Terasa casei e suspendată pe o stâncă. Mă uit la o mare supărător de albastră, transparentă şi perfect calmă. Totuşi, undeva jos, se aud valurile. Ritmic, îţi amintesc că trăieşti. Mâine o iau de la capăt. Zbor undeva în mijlocul Braziliei, mă întâlnesc cu oamenii care conduc editorial trustul „Adevărul". A devenit o tradiţie ca în fiecare iarnă să ne ascundem câteva zile departe, ca să plănuim ce vom face la anul. De altfel, ştiu de mult că pentru ca o echipă să funcţioneze din când în când o strângi la un loc. Englezii numesc asta, aşa de frumos, „brain storming".  Acum doi ani, în Caraibe, ne sfătuiam cum să structurăm primul ziar quality din ţară întins pe 64 de pagini, primul tabloid de 32 de pagini, altfel decât celelalte, şi ce titluri să mai adăugăm familiei Adevărul.

Anul trecut, în Australia, ne-am adunat într-un mic hotel agăţat deasupra unui canion din Munţii Albaştri. Ştiam deja că cele două publicaţii vor fi pe primul loc ca audienţă şi tiraj. Profitam de criză pentru a creşte. Ambiţia de a distribui peste 20 de milioane de cărţi şi şase milioane de discuri împreună cu ziarul părea totuşi utopică. S-a dovedit a fi realistă şi profitabilă. Acum, Răzvan Corneţeanu, directorul trustului, maestru în a propune locuri extravagante şi izolate, ne duce iar la capătul lumii. Cu un zâmbet şugubăţ, Dumnezeu l-a pedepsit. Internetul ne spune că timp de 10 zile va ploua cu tunete şi fulgere. Brain stormingul - furtuna creierelor, găsindu-şi reflecţia în afară, vom sta închişi între noi câte 14 ore pe zi.  Nu excursii, nu tenis, nu golf, nu shopping.

Va fi un alt an de criză. Va creşte şomajul, vor scădea veniturile oamenilor. Nestimulată de un climat legislativ şi fiscal prietenos, economia noastră va pluti între două ape, supusă oricărui val ce o poate da peste cap. Căderea sistemului financiar grecesc, a vreunei băncuţe austriece sau vreo nouă scuturătură în Spania pot aduce un cutremur în România. Nu mai pun la socoteală viciile tranziţiei noastre, dintotdeauna neterminată. Şi totuşi, dacă anul trecut am triplat cifra de afaceri, anul acesta ar trebui să o dublăm. Mulţi îşi freacă mâinile. Mogulul e diliu. O să-şi piardă banii. („Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia", zice românul.) Alţii, serioşi şi înţelepţi, zic că presa scrisă moare. Babele şuşotesc că o să ne meargă rău. Un trust de presă n-ar putea rezista fără o televiziune. 

Cablurile întinse de-a lungul şi de-a latul spaţiului mioritic transportă imaginile a 82 de posturi care se cred naţionale. În schimb, n-au bani să investească în conţinut. De aceea nu cresc. Ieftin dai, ieftin porţi. Producţia video şi audio nu s-a consolidat deloc. Câteva sute de jurnalişti sunt antrenaţi să lucreze într-o mare echipă. Acum scot într-un tiraj zilnic de 1.100.000 de exemplare peste 50 de produse publicistice. Asta este o fabrică de conţinut. El trebuie să ajungă la public pe toate canalele. Fie că ele îţi aparţin sau nu. Şi pe internet, într-o mare de informaţii gratuite, cea de calitate va începe să coste. Totodată, producţia video şi audio, ştirile on-line şi tipărite sunt o marfă, dar şi un suport. Dincolo de raţiunea ei socială de a exista, presa are astăzi o singură sursă substanţială de venit: publicitatea. Cu siguranţă nu e suficient. Ca şi pagina de web, presa scrisă devine o platformă de vânzări pentru multe altele. Apar noi şi noi modele de business. Televiziunea tradiţională este cea care are în faţa ei o provocare extraordinară. Riscă să se atomizeze dacă nu va deveni interactivă.

„La noi, dragă, va mai curge apă pe Dunăre". Uităm că, mai ales în industria presei, inerţia este extrem de redusă în zilele noastre. Acum 4-5 ani ne străduiam cu nişte cărămizi greoaie să ne conectăm la internet prin telefon. Astăzi, cea mai mare parte din ştiri ne vin pe Blackberry şi iPhone. A patra generaţie de telecomunicaţii mobile va transmite imagini video de calitate digitală. O să le putem muta pe televizor singuri. Va începe cu adevărat epoca în care trusturile de presă vor deveni fabrici de conţinut.  În următoarele zile cu asta o să ne spargem capetele tocmai în platoul Matto Grosso, locul ideal pentru aşa ceva, zice Răzvan. Dumneavoastră o să decideţi dacă am ştiut să fim mai isteţi decât alţii.