Prefectura Suceava se implica in scoaterea unei firme de pe piata restaurarilor de monumente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipa de control a verificat lucrarile de restaurare efectuate de firma Restaco dupa normele zugravilor de apartamente

Saptamana trecuta s-au facut 600 de ani de la atestarea primei Mitropolii a Moldovei, Biserica Mirautilor din Suceava. Cu aceasta ocazie, restauratorii au predat "la cheie" biserica, dupa o munca de ani de zile, salvand practic monumentul de la distrugere. Aniversarea Mirautilor a fost precedata insa de un scandal ce a transformat sarbatoarea in prilej de reglare de conturi. Sub pretextul starpirii asa-numitei "mafii din domeniul restaurarilor", grupul de firme Restaco, care a realizat proiectul "Mirauti", a fost aproape linsat in presa locala pe motiv ca si-ar fi tras din peticitul buget al Ministerului Culturii mai multe miliarde de lei decat ar fi meritat. La baza acuzatiilor a stat un raport intocmit de o comisie mixta de control reunita din ordinul prefectului de Suceava, Ioan Cusnir. Iar indaratul concluziilor din raport stau, spun cei controlati, interesele unor firme de constructii foarte apropiate partidului de guvernamant. Respectivele firme, cunoscute pe plan local, au pus ochii pe lucrarile de restaurari din care cred ca pot castiga relativ usor tot la fel de multi bani precum din comenzile guvernamentale pe care si le-au impartit deja. Raportul in sine este unul paradoxal. Daca intr-o prima parte, inspectorii de la fisc, garda financiara, inspectia in constructii, fortele de munca etc. prezinta nereguli grave, la capitolul "concluzii" nu am descoperit nici macar o acuza. Ba mai mult, respectivele file s-ar putea regasi cu succes intr-un material de prezentare al firmei, fiind practic un certificat de buna purtare. Prima si poate cea mai grava acuza se refera la faptul ca - citam din document - "contractele au fost incheiate de Oficiul National pentru Protectia Patrimoniului (ONPP) Bucuresti cu SC Restaco SRL, iar actele aditionale la contracte au fost trecute pe SC Restaco Group SRL, fara organizarea altei licitatii. Valoarea lucrarilor de pe actele aditionale este de ordinul miliardelor de lei". Existenta celor doua firme este explicata de patronul lor, restauratorul Mihai Bradu, printr-un scurt recurs la memorie: "Pare-se ca o data la cinci-sase ani, imi vine randul. In 1996, din motive similare cu cele de acum, am fost acuzat de o frauda de un miliard de lei si mi-au fost blocate conturile. Lucrarile nu stateau insa dupa problemele mele administrative. A urmat un proces pe care l-am castigat la Curtea Suprema de Justitie. Asa ca m-am dus la minister, unde mi s-a spus sa fac o alta firma tot cu numele de Restaco si sa-mi vad de treaba. Nu a venit Revolutia si ne-a dat noua de lucru. Pe noi, decembrie 1989 ne-a gasit lucrand pe aceste monumente. Nu am aparut asa, din senin. E vorba de experienta capatata in cei 30 de ani petrecuti pe santierele din nordul Moldovei, de alte lucruri de care dansii nu tin cont". Judecat dupa norme de zugravi Un alt element ignorat de inspectorii asmutiti de prefect sunt normele pe baza carora si-au desfasurat lucrarile cei de la Restaco. Inspectorii au luat ca litera de lege ghidul MLPAT, considerand ca munca depusa pentru realizarea unei zidarii de secolul XV este identica cu cea facuta de un zugrav la tencuirea unui apartament. Asa au rezultat "la manopera specifica sporuri considerabile, fiind mai mari de pana la 3 ori raportat la ghidul MLPAT si de pana la 10,5 ori in raport cu norma CSCAS", dupa cum scrie in sinteza raportului. Curios, in raport nu se regaseste aceasta constatare, ba din contra, la "concluzii" se precizeaza: "Normele locale ce au stat la baza determinarii cantitatilor de materiale si de manopera au fost elaborate conform ghidului de norme metodologice pentru lucrari de interventie de restaurare". Comentariile sunt de prisos. Inspectorilor suceveni li s-a mai parut scandalos faptul ca, "pentru 1 mp pardoseala de stejar cu frizuri lucreaza 4 muncitori, in 5,2 zile, costul unui metru patrat ajungand la 2,2 milioane lei". Raspunsul dat de societate explica si aceasta ciudatenie: "Manopera nu se refera strict la montarea unui metru patrat de parchet, ci cuprinde mai multe activitati. De exemplu, am realizat un sistem de incalzire a bisericii prin pardoseala, deoarece, fiind vorba de pictura, noi urmarim sa incalzim aerul, nu peretii." Seful de proiect care a avizat lucrarile Restaco, reputatul arhitect Virgil Polizu, presedinte fondator al Uniunii Nationale a Restauratorilor de Monumente Istorice, sustine ca acuzele aduse celor de la Restaco sunt neintemeiate. "Cand Bradu este acuzat de escorcherii, implicit eu sunt la fel de escroc precum este el. Doar eu ii dau avizul, nu?" - a continuat el. Aurelian Senculet, directorul de santier din partea ONPP, este la fel de nedumerit de acuzele aduse si crede ca problemele ce i se fac acum lui Bradu tin de faptul ca acesta a devenit si reprezentantul firmei Mercedes in Suceava, concurenta fiind profund nemultumita de pierderea unei asemenea oportunitati. Potrivit lui Mihai Bradu, raportul a fost trimis prin filiere obscure in Germania, la firma mama, pentru a vedea, chipurile, cu ce escroci s-a inhaitat Mercedesul la Suceava. Referitor la suspiciunile ca verificarile dispuse la Restaco ar fi fost inspirate de "cartelul" constructorilor de partid, prefectul Ioan Cusnir ne-a declarat ca n-are timp sa aplece urechea la toate "inventiile" unuia sau altuia. "Cand cineva e prins cu o problema, ba e de vina factorul politic, ba concurenta. Al treilea motiv nu s-a inventat inca. Eu as vrea sa fie pe piata cati mai multi si cat mai buni. Noi am facut controlul, am sesizat aceste fapte, in plus nu am ce comenta".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite