Privatizarea pensiei

Reforma sistemului de pensii a inceput sa iasa din anonimat. Dar nu prin niste reusite, ci prin jocurile de culise prin care actorii incearca sa-si imparta rolurile. Principalele personaje sunt marile

Reforma sistemului de pensii a inceput sa iasa din anonimat. Dar nu prin niste reusite, ci prin jocurile de culise prin care actorii incearca sa-si imparta rolurile. Principalele personaje sunt marile centrale sindicale (BNS, Cartel Alfa), care negociaza preluarea unor societati de asigurari (Croma, Provitas), pentru a se putea implica in administrarea fondurilor de pensii private. Actualul sistem public, bazat pe solidaritatea dintre generatii, nu mai este capabil sa asigure pensionarilor nici macar minimul necesar. Este inca o enigma modul in care reusesc sa supravietuiasca zecile de mii de oameni in varsta, care, dupa ce isi acopera cheltuielile cu intretinerea locuintei, nu mai raman cu nimic din pensie. Ziarul britanic Financial Times scria zilele trecute ca Romania traieste "un cosmar demografic", care ar produce insomnii multor lideri politici occidentali, dar care nu-i prea impiedica sa doarma linistiti pe guvernantii de la Bucuresti. Intr-adevar, despre reforma sistemului de pensii se tot vorbeste in Romania de prin 1997. Cu ce s-ar putea completa sau inlocui actualul sistem?, s-au intrebat guvernantii. Raspunsul a intarziat multa vreme. Abia spre sfarsitul anului 2000, guvernul Isarescu a dat o ordonanta de urgenta care prevedea infiintarea de fonduri de pensii universale administrate privat. Dar respectivul act normativ nu a avut viata lunga. Guvernul Nastase l-a abrogat de indata ce si-a intrat in paine, dupa care peste ideea reformarii sistemului de pensii s-a asternut tacerea. Ea a fost rupta nu de mult de cateva declaratii oficiale despre un nou proiect de lege, care prevede constituirea de fonduri de pensii ocupationale administrate privat, care nu sunt obligatorii, ci facultative. Altfel spus, daca minerii sau ceferistii vor sa aiba propriul fond de pensii, la care sa participe cine vrea, sindicatul lor este liber sa il creeze. Tarile est-europene s-au inspirat foarte mult, atunci cand s-au decis sa faca reforma sistemului de pensii, din experienta tarilor latino-americane, indeosebi din cea a statului Chile. Dar, in timp ce Ungaria sau Polonia au ales ceea ce este mai bun, Romania a selectat ceea ce este mai prost din lectia latino-americana. In Chile, de exemplu, din 1940 si pana in 1973, cand militarii generalului Pinochet au rasturnat prin forta guvernul Allende, sistemul de pensii s-a dezvoltat pe baze corporatiste. Fiecare sindicat sau breasla si-a facut sistemul sau de pensii, cu propriile reguli. Casele de pariuri pe cursele de cai aveau chiar patru sisteme. Politicile populiste, de cedare la presiunile sindicale, au incurajat selectia adversa. Bogatii s-au dus spre sisteme care le ofereau privilegii considerabile, in timp ce saracii au fost impinsi spre sisteme care ii dezavantajau. Pensiile ocupationale au accelerat polarizarea societatii chiliene. Solidaritatea sociala si-a pierdut valoarea. A disparut orice liant. Insasi autoritatea statului s-a dizolvat. Situatia sociala creata a oferit militarilor un bun prilej pentru a interveni. Dar nici regimului de mana forte nu i-a fost usor sa taie nodul gordian. Grupurile de interese erau deja bine cristalizate si nu mai voiau sa cedeze puterea. Abia in 1980, dupa confruntari extrem de dure, s-a reusit sa se treaca la un sistem de pensii universale administrate privat, din care s-au inspirat Ungaria, Polonia si alte tari est-europene. Motivul pentru care guvernul Nastase n-a mers pe aceeasi cale nu este greu de banuit. Sistemul preferat de Budapesta sau Varsovia presupune ca o parte din banii care se duc acum la fondul public de pensii sa se indrepte, obligatoriu, catre niste fonduri universale de pensii. Bucurestiul n-ar fi putut indeplini insa o asemenea conditie. Fondul de pensii a inregistrat anul trecut un deficit de 300 de milioane de dolari. Daca intr-o astfel de situatie s-ar mai lua bani din fondul public pentru a se da celui privat ar exista riscul ca primul sa se prabuseasca inainte ca al doilea sa poata prelua asupra sa o parte din responsabilitati. Calea pe care a fost nevoit sa mearga guvernul Nastase nu este totusi gresita. Oricare dintre sistemele private de pensii, obligatoriu sau facultativ, este mai bun decat sistemul de stat, pentru ca aduce castiguri mai mari deponentilor. Dar cu doua conditii. 1. Sa fie controlat de societati de asigurari puternice, cu ramificatii in toata lumea, care stiu cum sa plaseze banii fondurilor de pensii pentru a aduce randamente cat mai mari. 2. Sa fie supravegheate foarte atent de autoritatile nationale. Or, sindicatele tocmai astfel de conditii resping. Ele nu vor ca banii viitorilor pensionari sa se duca la companii de asigurari performante, ci la societati slabe si fara experienta, pe care sa le poata domina. De asemenea, sindicatele se opun unor reglementari stricte, pentru ca le-ar impiedica sa-si faca jocurile. Sindicatele din Romania, ca si cele din Chile de dinainte de 1973, vor sa-si creeze adevarate imperii financiare - cu banci, cu case de asigurari si societati de administrare a fondurilor de pensii - de pe urma carora sa prospere cativa lideri si pe care nimeni nu ar putea sa le infrunte. Daca guvernul, preocupat pana acum numai de "pacea sociala", nu va pune piciorul in prag, exista riscul ca insasi ideea de sistem privat de pensii sa fie compromisa, ceea ce ar risipi orice speranta de a scoate Romania din actualul "cosmar demografic".