Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili vine în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili, efectuează miercuri şi joi o vizită oficială în România, unde se va întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, şefii celor două Camere ale Parlamentului, primul-ministru, şi cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a anunţat Administraţia Prezidenţială, citată de Agerpres.

Miercuri după-amiază preşedintele georgian va fi primit cu onoruri militare la Palatul Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu, a informat Administraţia Prezidenţială.

La finalul întrevederii de la Palatul Cotroceni, cei doi şefi de stat vor susţine o conferinţă de presă comună.

Preşedintele Georgiei va avea întrevederi cu primul-ministru, cu preşedintele Senatului şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor. Programul vizitei mai cuprinde şi o întâlnire cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili va semna cu ocazia vizitei în România un acord pentru cooperare în economie, ştiinţă şi tehnologie, a declarat luni viceministrul georgian de externe, Nino Kalandadze.

Pe 13 aprilie, la Bucureşti, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere pentru realizarea proiectului AGRI (Azerbaidjan Georgia România Interconect), prin intermediul căruia vor fi transportate gaze naturale din Marea Caspică spre Europa, din Azerbaidjan prin Georgia şi România, valoarea investiţiei fiind estimată între două şi patru miliarde de euro, aminteşte Agerpres.

Din delegaţia georgiană vor face parte şi ministrul pentru dezvoltare economică, Zurab Pololikaşvili, şi al energiei, Alexander Hetaguri.

Vizita este importantă, pentru că Georgia şi România au în comun multe proiecte energetice şi economice, a explicat Kalandadze.

Ea a notat că, iniţial, vizita lui Saakaşvili în România fusese programată pentru 30 aprilie, dar a fost amânată la cererea părţii române.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite