiţiile străine erau în 2008 de 9,2 miliarde euro (deci românii din diaspora au trimis acasă circa 2/3 din suma atrasă de guvernul român din partea investitorilor străini). În 2009, însă, investiţiile străine au fost doar de 3,3 miliarde euro, adică guvernul român a atras mai puţini bani decât au trimis acasă românii din afara graniţelor.

În 2013, românii din afara graniţelor au trimis 2,65 miliarde euro iar guvernul român abia a reuşit să atragă 2,71 miliarde euro din investiţii străine.

Intervalul 2009-2014 a reprezentat perioada în care românii din afara graniţelor au adus în ţară 17,3 miliarde de euro. Statul a atras din investiţii străine 15 miliarde de euro, deci cu mult mai puţin.

În 2015, românii din afara graniţelor au trimis acasă 2,7 miliarde de euro, statul reuşind să atragă prin investiţii străine 3,4 miliarde de euro.

În 2016, românii din diaspora au trimis 3,15 miliarde de euro, marcând cel mai ridicat nivel de după 2009, în timp ce investiţiile străine au ajuns la 3,9 miliarde de euro, un record în raport cu 2009.

Practic, conform Băncii Naţionale a României, în 2016, diaspora a trimis acasă 5,28 miliarde euro, 6,173 miliarde în 2007, 6,316 în 2008, 3,514 în 2009, 2,931 în 2010, 2,794 în 2011, 2,856, în 2012, 2,65 în 2013, 2,547 în 2014  (cel mai slab nivel) 2,782 în 2015, 3,151 miliarde în 2016.

La nivelul anului 2015, Institutul Naţional de Statistică indica faptul că în România, oficial lucrau între 4, 4 milioane de români-4,9 milioane români.

Aşadar, faţă de 1990, când INS a raportat 8 milioane salariaţi în România, în 2015, numărul lor a scăzut practic la jumătate.

Totuşi, marea parte a acestor sume de bani s-a folosit în subzistenţa familiilor rămase acasă, în achiziţionarea de autoturisme, terenuri, case, repararea de case, educaţia copiilor rămaşi în grija rudelor, servicii, completarea şi echivalarea studiilor, vacanţe, concedii, deschiderea de afaceri, IMM-uri, microferme, înfiinţarea de gospodării de subzistenţă. Totuşi, o mare parte a afacerilor deschise au fost sufocate de politicile neperformante ale guvernelor postdecembriste, la care s-au adăugat puternica criză economică, corupţia masivă a funcţionarilor publici, autorităţilor fiscale, celor chemate să autorizeze şi să controleze noile entităţi.

Din păcate, în cei zece ani de la integrarea României în UE, România nu a atras decât 26, 9 miliarde de euro. În fapt, a atras 40,5 miliarde de euro, dar a contribuit la bugetul comun al Uniunii Europene cu 13, 6 miliarde de euro.

În perioada 2006-2016, românii din diaspora au adus în ţară 40,449 miliarde de euro, adică aproape cât a atras statul român de la Uniunea Europeană (fără să punem la socoteală contribuţia României la bugetul Uniunii Europene). Dacă scădem această contribuţie a României la bugetul UE, înseamnă că românii din diaspora au trimis cu circa 13 miliarde de euro mai mult decât au reuşit să atragă guvernele României de la aderare până în prezent.

Totuşi şi din aceşti bani, atraşi de către guvernele României,  o bună parte au fost folosite în investiţii îndoielnice şi neperformante: parcuri în bălţi, terenuri de fotbal în pantă, centre multifuncţionale în comune izolate, puncte de informare turistică în localităţi unde nu existau oportunităţi pentru turism sau nu se făcea deloc turism, şcoli noi sau modernizate în sate unde nu exista numărul minim de copii, astfel că şcoala stătea închisă şi copiii făceau naveta cu mijloace proprii către şcolile rurale de centru aproape părăginite, punându-şi viaţa în pericol. Au existat cheltuieli supraevaluate în modernizarea de drumuri comunale, naţionale, care s-au degradat la primele intemperii, construirea unor porţiuni de autostradă care s-au degradat imediat după inaugurare. S-au făcut de multe ori cheltuieli în formarea resurselor umane în domenii care nu prezentau interes pentru piaţa forţei de muncă. Să nu mai vorbim de cheltuirea defectuoasă a fondurilor pentru modernizarea de spitale, reparaţiile nerezistând, achiziţionarea de aparatură medicală inutilă, sau dacă era utilă (a existat practic şi tendinţa supraevaluării voite), în absenţa resursei umane capabile să o folosească.

La acestea se adaugă imixtiunea, de multe ori nefastă a factorului politic (acordări de fonduri ”cu dedicaţie”, trucări de licitaţii, obstrucţionarea proiectelor ”opoziţiei”), legislaţia anevoioasă, cu multe capcane în materie fiscală, antreprenorială, birocraţia ineficientă în domeniul atragerii şi folosirii fondurilor europene.

În mod nejustificat, aşa cum se poate vedea,  eşecurile economiei româneşti sunt puse, în retorica multor politicieni români, pe seama ”instituţiilor de la Bruxelles”.

Românii din diaspora contribuie la economiile statelor unde muncesc, cu aproximativ 85 miliarde de euro, ceea ce reprzintă 50% din PIB-ul României.

În 2016, Departamentul Britanic pentru Muncă şi Pensii a consemnat existenţa a mai mult de 152 000  muncitori români înregistraţi pe teritoiul britanic.

Totuşi, în acelaşi an, presa românească a arătat că, de fapt, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ar fi circa 400 000 români.

În general, slujbele în Regatul Unit s-au împărţit în două categorii: locuri de muncă în care este necesară echivalarea studiilor şi locuri de muncă în care nu este nevoie de recunoaşterea calificării.

”European Job Mobility Bulletin” a arătat că britanicii caută să angajeze inclusiv români în domenii precum: cadre specializate în finanţe-vânzări, specialişti în informare/comunicare clienţi, lucrători comerciali în pieţe, magazine, lucrători comerciali stradali.

Totuşi, forţa de muncă românească a fost folosită în Marea Britanie în construcţii (mai ales bărbaţii), în fabrici, femeile lucrând ca îngrijitori de bătrâni, copii, personal medical dar şi în fabrici.         

Concluzia majoră este că numărul românilor care muncesc în străinătate oficial (luând ca reper doar situaţia muncitorilor din statele europene) este aproape egal cu numărul muncitorilor români care lucrează oficial în România. Aşadar jumătate din forţa de muncă a României munceşte în afara graniţelor ţării (doar în statele europene).

Într-un recent document prezentat în cadrul Academiei Române (semnat de acad. Victor Voicu), România este pusă imediat după Siria, în privinţa exodului forţei de muncă.

Totuşi, România este o ţară membră a Uniunii Europene, în care ultimul conflict armat (evenimentele din decembrie 1989) a fost acum 28 de ani, în timp ce Siria este sfâşiată de mai mulţi ani de un devastator război civil.

Multe din familiile de români au dat naştere la copii, aceştia frecventează şcolile din străinătate şi ideea este că nu intenţionează să se întoarcă pentru a se stabili definitiv în România pe termen mediu şi nici pe termen lung.

România trebuie să aibă grijă de preţiosul său tezaur, românii din diaspora, într-o mai bună măsură decât până acum şi să nu îi uite nici pe românii care trăiesc şi muncesc în România.

Datele prezentate au fost determinate pe baza unor aprecieri optimiste, privind posibilitatea creşterii populaţiei, în viitorul apropiat. În circa 20 de ani, mulţi români care lucrează în străinătate vor veni în ţară, la pensie, deci ei vor putea beneficia de serviciile acestor spitale.

Secţiile acestor spitale vor trebui construite în funcţie de specificul bolilor din fiecare dintre cele trei regiuni.

Să adăugăm faptul că în perioada 2007-2009, a crescut uşor natalitatea în România, pe fondul acelei creşteri economice din România, înregistrată până la izbucnirea crizei din 2008. Azi, copiii născuţi în 2008-2009 au vârste de 9-10 ani, adică sunt la vârsta şcolii primare, ceea ce înseamnă că pediatria merită o atenţie deosebită. Regiunile Sud-Vest, Nord-Est şi Nord-Vest au înregistrat un număr mare de români plecaţi peste graniţă (în rândul acestora, natalitatea a fost mai ridicată), ceea ce înseamnă că în vacanţe, numărul de copii care ar beneficia de serviciile acestor spitale regionale ar fi mai ridicat.

Aceasta este opinia mea, referitoare la studiile de fezabilitate ale celor trei spitale regionale, preconizate a fi construite.

Aceste idei pot sta la baza unui studiu de fezabilitate definitiv. Am ţinut cont de evoluţia demografică a României, din 1968, până în prezent, de echivalenţa costurilor valutare, de specificul fiecărei regiuni studiate. Am ţinut cont şi de specificul migraţiei forţei de muncă în fiecare din cele trei regiuni.

Practic, afirm cu toată responsabilitatea că Guvernul României poate să construiască cele trei spitale regionale, cu o singură condiţie: numai să vrea!

Sper ca rândurile de faţă să ajungă şi în atenţia marilor specialişti. Doresc pe această cale, să urez un sincer ”La Mulţi Ani!” României, tuturor femeilor din România şi din lume.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite